Bacău, sâmbătă, 7 iunie, anul de grație curent, ora 18. Termometrul se topea singur de rușine la 36 de grade, iar evenimentul literar al verii (și, în mod realist, al ultimilor doi ani) se consuma încet și febril în salonul-pivniță (viitoarea stație centrală de metrou) de la restaurantul Valhalla – un loc cu ambiții mitologice și ventilatoare cu ambiții... ratate.
Scena e simplă, dar demnă de cronica eternității: șase spectatori (fără numărare dublă, am verificat), o carte masivă de 575 de pagini și o atmosferă de luptă intelectuală închegată între o halbă de bere și un papanaș cu alură de zgârie-nori.
Cartea lansată – o bijuterie istorică și jurnalistică – este transpunerea interviurilor făcute acum 30 de ani de Viorel Ilișoi cu legendarul, temutul și cu greu de domesticit poet Cezar Ivănescu. Un personaj despre care criticii spun că era fie „o flacără vie a literaturii”, fie „o grenadă cu peniță”. Sau ambele, în funcție de starea vremii.
Lipsa publicului a fost explicată cu demnitate și umor bacovian. „Greva de la metroul băcăuan”, deși metroul nu există, a fost prima cauză enunțată. Au urmat întârzierile tramvaielor-fantomă, războiul din Ucraina, și, bineînțeles, influența somnoroasă a geniului bacovian, care ar fi soptit intelectualilor locali: „Nu te duce, e cald, e sâmbătă, lasă-i pe alții...”
În fața acestor obstacole mitologice, Viorel Ilișoi a pășit între cele șase scaune ocupate cu zâmbetul omului care știe că e mai greu să scrii o carte bună decât să umpli o sală. A povestit cu vervă cum a născut acest tom înspăimântător de gros, cum a supraviețuit explozivității lui Ivănescu și cum a scos, la final, o operă de o densitate rară, din categoria „citit doar cu carnet de pilot de test”.
Criticul Adrian Jicu, prezent și el, a strălucit. A avut remarci sclipitoare despre carte, despre autor, despre Ivănescu și despre viață în general. A spus, printre altele, că volumul „nu e pentru toată lumea, dar e pentru toți cei care merită să-l citească”. A fost aplaudat politicos de cei prezenți – un public rafinat și disciplinat, aflat la doi pași de bucătăria restaurantului.
Poetul județean Val Mănescu a apărut ca un personaj dintr-o baladă carpatină: cu bastonul său celebru, având capul lui Garibaldi în vârf (după unele surse, bastonul are mai mult caracter decât un întreg consiliu local). A dăruit autorului propriul său volum, intitulat Mai mult decât atât, probabil referindu-se la faptul că au fost chiar șapte spectatori, nu doar cinci, cum se vehicula în mod insidios pe internet de câte unii dintre așa-zișii scritorași absolut locali, atinși de virusul pizmei.
A urmat momentul festiv: parcimonios, autorul a oferit câteva autografe, apoi s-a băut bere, s-au împărțit coaste și șnițele de porc ca-n vremurile bune, iar Ilișoi a făcut cinste din banii editurii, arătând un patriotism gastronomic de necontestat. Atracția serii a fost, însă, papanașul, simbol al grandorii actului de creație. Cu sos de vișine, spumă de lapte și căpșuni, înălțat la o înălțime de 26,5 centimetri, a fost admirat, pozat, și în cele din urmă, devorat – un simbol al literaturii române: greu, dulce, opulent și... trecător. S-a strigat în cor: Cinste lor, cinste lor, Cinste bucătarilor!, conduși cu cu pricepere de Domnul Dudu Timofte, șeful totalitar al stabilimentului vikingilor băcăuani. Entuziamul intelectual a depășit în forță și amplitudine lacrimile și durerea consumatorilor aflați pe terasă care urmăreau la televizor cum, după ce ne-au luat petrolul, gazele și pădurile, austriecii ne dădeau și o bătaie istorică la fotbal. Printre vaiete și înjutături neaoșe, încărcate de metafore poetice, unul dintre bahicii consumatori a emis strigătul de luptă și îmbărbătare al românilor: Am înfrânt, fraților!
La final, s-au rostit cuvinte mari: „Am salvat onoarea literară a Bacăului!” A urmat o strângere solemnă de mâini, un schimb de promisiuni vagi despre „următoarea dată” și o retragere demnă, în stilul batalioanelor culturale de odinioară.
Bacăul a mai bifat o seară eroico-literară. Chiar dacă metroul nu circulă și tramvaiele nu există, spiritul lui Ivănescu și papanașul de 26,5 cm vor rămâne în legendă.
