joi, octombrie 22, 2015

Deşi nu poţi împiedica destinul să-şi facă mendrele, merită să încerci!




Iată faptele:
Aflat în misiune de patrulare pe Calea Romanului, un soldat rus, un simplu soldat anonim pe nume Vania, intervine să salveze o tânără amenințată cu un pistol. Ea se numeşte Margareta, ca să fim înţeleşi şi, nu se ştie de ce, se află la capătul noului pod cu patru benzi care leagă Bacăul de restul Moldovei.  
Agresorul fetei, un puştan de nici 50 de ani, zis Clăpăugul pentru prelungirile şepcii lui de bandit consacrat care i se preling până sub bărbie, apăsă pe trăgaci dar, în timp ce glonţul se deplasa cu viteză spre victimă, un zgomot înspăimântător îl făcu să-şi arunce guma pe care-o mesteca. Era guma de la chiloţi şi nu mai avea niciun gust. Fără să scoată niciun sunet, Margareta îşi acoperi urechile cu palmele şi zâmbi ca proasta.
Cădea noaptea, dar ştiţi cum cădea? Încet, încet, de parcă secundele erau mai lungi decât prevedea legea. Oricum, crepusculul se înegrea tot mai mult. Iar stelele, dimpotrivă, începeau să fie de-a dreptul agasante cu strălucirea lor romantică, deloc potrivită cu situaţia în care ne aflăm.
Pistolarul, un cocălar notoriu în zonă, se prăbuşi pe o stivă de coceni şi adormi, printre căcărezele oilor pe care ciobanul Bazil, cu căştile pe urechi, le păştea printre buruienile de pe malul lacului, în timp ce soldatul rus îşi aprinse o ţigară de contrabandă, pregătit să treacă Siretul pe sub apă. Doine ancestrale aude Bazil de pe empetreiul lui, însă Vania, aflat la o anumită depărtare, nu.

În schimb, când se văzu scoasă din primejdie, fata respiră uşurată şi i se aruncă în braţe. Mulţumesc, spasiba, moi drugoi ruski soldat, şopti ea, mângâindu-i kalaşnikovul. Broaştele din baraj, susurară ca pentru ele şlagărul „Ia liubliu tebia”, adică I love you. Pe malul celălalt, în glodul sclipind sub lumina palidă a lunii, strălucea falnic ca în toţi cei 608 ani de la atestarea documentară, municipiul Bacău, pe nedrept poreclit oraş european.
Dar povestea nu se termină aici. Şoseaua de centură se prăbuşi sub greutatea propriului proiect, în mall-urile din oraş apărură peste noapte piste de biciclete, pasajul CFR deveni club de jazz, iar în cartierul Şerbăneşti apărură ca prin minune, trotuare flauşate. Mergi de nu-ţi vine să te mai opreşti, aşa-i de dulce mângâierea tălpilor. Brava oraş, brava primar, brava consilieri aleşi de popor ai Bacăului!

Animat de fericirea datoriei împlinite, soldatul rus, anonimul acela căruia i se spunea degeaba Vania, se aruncă în apa rece a lacului de acumulare  (să nu uităm că e aproape noiembrie şi, în noiembrie până şi pescăruşii spun pa acestor meleaguri, pe măsură ce coiţele lor se fac tot mai mici din pricina -  aţi ghicit – gerului) şi înotă pe sub apă până la Centrul de Cultură Apostu, pe malul celălalt. Acolo, fu întâmpinat cu ropote de aplauze şi primi pe loc Diploma de prieten al Cărţii şi medalia jubiliară a fumătorilor care se tot lasă de fumat de cincizeci de ani.

Vania află abia la terminarea războiului, cam la doi ani după ce Margareta devenise văduva Clăpăugului şi-i moştenise averea, că i-a scăpat un detaliu: în seara aceea de noiembrie, se filma o scenă din filmul „Dimitrie rupe tăcerea”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu