luni, septembrie 28, 2026

ACELE ZILE CU LEMURIANUL KATA

 


 



Nici acum nu-mi vorbeşti de mizeriile

oculte care controlează justiția

de gunoaiele din politică şi de peste tot

Pe unde mişună băieţii binecuvântaţi cu ochii albaştri

Ca să mă pot odihni în pace

 

Ob-la-di Ob-la-da

aşa-i viaţa

 

Pe vremuri îţi spuneam Lemurianul Kata

Aveai pielea albă şi ochi verzi ce frizau intensitatea pădurii

Sufletul îţi depăşea cu mult conturul pielii

te mişcai într-o armonie miraculoasă

Ca pistoanele într-un motor nemţesc

În timp ce starea mea naturală

Era ipotecată de patria mumă

Prin tehnici abile de frumuseţe

 

Te purtam într-un coş de cumpărături

Pe portbagajul unui pegas portocaliu în doi timpi

Şi-n trei mişcări Bicicleta ne-a fost furat într-o zi

De la scara blocului

cu tot cu măceşul de care-o legasem

Fără să bănuim că ni se fura de fapt viaţa de zi cu zi

 

N-am ştiut atunci să te-nvăţ cum să ieşi din Rahat fără să miroși

Şi-ţi arătam cu nodul în gât tehnici de supravieţuire în iad

Foamea târâşul şi mersul pe jos

 

Dar îţi şopteam să nu renunţi niciodată să speri

Şi-n timpul acela îmi aruncam vorbele-n lupte

Fără de şansă

Şi abia aşteptam să ajung la filtru

Ca să-mi aprind o altă ţigară ca eroii din filme

bântuit din înalturi de vulturii mari

Deşi nu eram eu

cel care putea să prevadă scenariul

 

Aş fi vrut să te-ndemn să dai foc epavei

să-i răstigneşti pe ticăloşi

aş fi vrut să devii un tip dur

Să fii primul care forţează bariera de securitate

Dacă eu am fost laş şi netrebnic

Pentru ca ţie să-ţi fie mai bine

 

Ştiam că ipoteca pe suflet ai s-o plăteşti

Până dincolo de moartea mea

 

Luminai ca un soare pe care-l feream de neguri

Când te duceam la săniuş

Se topeau zăpezile pe unde treceai de cald ce-ți era sufletul

şi nu ţi-am spus niciodată că

prin neaua virgină O căram în fiecare ianuarie

pe albastra Olympia pâş-pâş cu aceeaşi sanie de lemn la miliţie

s-o amprenteze ca pe-o criminală mașină de scris

o criminală din oţel cu mecanisme şi arculeţe

Capabile să detoneze minciuna şi negura zilei

 

O biată maşină de scris Era amanta poeziilor mele

Şi-n loc de lacrimi picura pe hârtie diacritice strâmbe

Ca o nemţoaică bătrână cu dinţi de plumb

Montaţi în România

Cu ea imprimam cuvinte fără profit

Menite să zgândăre conştiinţa naţiunii

Să propage virusul schimbării

pitit în debara călărind maşina de scris

Visam toyote şi pixeli Cai verzi pe pereţi europa

Eram perfect potrivit

în rolul unui obiectiv derizoriu

pentru sperietoarea cu ochi albaştri

de dincolo de geam

 

Dar naţiunea n-avea nevoie de nopţile mele de insomnie

ţie-ţi plăceau bananele şi pâinea cu unt

Olympia nu era decât o adunătură de tije şi taste

Făcută din fier de cătuşe şi din zăbrele

Naţiunea trăia măreaţă în trei culori cunosc pe lume

Şi-n disperare ca-ntotdeauna

îmi căina boala căşunată de teoria conspiraţiei

Şi se destrăbăla subversiv cu iaurt de 90 de grade

Încălzind rahatul care era chiar acolo

 

Ob-la-di Ob-la-da

Viaţa mergea înainte

 

Ani de zile aşteptam maşina cu lapte

Constatând că viața-i o nebunie

În întuneric ploaie şi ger în spatele alimentarei de la orizont

Până când n-ai mai avut nevoie de lapte

 

Patriot deznădăjduit cu ţinta pe piept în mişcare

Mă milogeam la responsabilii de rafturi goale

Pentru un sfert de salam pentru fiuţul meu

Pentru măcar jumătate de pachet de unt

Pentru o amărâtă de ciocolată

Sau pentru două banane şi trei portocale

numai să-ţi văd zâmbetul

De copil fericit cel dintâi la linia de sosire

 

Mai visez şi acum drumurile noastre lungi

Şi retrovizorul în care se oglindea făţuca ta

De înger păzitor ce-mi alunga teama de accident

Înfiptă-ntre scaunele din faţă

 

Ţi-aminteşti noaptea de la cabana de lemn din munţi

Când priveam prin acoperişul spart

Carul mare şi steaua polară în noaptea de iulie

Şi ascultam muzică rock acolo

în vârful României

la radio Novisad?

Te-ai mai gândit vreodată la caprele negre

Care săreau nebuneşte

pe versantul de vizavi în vreme ce noi dârdâiam

De parcă eram nişte oameni liberi

în aerul tare al dimineţii?

Între noi fie vorba ai mai văzut capre negre de-atunci?

 

Poate mai ştii momentul când era să fim striviţi de un tir

Ieşit brusc în faţa oltcitului nostru şi

Efemerul era la un pas deşi ne urasem un răsărit fericit

Cauciucul din faţă muşca scrâşnind din buza nemărginirii

Şi mi-a trecut prin cap secunda finală

marea eliberare

 

Dar erai tu pe bancheta din spate

Şi tot ce aveam mai de preţ era Lemurianul Kata

Am tras de volan când ţi-am auzit strigătul

Tată

şi ne-am trezit amândoi respirând greu

De ceea ce putea să ni se întâmple

 

Tu ai spus tata eşti tare eşti expert în viraje

Tata

şi m-am înfiorat de mândrie

 

Dar cine putea atunci să prevadă scenariul?

 

Iar tu bărbate Nici acum nu-mi vorbeşti de mizeriile

oculte care controlează justiția

de mizeriile din politică şi de peste tot

Pe unde mişună băieţii binecuvântaţi cu ochii albaştri

Ca să mă pot odihni în pace

 

 

Ob-la-di Ob-la-da

Viaţa

merge mai departe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu