UN OM UTIL OMENIRII

Din întâmplare aflat pe aeroportul din Dublin prin 1999, a salvat în ultima clipă o broască gata să fie strivită de roţile unui Boeing 727 venit să aterizeze în condiţii meteorologice neprielnice. Ploua în draci, dar el şi-a luat avânt, s-a aruncat pe burtă ca la rugby, a prins făptura verde de-o labă şi-a scos-o prin alunecare în afara pistei, cu toată scârba, printre balizele care străluceau nebuneşte. A lăsat-o în iarbă şi şi-a văzut de treabă.

N-a trecut multă vreme şi broasca s-a transformat într-o prinţesă atât de frumoasă c-au dat-o şi la televizor şi s-a măritat cu preşedintele Guatemalei, un cunoscut traficant de tangouri celebre, dar cam vechi. Încă nu se ştie cât au trăit împreună.

Întâmplarea a fost relatată pe larg şi ilustrată cu fotografii de toată presa mondială, inclusiv de cotodianul NewspaperInDirect din Malaezia şi de Cetăţeanul Obiectiv din  Goioasa, aşa că nu există dubii cu privire la veridicitatea ei.

În exclusivitate, din surse autentice pe care nu avem autoritatea de a le face publice,  am aflat că omul util omenirii  s-a spălat cu săpun şi cu detergenţii cei mai tari de-i vezi prin reclame cum fac lună conductele şi robineţii. A turnat pe un colţ al tricoului primit de la scumpa lui verişoară Suzana, după călătoria ei istorică în Creta, un sfert de kil de diluant şi şi-a frecat podul palmelor şi degetele până i-a ieşit sângele prin piele. Degeaba. Mirosul de broască n-a mai ieşit.

Lumea-l poreclise Oakoak şi vecinii de cartier îl cam miştocăreau. Şi, de aceea, cum în România, nimeni nu este apreciat la valoarea lui, omul util omenirii era mai tot timpul trist dar ţinea fruntea sus şi se uita diret în ochii oamenilor. Totuşi, îl apăsa melancolia acelui moment unic în care curajul lui dovedise imensitatea sufletului de român, dragostea lui pentru natură şi pentru elementele care o compun.

 În schimb, urmând calea capitalismului uman, oridecâte ori supraveghetorii din turnul de control al aeroportului din Dublin depistau  vreo amfibie tetrapodă, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și cu ochii bulbucați, îl chemau de urgenţă pe omul util să-i scoată din belea, chiar dacă ploua cu găleata. Iar el, condus abil de propriile principii, nu putea să refuze onoarea de  salva mici părţi din această omenire. Se urca fără comentarii în supersonicele care aterizau cu dificultate pe pista prea scurtă a aeroportului din Bacău, îşi punea pe el vechiul său fâş care-i permitea să alunece cu maximum de viteză pe pânza de apă, şi, la momentul potrivit, salva la greu batraciene. Totodată, gestul lui evita catastrofele cu pierderi de vieţi despre care s-ar fi vorbit până-n ziua de azi.

Pe crucea de marmură neagră a omului util din cimitirul Sărata, trimisă de cineva anonim cu pachebotul tocmai din America Centrală, unde tocmai a fost ales preşedinte domnul Jimmy Morales, un actor fără niciun fel de calităţi şi considerente politice, e gravată în aur masiv o broască. Iar sub ea, nişte cifre fără noimă: 1953-2015.

Atât.

SABINA FÎNARU DESPRE DIMITRIE RUPE TĂCEREA

Introducând tema „vieţii ca vis”, ca intrigă a destinului individual, aflat pe câmpurile de luptă al supravieţuirii (pentru achitarea facturilor restante la întreţinere) şi al visatului triumf social în „lumea pe dos” din „epoca jaga-jaga” (datorat operei sale), naratorul trece cu dezinvoltură şi umor de la burlesc la tragi-comic şi de la farsă la melodramă. Discursul său vivace şi pitoresc rămâne în permanenţă la suprafaţa lucrurilor, potenţând caracterul lor bizar prin alăturări aleatorii. El creează un univers carnavalesc prin strategii diverse, de la explorarea comicului de situaţie şi de nume (Grămescu, Pelinel, Calapod, Brusturoasa, Băicoi), la utilizarea clişeelor „panseatice” paradoxale ale lui Dimitrie, care cristalizează o filozofie „populară” de viaţă în gloriosul vid românesc. Pentru personaj, derizoriul nu este doar o atitudine relativizantă, ci devine chiar un mod – caricatural – de a fi. (Conf. Univ. Dr. SABINA FÎNARU)

Deşi nu poţi împiedica destinul să-şi facă mendrele, merită să încerci!

Iată faptele:

Aflat în misiune de patrulare pe Calea Romanului, un soldat rus, un simplu soldat anonim pe nume Vania, intervine să salveze o tânără amenințată cu un pistol. Ea se numeşte Margareta, ca să fim înţeleşi şi, nu se ştie de ce, se află la capătul noului pod cu patru benzi care leagă Bacăul de restul Moldovei.  

Agresorul fetei, un puştan de nici 50 de ani, zis Clăpăugul pentru prelungirile şepcii lui de bandit consacrat care i se preling până sub bărbie, apăsă pe trăgaci dar, în timp ce glonţul se deplasa cu viteză spre victimă, un zgomot înspăimântător îl făcu să-şi arunce guma pe care-o mesteca. Era guma de la chiloţi şi nu mai avea niciun gust. Fără să scoată niciun sunet, Margareta îşi acoperi urechile cu palmele şi zâmbi ca proasta.

Cădea noaptea, dar ştiţi cum cădea? Încet, încet, de parcă secundele erau mai lungi decât prevedea legea. Oricum, crepusculul se înegrea tot mai mult. Iar stelele, dimpotrivă, începeau să fie de-a dreptul agasante cu strălucirea lor romantică, deloc potrivită cu situaţia în care ne aflăm.

Pistolarul, un cocălar notoriu în zonă, se prăbuşi pe o stivă de coceni şi adormi, printre căcărezele oilor pe care ciobanul Bazil, cu căştile pe urechi, le păştea printre buruienile de pe malul lacului, în timp ce soldatul rus îşi aprinse o ţigară de contrabandă, pregătit să treacă Siretul pe sub apă. Doine ancestrale aude Bazil de pe empetreiul lui, însă Vania, aflat la o anumită depărtare, nu.

În schimb, când se văzu scoasă din primejdie, fata respiră uşurată şi i se aruncă în braţe. Mulţumesc, spasiba, moi drugoi ruski soldat, şopti ea, mângâindu-i kalaşnikovul. Broaştele din baraj, susurară ca pentru ele şlagărul „Ia liubliu tebia”, adică I love you. Pe malul celălalt, în glodul sclipind sub lumina palidă a lunii, strălucea falnic ca în toţi cei 608 ani de la atestarea documentară, municipiul Bacău, pe nedrept poreclit oraş european.

Dar povestea nu se termină aici. Şoseaua de centură se prăbuşi sub greutatea propriului proiect, în mall-urile din oraş apărură peste noapte piste de biciclete, pasajul CFR deveni club de jazz, iar în cartierul Şerbăneşti apărură ca prin minune, trotuare flauşate. Mergi de nu-ţi vine să te mai opreşti, aşa-i de dulce mângâierea tălpilor. Brava oraş, brava primar, brava consilieri aleşi de popor ai Bacăului!

Animat de fericirea datoriei împlinite, soldatul rus, anonimul acela căruia i se spunea degeaba Vania, se aruncă în apa rece a lacului de acumulare  (să nu uităm că e aproape noiembrie şi, în noiembrie până şi pescăruşii spun pa acestor meleaguri, pe măsură ce coiţele lor se fac tot mai mici din pricina -  aţi ghicit – gerului) şi înotă pe sub apă până la Centrul de Cultură Apostu, pe malul celălalt. Acolo, fu întâmpinat cu ropote de aplauze şi primi pe loc Diploma de prieten al Cărţii şi medalia jubiliară a fumătorilor care se tot lasă de fumat de cincizeci de ani.

Vania află abia la terminarea războiului, cam la doi ani după ce Margareta devenise văduva Clăpăugului şi-i moştenise averea, că i-a scăpat un detaliu: în seara aceea de noiembrie, se filma o scenă din filmul „Dimitrie rupe tăcerea”.

CRITICUL ADRIAN JICU DESPRE DIMITRIE RUPE TĂCEREA

Pentru mine, Dimitrie rupe tăcerea nu e nicio surpriză, nu e niciun debut, şi-aş merge mai departe spunând că nu e nici un roman, şi că, de fapt, am văzut în acest text mai degrabă un poem şi, în acelaşi timp un eseu filosofic, dar pe înţelesul tuturor. Această carte e o confirmare a celorlalte volume de poezii ale lui Val Mănescu pe care, cândva, l-am şi definit ca fiind un cinic sentimental, şi cred că am avut o bună intuiţie. De aceea, m-am mirat că Sabina Fânaru care semnează postfaţa, a luat-o în foarte serios, aplicat, i-a analizat metodic, la modul academic, strategiile narative, tipurile de discurs. Dar acesta nu este un roman, şi nu poantele dau valoare acestei cărţi, nu elementele umoristice definesc codul de lectură al volumului, deşi, sunt de acord că o carte se poate citi, descifra, în multe feluri. Dimitrie rupe tăcerea este mult mai consistentă decât ar părea la o primă lectură. Eu aş depăşi palierul zglobiu, pontos, umoristic şi aş remarca existenţa mai multor straturi de percepţie a naraţiunilor.

Pe de o parte este o radiografie a vieţii contemporane – suntem în epoca Jaga-Jaga pentru că asta e România profundă şi imaginea ei este oglindită în această carte în care se vorbeşte despre aşa-zisa revoluţie, despre programele de privatizare, despre importanţa pupării moaştelor la români, despre încălzirea globală, sau despre influenţa tehnicii asupra moralului femeiesc. Găsim, pe de o parte, la un prim nivel, această realitate cu care ne confruntăm zi de zi, a unei Românii adevărate pe care o întâlnim în egală măsură la Zimnicea, la Bârlad sau în Las Fierbinţi. La alt nivel, cartea transmite avertismente cu privire la starea naţiunii şi este o critică sarcastică a moravurilor, a inculturii, a incompetenţei şi a prostiei din România noastră pe care o iubim aşa cum este, vrem nu vrem. Cu politicienii ei corupţi, cu  profesorii ei închipuiţi ca Mircea Coman de la Universitatea Petre Suciu din Călăraşi, cu preoţi dedaţi la cele lumeşti şi afacerile pe care le fac ei etc.

Privirea demitizantă pe care Val Mănescu o aruncă asupra realităţii, mixează foarte bine registrele trecând cu nonşalanţă de la cinism şi ironie amară, la un tip de sentimentalism aparent ridicol, dar încărcat de poezie. „În anul acela, primăvara veni pe neaşteptate, în mijlocul lunii februarie. Păsărelele ciripeau, zarzării se împodobiră cu delicate flori albe, iar tractoarele duduiau întorcând brazde pe mănoasele ogoare ale judeţului.”

E clar că autorul lucrează la un nivel adânc de semnificaţii.

Am extras câteva fraze din Dimitrie rupe tăcerea,  întocmind un decalog care cuprinde, dincolo de umorul care doar pare involuntar, adevăruri foarte serioase.

Învățăturile lui Dimitrie (Cinicul) către fiul său Bartolomeu

1. Doza cu bere se pune la microunde trei minute și e numai bună de băut. Ca să nu răcim la gât.”
2. „De aia vântură românii varza în balcon. Că nu-s nemți.”
3. „Nu-i nimic definitiv pe lumea asta în afară de țelină…”
4. „Trageți apa ca să trăiți bine!”
5. „Țara asta va ajunge direct în iad, cu miile de biserici în construcție și cu tonele de aghiazmă folosite anual.”
6. „Ceapa este prieten și totodată dușman al fenomenului cultural.”
7. „Femeile cu cei mai mari sâni trăiesc în Botoșani.”
8. „De ce nu a inclus Forbes Bacăul în topul celor mai fericite 5 orașe din lume? Fiindcă îl roade pizma…”
9. „Viața asta a noastră, de rahat așa cum e, nici măcar nu merită s-o povestești cuiva.”
10. „Simt o durere pe care numai speranța o poate pricinui.”

Şi acum, o foarte scurtă paranteză despre băşcălie, pentru că am putea fi tentaţi, dacă ne luăm după asemenea replici, să credem că Val Mănescu face băşcălie, că e un miştocar, cum se zice. Daţi-mi voie să infirm aceste zvonuri care circulă prin târg. Autorul ia o distanţă morală faţă de marasmul cotidian, prin toate aceste secvenţe care sunt, de fapt, forma lui de a-şi exprima nemulţumirea, de a încerca să ne avertizeze că existenţa asta a noastre este, uneori, pardon, de rahat, şi că trebuie să facem ceva s-o schimbăm. În definitiv, gestul lui Dimitrie de a rupe tăcerea - care capătă o dimensiune mitică şi declanşează o catastrofă - este o pledoarie pentru a avea curajul să fim altcineva, să fim capabili să înfruntăm lipsa comunicării şi teama de moarte. Ca şi în Efectul Placebo – ultimul să volum de versuri - scriitura lui Val Mănescu este o formă de a trăi în iluzie, şi, totodată, un mijloc de a se vindeca de angoase, de complexe, de teama de moarte. Cartea aceasta este o anti-utopie, eu am perceput-o în acest registru, ca un avertisment că nu trebuie să rămânem prinşi în mrejele ademenitoare ale iluziilor.

Val Mănescu este un autor mai adânc decât pare şi nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi de jocurile lui narative. Dacă mă-ntrebaţi ce-am câştigat citind volumul lui, vă răspund: dacă nu altceva, cel puţin acum sunt pregătit pentru orice soartă.  
(Text reprodus după înregistrarea discursului de la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte "George Apostu" - 17 octombrie 2015)

PROZATORUL PETRU CIMPOEŞU DESPRE DIMITRIE RUPE TĂCEREA

Dimitrie rupe tăcerea este un roman incognito şi-i spun aşa deoarece autorul a ales, ca formulă narativă, să pună titluri capitolelor sau secvenţelor care compun naraţiunea. Descriind un personaj provincial, Val Mănescu reuşeşte să plece de la elemente concrete, documentabile, adăugându-le plus-valoare literară.

Plus-valoarea literară vine din modul în care îşi premeditează mişcarea următoare. Literatura de calitate apare în momentul în care povestea se îmbogăţeşte cu o serie de elemente care ţin de spontaneitatea şi de spiritul de observaţie al autorului. El trebuie să fie capabil să aştearnă pe hârtie un flux de imagini care să incite imaginaţia cititorului.

Cartea aceasta este scrisă în modul ironic, cu accente uneori comice. Ironia lui Val Mănescu este una bonomă, binevoitoare şi aceasta se simte mai ales în finalurile de capitol, remarcabile prin echivocul formulelor. El reuşeşte să umple cu un rafinament neaşteptat spaţiile dintre momentele narative care duc la deznodământ, deşi, Dimitrie rupe tăcerea este debutul său în proză.

Autor a trei volume de poezie foarte interesante şi, prin urmare, cunoscând bine valoarea cuvântului, cu o gândire plină de nuanţe, Val Mănescu construieşte un univers cu personaje şi situaţii semnificative.   

(Fragment din alocuţiunea susţinută la lansarea volumului Dimitrie rupe tăcerea, la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte George Apostu - 17 octombrie 2015.)

DOMNUL PRICHI, PRIETENUL MEU

Cel mai important spectator la evenimentul de lansare a volumului DIMITRIE RUPE TĂCEREA, 17 oct. 2015, Centrul Internaţional de Cultură şi Arte George Apostu, Bacău.

ZIC ZAC - DE LA AGASARE LA EXTAZ

Despre spectacolul de teatru-dans ZIC ZAC, producţie UNATC Bucureşti, prezentat de Andreea Gavriliu, Ştefan Lupu şi Gabriel Costin în prima seară a festivităţilor care marchează 25 de ani de activitate la Centrul de Cultură şi Arte George Apostu din Bacău, pot să spun: când ZIC, eu nu ZAC!

Nu cumva şi la Teatrul Globe, la reprezentaţiile trupei lui William Shakespeare, se găseau spectatori care râdeau fără motiv, care nu pricepeau nimic din ce se întâmpla pe scenă şi, totuşi, aplaudau ca apucaţii?  Nu cumva şi la Teatrul Globe, la reprezentaţiile trupei lui William Shakespeare, se găseau spectatori care râdeau fără motiv, care nu pricepeau nimic din ce se întâmpla pe scenă şi, totuşi, aplaudau ca apucaţii?  Nu cumva şi la Teatrul Globe, la reprezentaţiile trupei lui William Shakespeare, se găseau spectatori care râdeau fără motiv, care nu pricepeau nimic din ce se întâmpla pe scenă şi, totuşi, aplaudau ca apucaţii?  Nu cumva şi la Teatrul Globe, la reprezentaţiile trupei lui William Shakespeare, se găseau spectatori care râdeau fără motiv, care nu pricepeau nimic din ce se întâmpla pe scenă şi, totuşi, aplaudau ca apucaţii?  Nu cumva şi la Teatrul Globe, la reprezentaţiile trupei lui William Shakespeare, se găseau spectatori care râdeau fără motiv, care nu pricepeau nimic din ce se întâmpla pe scenă şi, totuşi, aplaudau ca apucaţii?  Nu cumva şi la Teatrul Globe, la reprezentaţiile trupei lui William Shakespeare, se găseau spectatori care râdeau fără motiv, care nu pricepeau nimic din ce se întâmpla pe scenă şi, totuşi, aplaudau ca apucaţii?  Nu cumva şi la Teatrul Globe, la reprezentaţiile trupei lui William Shakespeare, se găseau spectatori care râdeau fără motiv, care nu pricepeau nimic din ce se întâmpla pe scenă şi, totuşi, aplaudau ca apucaţii?  
Cum ziceam: când ZIC, eu nu ZAC.
  
 

MOMENTE DE DIAMANT LA ANIVERSAREA DE ARGINT A CENTRULUI DE CULTURĂ GEORGE APOSTU

Miercuri 14 octombrie, ora 18.00, Teatrul Municipal Bacovia:

 Excelentul spectacol de teatru-dans

ZIC ZAC  

cu Andreea Gavriliu şi Ştefan Lupu şi Gabriel Costin

o producţie UNATC Bucureşti

Joi, 15 octombrie, ora 16.00, Centrul de cultură George Apostu:
    Concert : Cvartetul «Fagottissimo»

Vineri, 16 octombrie, ora 18.00, Teatrul Municipal Bacovia:
 Spectacolul cărţii, spectacolul lumii  
Omar Khayyām

Un eveniment creat de Geo Popa, cu participarea invitaţilor: 
Amir Keidarkhodaee (Iran),  Gheorghe Iorga,  Constantin Dram şi elevi ai secţiei de coregrafie de la  Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” din Bacău, Prof. coregraf Simona Baicu


Sâmbătă, 17 octombrie, ora 11.00 - Centrul de cultură George Apostu:
Spectacolul cărţii

Lansarea volumului Asta-i viaţa de Grigore Gonţa, prezentat de Dan Petruşcă şi Cristina Mocanu

Lansarea volumului DIMITRIE RUPE TĂCEREA 
de Val Mănescu, 
prezentat de Petru Cimpoeşu şi Adrian Jicu 

Recital de muzică bună cu Florin Bejan şi Iulian Bolog


 
 

 

             

DIMITRIE RUPE TĂCEREA

Şi tu dormi? Deşteaptă-te, române, ai ocazia!

Deşi nu poţi împiedica destinul să-şi facă mendrele, merită să încerci!

Cititorii mei îşi doresc să râdă. Apoi să plângă.  

Brusc, le vine să bea ceva.

Apoi au chef de bârfă.

Pentru cititorii mei, fac orice.

Îl dezbrac pe Dimitrie, îl jupoi, îl disec, îl eviscerez 

şi,

 în aplauzele publicului, îl ucid. 

O dată-n viaţă ai parte de un amor neîmplinit şi de un omor perfect.

Şi bonus, cursuri de echilibru.

NU rata să te bucuri că sunt alţii mai proşti ca tine!

Carte apărută la editura Tracus Arte, Bucureşti, România. 

Lansare maximă la botezul de pe 17 octombrie 2015, orele 11, 

la Centrul Apostu din Bacău. 

Cu Petru Cimpoeşu şi Adrian Jicu. Sâmbătă.

Blues, jazz soul, inimă albastră cu Florin Bejan şi Iulian Bologh. 

Nu-ţi programa altceva. Oricum, plouă! 

UN RECITAL DUREROS DE ADEVĂRAT

O CLIPĂ DE 25 DE ANI

Când temuta CASĂ DE OASPEŢI, clădirea misterioasă de pe malul drept al lacului Bacău 2, împrejmuită cu gard de doi metri, dotată cu debarcader şi păzită de soldaţi înarmaţi,  a devenit CENTRUL INTERNAŢIONAL DE CULTURĂ, mi-am zis: da, aşa trebuie să fie! Asta era în 1990, la câteva luni după comunism.  

După un sfert de veac în care, cu impetuosul Geo Popa, directorul instituţiei, am creat aici greu de enumerat evenimente notabile în istoria culturală a oraşului, uite că acest CENTRU chiar este un centru populat de intelectualii de elită care vieţuiesc, întâmplător sau tocmai de aceea, în spaţiul violet al cerului bacovian.      
De necrezut, au trecut 25 de ani.

  „Zilele Centrului Apostu -  25 de ani de la înfiinţare” 
 se vor desfăşura după următorul program :

Miercuri, 14 octombrie

Ø     Sosirea invitaţilor

Ø     ora 18.00,  Teatrul Municipal Bacovia

                  Spectacol de teatru-dans: « ZIC ZAC »

                  Un spectacol de Andrea Gavriliu, rezemată de Ştefan Lupu

                  Cu: Andrea Gavriliu

                            Ştefan Lupu

                         Gabriel Costin

Joi, 15 octombrie

Ø     ora 10.30, Deschiderea oficială

                 Aula Moldova a Universităţii „George Bacovia” din Bacău

                 Un sfert de veac de interferenţe spirituale

                 Festivitatea decernării medaliei şi  diplomei aniversare

Ø     ora 16.00, Centrul de Cultură „George Apostu”

                  Expoziţie: Patrimoniul Centrului „George Apostu”

                  Lansarea revistei Vitraliu (nr.44-45)

                  Concert : Cvartetul «Fagottissimo»

Vineri, 16 octombrie

·        ora 10.30, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

           Utopia cărţii - despre scris şi lectură

                             Decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Bacău –

                             Acad.  Solomon Marcus

                             Laudatio : prof.univ.dr. Constantin Dram

                             Festivitatea decernării medaliei şi diplomei aniversare

·        ora 18.00, Teatrul Municipal Bacovia

               „Spectacolul cărţii, Spectacolul lumii”

                           Omar Khayyām

                 un spectacol imaginat şi realizat de Geo Popa

                 Cu : Amir Keidarkhodaee

                         Gheorghe Iorga

                         Constantin Dram

                         Geo Popa

                         Elevi ai secţiei de coregrafie de la

                         Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”

                         Prof. coregraf Simona Baicu

Sâmbătă, 17 octombrie

·        ora 11.00,  Centrul de Cultură „George Apostu”

                  Spectacolul Cărţii : Grigore Gonţa –  „Asta-i viaţa”

                                                   Cu:  dr. Cristina Mocanu

                                                          Dan Petruşcă

                                                   Val Mănescu – „Dimitrie rupe tăcerea”

                                                                Cu: Ion Cristescu

                                                                       Petru Cimpoeşu

                                                                       Adrian Jicu

                              Recital de jazz : Florin Bejan

                              Festivitatea decernării medaliei şi diplomei aniversare

·                              ora 18.00, Sala ATENEU, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău

           Decernarea Marelui Premiu „George Apostu” pentru anul 2015

           Concert simfonic

           Filarmonica „Mihail Jora” Bacău

                 Dirijor: Ovidiu Bălan

                             În program:

                             Ludwig van Beethoven, Simfonia nr. 5, partea I

                             George Enescu, Rapsodia nr. 1, în La major

                              Arii din opere:

                              Soprana Diana Bucur

                             „O mio babbino caro”, opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini

                             „E strano”, opera Traviata, de Giuseppe Verdi

ANCA VREA SĂ DISPARĂ!

             Cea mai teribilă dezamăgire din viaţa unui om este să fie sedus şi abandonat. Păi, apare cineva în viaţa ta pe neaşteptate, arată şi se comportă ca-n visele tale cele mai frumoase, zice că-ţi va schimba viaţa, îţi dă două-trei dovezi de afecţiune menite să te facă şi mai praf decât eşti, te rupe cu ceva victorii asupra lumii care-i stă împotrivă şi, brusc, vrea să dispară din viaţa ta. Păi, n-o iei razna?  

             Hai, Anca, don't be so pathetic, just open up and sing, vorba unui cântec. Actorii au voie, e drept, dar tu eşti ditamai directorul de teatru. Al unui teatru căruia abia ai început să-i îndepărtezi rugina. Mai ai multă treabă pe-aici şi, te-om ademeri noi cu ceva să nu pleci. Uite de ce nu te lăsăm să ne abandonezi: 
             Pentru că ne-ai dat speranţa că eşti omul providenţial care POATE salva TEATRUL în Bacău.         
             Pentru că eşti o actrăţă foarte bună. Pentru că ai rădăcini bune, ardeleneşti - aşezată, care ştie ce face, tenace, şi răbdătoare - şi moldoveneşti - caldă, jucăuşă, creativă.  
             Pentru că ai gând bun, planuri, idei şi rezolvări. 
             Aşa că, te rog, nu mă ameninţa pe mine cu demisia. Timpul meu e prea scurt pentru speranţe. 
             Mulţumesc.

UITE-L, A APĂRUT

A apărut Dimitrie rupe tăcerea. La Tracus Arte. Cu o postfaţă de Sabina Fînaru. Lansare maximă pe 17 octombrie 2015 la Centrul Apostu, unde va avea loc botezul. Naşi: Petru Cimpoeşu, Ioan Cristescu, Adrian Jicu. Va fi de pomină.

Dacă-ţi doreşti

Să fii deştept

Să câştigi la loto

Să slăbeşti

Să nu transpiri

Să cânţi

Să înjuri politicienii

Să fii iubit

Să te rupi în figuri

Să fii prieten cu şefu

Să râzi

Şi cu toate astea

Să fii nefericit

Vezi de ce rupe Dimitrie tăcerea!

Prietena noastră, Argelia Ledermann, va fi distinsă pe 22 octombrie, la Peleş, cu "Crucea Casei Regale a României"

Crucea Casei Regale este un semn de preţuire care se decernează unor personalităţi marcante care se bucură de prestigiu în societatea românească, reprezentând societatea civilă, mediul politic sau economic, lumea culturii sau a diplomaţiei, precum şi unor organizaţii naţionale sau internaţionale. Pagina web a Casei Regale, http://www.familiaregala.ro/ordine-si-decoratii/crucea-casei-regale-a-romaniei , menţionează că, din 2010, când a fost instituită prin ordin regal, distincţia a fost acordată doar câtorva zeci de personalităţi şi instituţii din România şi din străinătate.

Din 11 ianuarie 1990, elveţianca de origine braziliană face gesturi care aduc a minuni divine pentru persoanele aflate în dificultăţi de tot felul, prin asociaţia pe care şi-a creat-o.

ESPOIR ROUMANIE a organizat în cei 25 de ani de intensă activitate, sute de transporturi de ”ajutoare” şi este imposibil de cuantificat câte miloane de obiecte, câţi bani, dar, mai ales câtă grijă, cât suflet, au ajuns la cei în nevoie. A rezolvat sute de cazuri disperate ale unor oameni aflaţi în nevoi şi suferinţe imposibile de sănătate. Continuă să susţină copiii fără părinţi ai României să urmeze studii şi sprijină contacte culturale între România şi Elveţia, promovând imaginea ţării noastre ăn care n-a încetat nicio clipă să-şi pună speranţe.

Nimic nu-i este imposibil Argeliei, nici măcar limba română. Casa ei din Yens – un sătuc la câţiva Km de Lausanne, este permanent plină de români care stau acolo în aşteptare. Până intră la vreo operaţie medicală care costă zeci de mii de euro, până găsesc ceva de muncă în Suisse, până apar analizele, românii din Bacău sunt invitaţii Argeliei. Oameni cu suferinţe de care noi preferăm să nu ştim, fără mâini, cu boli incurabile la noi, consideraţi – în România – handicapaţi sau pierduţi pentru societate, şi-au găsit alte vieţi datorită acestei femei pentru care cuvântul OM semnifică OMENIE.

O energie uriaşă o ţine mereu dreaptă, în acţiune, cu zâmbetul pe buze, a la suisse. Argelia nu se vaită niciodată, nu-i obosită şi nu-i e foame. Nu există pentru ea întrebarea “Ce să fac?” Ea are răspunsuri.
Am ţinut să spun toate astea despre Argelia Ledermann ca să se ştie că, în timp ce noi plecăm în concedii, facem weekend-uri cu grătare şi şpriţuri, ne plângem de căldură sau de singurătate, undeva, într-un sătuc din Elveţia, o femeie încarcă universul cu energii pozitive şi cu soluţii concrete la problemele pe care le au nefericiţii soartei din Bacău – România.
Mă înclin cu umilinţă şi admiraţie în faţa stăruinţei şi încăpăţânarii de a nu renunţa.