PRACTICA ŞI TEORIA REFERNDUMULUI

Unii debili mintali au drept de vot. Şi unii puşcăriaşi. Dar chiar toţi? Şi morţii?

Cică sergentul dă adunarea grupei formată, cu tot cu el, din zece soldaţi. Ori de cîte ori şi-ar fi numărat trupa, de fiecare dată îi iese unul lipsă. Cum mama dracului, că tre să fim zece, zice furios şeful. Dom sergent, permiteţi să raportez:. Io am o părere, da nu-s de acord cu ea: să se cace fiecare şi numărăm, pardon, rahaţii. Cîţi rahaţi rezultă, atîţia suntem, ce naiba.
Mda, nu-i rea ideea, zice sergentul desfăcîndu-şi centura.Trupeţii îşi dau şi ei pantalonii jos şi tot soldatul român sloboade grămăjoara de rahat. La numărătoare, ce să vezi, ies nouă grămăjoare frumos mirositoare şi cu a sergentului, zece.
Aha, conchide sergentul, noi ca oameni, teoretic, ieşim, dar practic, la număr, suntem nişte căcaţi!

Păi cum să mai fie 22 de milioane de români cu drept de vot, dacă nu s-a mai făcut un recensămînt de douăj de ani, natalitatea e în mare suferinţă după 90, mortalitatea a crescut,  şi numa elevi sub 18 ani sunt trei milioane jumate în România?
Conform  http://www.econtext.ro/dosar--2/analiza

YES LA VOT

Am scris cu i grec, ca să nu mă cenzureze goagălu de la servycii.
Şi ca să trăim byne. Iar yarna să fie ca vara.
Şi ca să vedem ţepele din Piaţa Vyctoriei.
Şi ca să nu lovym copiii.
Şi ca să nu se mai impoziteze pensyiile.
Şi ca să nu mai plece medycii şi alţi deştepţi din ţară.
Şi ca să nu mai auzim hăhăytul.
Şi ca să nu ne mai fută un nymeni.
Dar, principalul e să trăim byne.
Un whisky cu gheaţă, vă rog!

RĂZBEL ÎN HAZNA

Cînd ne jucam de-a războiul, se făceau două echipe: nemţii şi românii. Io eram şeful românilor.
Aveam arcuri din lemn de corn de pe Lapoş cu săgeţi boante din şindrilă şi, mai apoi,  puşti cu ventuze şi praştii cu ace. Sub conducerea mea înţeleaptă, băieţii de pe Avram Iancu n-au fost niciodată înfrînţi de gojmalăii de pe Parcului. Dacă-i vorba de amintiri din copilărie, mă risc să afirm că am fost mîndru cînd m-au făcut pionier în clasa a patra, deşi ăi cuminţi erau primiţi dintr-a doua. Ca să mă-njure şmecherii pe săturatelea, recunosc că m-am mîndrit şi cînd m-au primit în uteceu, printr-a unşpea. Alţii, acu primari, dacă nu chiar parlamentari sau, cei mai mulţi, miliardari, erau viitorul ţării chiar dintr-a noua.  Cu greu m-au primit, c-aveam gura mare şi băgam chestii despre ce nasol era că miliţia mă tundea c-aveam părul mai lung de trei centimetri, că nu puteam pune Beatles la reuniunile de sîmbăta, că ne caftea proful de rusă în buda liceului cînd ne prindea fumînd, că povesteam ce maşini mişto au americanii, şi alte chestii de-astea. Cu toate astea, în sinea mea, eram cu pieptul umflat că am carnet roşu de cetăţean care va clădi viitorul României şi de-aia  aveam insigna de cititor fruntaş de la biblioteca urbei, munceam în vacanţe ca să mă pot duce la mare, săream la muncă patriotică să strîng borcane, hîrtie şi fier vechi. Eram implicat, adică, în social. În devenirea ţărişoarei. Mă simţeam dator să fac şi io ceva ca România să iasă din glod, să fie mai modernă, mai deşteaptă. Aidoma mie, mulţi au crezut, la rîndul lor, că fac bine.
Degeaba, ce-a ieşit e un dezastru mai ceva ca războiul. Se vede treaba că a schimba lumea în bine nu-i treabă de om, e treabă de Dumnezeu.
Da de ce scriu toate astea?
Pentru că mă bîntuie grija că referendumul ăsta o să fie vai de capul lui. Prezidentul suspendat dă cu căcat în ăi de nu sunt cu el, ăilalţi bagă otravă-n brand şi-o slobozesc spre Băse. Ponta zice că n-a plagiat, torţa democraţiei se scufundă-n canal, mint toţi pe faţă ca să ameţească boborul. Şi coana Ioropa mai are-o problemă pe lîngă criza generală: democraţia în România.
Îmi vine din nou gîndul care mă bîntuia la finalul lui 89: nu se mai poate face nimic, suntem pierduţi pe vecie, la voia celui de Sus.
Acuma, na, cînd vine vorba de divinitate, asta e, te supui şi gata.
Numai de n-ar vorbi ruseşte. 

SWEET CHILD IN TIME' S GO ON

Îl ascultam fascinat la Metronomul lui Cornel Chiriac. Hammondul lui inconfundabil m-a urmărit şi-n nopţile de nesomn, şi-n zilele cu soare. M-am dus la Montreux să văd cu ochii mei scena focului care l-a inspirat pentru Smoke on the water. Am construit spectacole de lumină pe cosmicul Sweet child in time.

Ieri a murit prietenul meu Jon Lord, fondator de purpură adîncă. Tinereţii mele i-a mai căzut o aripă.





Deep Purple:

Sweet child in time
you'll see the line
The line that's drawn between
the good and the bad
See the blind man
shooting at the world
Bullets flying
taking toll
If you've been bad,
Lord I bet you have
And you've been hit
by flying lead
You'd better close your eyes
and bow your head
And wait for the rïcochet.

Să rîdem de-ai noştri

Cîteva din perlele nebacalaureaţilor de anul acesta sunt atît de bune, că-mi pare rău că nu le-am scris eu.

- Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in
scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica
defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara,
amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In
secolul al
XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea
nimeni. Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cât o carte
groasa, si are atâtea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie
sa fii atent la fabula ca te intâlnesti cu ea si in final.

° Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este
considerata a treia.. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de
la Rovinari.

° Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu
Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie, si-l face in
tot
felul, ca pe o albie de porci.
Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman
nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix:
"Da-mparate! ". Pina la urma Mircea cel Mare, desi batrin il va
ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine
plasate.

- Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi
in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit
cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata,
c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre
care este amintita "inspre Dunare, o mina."

Glumiţe cu români

Am tăcut două săptămîni. Ca baba cu mîna la gură, am tăcut. N-am putut vorbi aşteptînd minunea.
Şi ăştia, cică, minunea a venit: Curtea Constituţională i-a zis lu Crin să se mute la Cotroceni. Şi lu Băsescu să ridice ancora. Da io tot stau cu mîna la gură.
În ţara mea, bacu a fost o catastrofă, leul urcă, benzinica s-a scumpit, Merkel se bagă neutru între puliticienii noştri, canicula e călare pe noi, Răduleasca face vizite la DNA.
Catastrofe cotidiene, de-am ajuns să fumez două pachete de ţigări pe zi.
Aş zice că nici Crin nu-i ce ne trebuie, dar îmi rămîne speranţa.
Plagiatorii să-şi dea demisia de peste tot. Şi hoţii. Tot aia.