joi, mai 30, 2019

ELVIS HAS LEFT THE BUILDING


Când am vrut să părăsesc petrecerea
m-au rugat să rămân în seara înnorată de luni
Amuzaţi de cum mă apăram de fulgere
Cu eschive caraghioase de poet anonim

Ovaţionau fiecare silabă ca pe un hit
fascinaţi de cicatricile mele care miroseau
Strident a fugă spre zero
Nu vedeau inima mea ca un burete
Absorbind în recital extraordinar
cianura socială
Iar spre dimineaţă când luptam pe viaţă şi moarte
Cu violetul ucigător
Şi doar sângele meu putea fi învingător

M-au rugat să rămân

Numai că eu
Nu mai eram

duminică, mai 26, 2019

AM VOTAT LA 9.30

Cifră fatidică. Nu la 10.00, deoarece sunt sigur că nici cei pe care am pus ştampila nu vor fi de notă maximă. Perfecţiune nu există. Dar, dacă măcar de 9,30 vor fi, o să fiu mulţumit.
M-am exprimat încă odată contra relelor endemice care bântuie România de trei decenii: incompetenţă, şmecherie, hoţie, prostie, rea-voinţă.
Şi pentru corectitudine, profesionalism, cinste, inteligenţă, Europa. 
Nu zic Doamne-ajută, că El stă cu spatele la români, e bătrân şi nici nu prea aude. S-ar putea nici să nu existe, deşi tare mi-e dor de El.

joi, mai 23, 2019

SÂNGE DE ROCKER



Îmi fac un sau o up date
Că nici nu mai ştiu cum e corect
În limba globală
Ce ştiu e dacă accesez contul meu anonim
parolat cu numele tău care mă uită
Curge din mine sânge de rocker
vechi care miroase a Krimson
A bombă atomică
A Vietnam
Şi a Queen

E negru sângele meu
contaminat de Cesiu radioactiv 137
înghiţit proaspăt de la Cernobâl cu
Şuncă şi ceapă şi încă nu mi-au crescut aripi
Ultime studii afirmă că se transformă în Xenon 
Un element turbat în timp ca tine
Care luminează şi după moarte

Cum să mă pot bucura în iarna încălzirii globale
de ultimul sezon de
Vânătoare la păsări cu puşca mea Ruginită
Când totul e albastru de xenon

De jumate de secol Ăştia urla la mine din boxele Marshall
Să fac dragoste nu război
Deşi eu scriu uneori despre xenon şi despre tine
Cum luminezi ca un bec de o mie de waţi
Toată periferiile lumii

Scriu Cum zbori generoasă peste inima mea idioată
Care pompează ca proasta
Sânge de rocker prin venele mele
la final de spectacol
unde numai tu te mai poţi strecura 
fără bilet