LANSARE IN ABSENTIA

Ca în fiecare an, pe 20 decembrie, Centrul de Cultură “George Apostu” şi-a invitat prietenii, colaboratorii, artişti, scriitori, intelectuali de marcă ai Bacăului, dar şi din alte oraşe ale ţării la ultima întâlnire a anului, prilejuită de omagierea marelui artist, sculptorul George Apostu, născut pe 20 decembrie 1934 la Stănişeşti, Bacău, patronul spiritual al Centrului.

Programul a cuprins şi lansarea recentului volum de poezie al scriitorului Val Mănescu, “Ochiul fără pleoape” (Editura Junimea, 2018), care revine la poezie după romanul de success “Dimitrie rupe tăcerea”. Fapt neobişnuit, autorul a lipsit de la lansarea propriului volum (treburi importante l-au imobilizat la Botoşani), astfel că Dan Petruşcă a avut libertatea de vorbi despre autor şi despre poezia lui, iar Geo Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii, a recitat din poezia lui Val Mănescu. Asupra volumului voi reveni în ediţiile următoare.

Gheorghe Bălţătescu - Deşteptarea 21 dec. 2018

A FOST O DATĂ ŞI GATA

Trăiesc prudent cu paşi mici

printre cioburile globalizării

Mă întorc în mine

Tălpile lasă urme de sânge

În excesul de noapte mixat cu hemoglobină

Fantezii mici din nisip auriu şi

Versuri nemuritoare slăvind ce-a mai rămas

din rezerva de paradis a cosmosului personal

Umăr la umăr cu acrobaţii din circul cuvintelor

Scormonesc prin gunoaiele epocii

După firmituri de iubiri ca după pepite de aur

M-am visat ieşind cândva în cămaşă

Cu pieptul prea mic pentru bătăile inimii

Parcă la o revoluţie seducătoare

Ca trupul curat al unei virgine

Atât de profund intangibil

Eram nimic altceva decât

un electron liber în piaţa oraşului

Năclăită de mulţimea patibulară

Urlându-şi deznădejdile şi spaima la eşafodul istoriei

Cu unghiile roase de stânca ideologică

Pe care se căţăra purjând spre vârful puterii

Curva politică săruta pe oricine

Cu dulcea otravă a speranţei

Generos împroşcată pe naţie din difuzoare

Venise noaptea dar eu mă încăpăţânam să cred

Că-s zorii unei noi zile-minune

Contaminat de microbul dreptăţii

Orbit de iluzia tricoloră la gât

Un fel de fular într-un show în care libertatea era

un brad de crăciun Înspăimântător de înalt  

de la care m-am ales cu

Un guturai anacronic fără de leac fără ţigări

Dar cu incandescenta tandreţe de România

România

O ţărişoară acolo şi ea din marginea Europei

GLONŢUL DE DIAMANT

N-am văzut câmpia

am văzut pietrele

N-am văzut muntele

am văzut clorofila

N-am văzut cuvântul

am văzut litera

N-am văzut râul

am văzut curgerea

N-am văzut arma

am văzut trăgaciul

Nici înfrângerea n-am văzut-o

ci doar glonţul de diamant

şi ghinturile prin care învaţă

Să păstreze linia de ochire

şi să pătrundă adânc până dincolo

de epidermă sfârtecând viscere

Declanşând hemoragia prea multelor zile de ieri

Durerea umilă a plecării fără întoarcere

TOT CE VREAU

Vreau o carte cu poezii de dragoste

Dacă tot se spune că la anul vine primăvara

Pentru care mă pregătesc de pe-acum

Să distrug iluzia asta perimată

Vreau poeţi care nu se smiorcăie

În timp ce fac dragoste la purtător

Cu aşteptări infinituri petale lacrimi

ameninţând cu sinuciderea prin vorbe

Nu prin fapte

Vreau poetese care nu postează floricele

sau căţei cu fundiţe pe facebook

În timp ce-şi publică de cinci ori pe an

Suferinţele vidului dintre cerşafuri

În buruieni de trei sute de pagini

Ca să arate cât ar putea ele iubi

De-ar fi lăsate să-şi etaleze

Tinereţea ardentă şi eleganţa

Mersul sofisticat cu genunchii apropiaţi

În epoca asta fără pic de romantism

O carte mică de purtat în locul ochelarilor de citit

s-o duc cu mine

În buzunarul de la piept plin de firicele de tutun

Amare ca despărţirile pe care le-am fumat

Una de citit nu în faţa unui şemineu

Cufundat într-un fotoliu pufos din care să nu te vezi

Cât timp ce conduci Evitând pericole

în ultima clipă

Înainte de-a te izbi de copacul de pe marginea drumului

Sună cinic dar nu e chiar aşa

Mă îmbrac ca un cerşetor Din piaţa centrală

Port pulovere cu embleme ridicole de la second hand

Cu gânduri purtate de alţii de-o mie de ori

şi pantofi de la magazinul chinezesc rupţi din fabrică

Să vă trezesc interesul pentru veşnica sărăcie

Nu-i amuzant?

Publicitate şi revenim. Rămâneţi cu noi.

lumea crede că aş fi numai bun

de un război al uitării

Deşi mă-ncadrez în categoria exoftalmicilor

Care văd din născare dincolo de orizont

Eu contra mea supărat ineluctabil pe mine

Dar de ce scriu eu toate astea când de fapt

Tot ce vreau e o cărticică plină cu versuri de dragoste

Dacă tot vine primăvara peste un an

Cum spun ăştia la televizor

JUDECATA DE APOI

Eşti destul de puternic de cineva

Ai lăsat urme

Ca să meriţi? - a fost întrebat la sfârşit

El a privit întunericul ce se-ntindea înainte

Părea că aşteaptă un tramvai care-ntârzie

Nu vreau să sune a laudă

A şoptit plecând ruşinat privirea

Dar cred că sunt destul de puternic destul de cineva

Am făcut scamatorii la circul lumii

Şi salturi la trapez fără plasă de siguranţă

Poporul de plastilină m-a aplaudat îndelung

Deşi biletul costa o avere

Legat la ochi am traversat pe sârmă prăpastii

în drumul meu primejdios spre niciunde

Am ucis pasări care nu mai puteau să zboare

Şi iar am fost răsplătit cu aplauze

Am bătut cuie cu pumnul şi-am săpat fântâni în deşert

Pentru dragul meu popor de plastilină

ştiu să cânt la pian şi acum rapsodia albastră

Deşi am tras cu dinţii un camion încărcat cu versurile mele

Necitite de nimeni

Cine mai poate face cascadoriile astea

Pentru că eram cineva puternic şi lăsam urme

Mulţi au sărit să mă strângă de gât

Dar eu am băut votcă din sticlă cu înghiţituri mici

Am câştigat factor x ghicind gânduri

de dragoste şi spravieţuire

Am rupt lanţuri de bronz cu pectoralii

Şi am fost bogat de mine În timp ce gelsomine mă părăseau

Ca pe-o structură umană uzată

Ca să trăiesc făceam clătite cu rododendron şi trufe de ciocolată

pe inima mea din care ţâşnesc microunde

Şi le-mpărţeam pe nimic Celor gata să mă strângă de gât

Cu mâinile goale am reparat cândva un motor de flaşnetă

Fără să-mi spună cineva cum să fac

Cu el intram în viteză în curbe periculoase

În Depresii Uitări Reîntoarceri

Am sudat fără mască iubire după iubire

o femeie a trăit o mie de ani după ce-am sărutat-o

Murind la fel de tânără şi la fel de departe

Cine mai poate face cascadoriile astea

Într-o noapte m-am plimbat numai de-al naibii

chiar pe strada caişilor

Şi nu mai era nimeni să mă sugrume