joi, martie 22, 2012

ALEGE ŞI CÎŞTIGĂ GALA STAR 2012



Pentru că am privilegiul să fiu, cu varanus, unul dintre partenerii media ai GALEI STAR 2012, vă prezint în premieră absolută ambele variante ale afişului ediţiei a şaptea care va debuta joi, 5 aprilie.
Grafica acestora este creaţia artistului fotograf Viorel Cojan, de altfel, autorul tuturor materialelor publicitare ale evenimentului. Ambele postere sunt atît de expresive şi de insolite şi de inspirate, încît decidenţii au avut nevoie de consultări suplimentare ca să dea okeiul pe una dintre variante.
Voi pe care aţi alege-o?
Vă las să răspundeţi pînă sîmbătă, 24 martie, cînd varianta selectată va ieşi de sub tiparul de la Tipografia Docuprint.
Cîştigătorul va primi o invitaţie cu două locuri pentru prima zi a festivalului.

UP DATE : POEZIA DIN PIXEL

Viorel Cojan este un artist născut la Moineşti, în 1952. Şi-a făcut remarcată vocaţia estetică de timpuriu, excelînd în artele vizuale ca fotograf, grafician şi cineast. Amprenta insolitului său talent stă pe numeroase creaţii care-i relevă personalitatea incontestabilă ca autor de copertă şi ilustraţii de carte, fotografie artistică, afişe, cataloage şi albume de artă. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

Invitat să-l prezint cu ocazia uneia din prea puţinele sale expoziţii, am considerat că doar prin metaforă poate fi definită remarcabila calitate a lui Cojan de a surprinde în clic esenţa, eleganţa şi vigoarea unei mişcări. Aşa că i-am dedicat

Lecţia de imagine

Cu forma lui scandaliza societatea căreia-i făcea poze la conferinţe despre rostogolire şi dragoste. În aparatul lui zburător prin memorie, locurile se ocupau imediat. Fiecare poziţie, un sîmbure de lumină. Picătura de sînge i-a marcat de mic imaginea reuşită.Toţi rămîneau fericiţi: ,,ce fiinţă ciudată, cum fixează el în nitratul de argint urletul în dreptul gurii de urs..."

Sărbătoare cu artificii în obiectiv ca la gura pistolului, chiar dacă alţii-i contestă dreptul la pierderi şi inocenţă.

Tobe din piele de cîine cu veşcă din banzic de oţel. Păsăroiul apare cînd nu te aştepţi pe display, ţine nikonul în stînga şi se lasă împins de mulţime. Namila roşie se chirceşte de dor, vrea să rupă lanţul, să fugă în pădure, la iubita lui. În ritmul sălbatic, creatura apasă declanşatorul şi ursul rămîne în stop-cadrul mişcării. De toate culorile: irozi, ţigănci, doberi, ursari;

înăuntru, japonezi fixează distanţele, diafragma, lumina. Aparatul însuşi e-o pasăre vie cu ochi de Păsăroi, martor al universului. Cum să-l vadă ursul pe fotograful aflat îndărătul lentilei?

Şi Doamna locuieşte-ntr-o ramă la care se zgîieşte Păsăroiul din înalturile turnului de apă. El o trage în sticlă şi-aşa mi-o aduce în casă,

cu pălăriile ei uriaşe din pene albe şi negre. Mi-o împinge în baie, unde miroase ca la nouăsprezece ani, se face a nu observa că atît de lungile doamnei plete ies cu mult din cadru, intrînd în alt cadru în care se află chiar el, autorul. Zoomul face zum şi se duce pînă pe penele lui, pînă pe cioc, i le apropie ei, să le vadă Doamna, să se minuneze de strălucirea lor neagră, aripă lîngă aripă,

ea, îngerul şi Păsăroiul.

Ultim prim plan pe ciocul de os, un detaliu de bot cu portocală. Ochiul Păsăroiului pîndind de sus, de pe cablul tv, să stoarcă din omenire şi ultima farîmă de lumină, să o semene pînă departe, în lanul vecin. În planul secund, imaginea unei lumi de salvat, dacă revolta din mine nu se va consuma. Dezleagă-mă, Păsăroiule, lăsă-mă să mă exprim rupînd frînghia, spărgînd nodul, să arunc cu putere culoarea peste etajele superioare, peste braţe de macara ruginită, peste valea arinilor, poartă-mă, Păsăroiule, dincolo de clişeul color, cît mai cred în tine, ca într-o posibilă libertate, ca în moarte…

(Poemul a apărut în volumul „O zi dinaintea sfîrşitului lumii”, de a cărui înfăţişare grafică se face vinovat Viorel Cojan)