MEREU MI-AM DORIT SĂ ALERG PE-UN TRASEU ENDURO

 

 

Tocmai fumam liniștit deși domnul doctor de inimă  

Din iași îmi desenase cum se depun pe artere

Plăcile de aterom ale dracului de periculoase dacă tragi din țigară

Gudroane și alte nenorociri

 Când  au apărut fotografiile cu prințesa angliei

 

cele mai exclusive mărci din lume

O îmbrăcaseră pe alteța sa după ce o dezbrăcaseră

Iar veșnic însetatul meu gâtlej

 cerea o palincă pură de maramureș

În vreme ce scrumul de la țigară îmi căzuse din inimă 

direct pe tastatură

Scuzați indecentul Mai Mult ca Perfect

 

precizez că Ultimul meu volum intitulat  cu cinicul

Totul a fost nimic și nimic nu m-a durut

considerat de competenții cercetătorii englezi  

în aceeași măsură cu recunoscuții criticii literari români

drept hibrid între lux și metafore simple abordabile tuturor

nu avea nici măcar un vers referitor la ținuta prințesei Kate

și nici despre

Palinca de maramureș

pe care atât de mult le plac pe Ambele

 

mai precizez O dată și gata

că noaptea era la-nceput abia se făcuse de

doișpe fără un Sfert nici n-apucasem să încep vreun vis

și chiar atunci au apărut în flux

fotografiile despre care vorbeam în versul de început

scris Demult pe când eram în liceu

îmi amintesc că Venea o zi liberă și în consecință urma să-mi închipui

shopping la prețuri absolut decente

 tot ce cumpărai putea fi din cashmir și lână, fire prețioase

și design proaspăt impecabil

practic specific Românesc

 

să-mi explice celebrii savanți britanici sau în aceeași măsură

recunoscuții criticii literari români

cum putea să-mi apară Prințesa asta kate în minte

când Ea nu era nici măcar în proiect

 

Să-mi explice acești domni din cale-afară de deștepți

și de ce-am pus Enduro în titlul acestui foarte proaspăt text

din alt motiv decât acela că-mi doresc

ca Poemele mele sau ce-or fi aceste alăturări de cuvinte

să fie citite

și de motocicliștii nebuni

cu iubitele lor cu Tot

Poetul EML NICOLAE

rpoetoSsndh 3i55 19351u1aro9mi0htci5bfcaomtg1lh140 :hme304f6  ·

Poetul VAL MĂNESCU și-a publicat cea mai recentă carte sub un titlu incitant și aluziv (prietenii știu de ce), convingându-ne încă o dată că poezia de calitate poate să învingă orice: TOTUL E BINE ȘI NIMIC NU M-A DURUT (Edit. Babel, Bacău, 2023, 95 pag.). ”Blindat” critic cum se cuvine (de scriitorii ADRIAN JICU, pe manșeta a 2-a, și ROBERT ȘERBAN, pe coperta a 4-a), lectura volumului pune pe gânduri & provoacă emoții persistente... E un catharsis... Susținut, desigur, de surpriza propriilor ilustrații... Așadar, pentru poetul & pictorul VAL MĂNESCU, sincere felicitări!

 

TALAL HAMAD

  ·

Val Manescu, este prietenului meu de o viața, a fost alături de mine de fiecare data când am avut nevoie de un sfat, de un ajutor, de un banc bun.

A fost alături de mine când l-am invitat pe Maestrul Gheorghe Zamfir prima data în Bacău cu mulți ani in urma.

A pus umărul lângă mine la asociatia CENASPER, care a organizat 4 ediții ale Salonului Salonul de Folk&Blues în Municipiul Bacău.

A prezentat cu succes si măiestrie unele dintre ele.

Azi, m-am bucurat de întâlnirea cu el pentru că, cu câteva luni in urmă am crezut ca-l pierdem și am avut nadejedea și încrederea în Bunul Dumnezeu și iata că suntem si azi împreună la o cafea descantata.

Nu mai are kilogramele de altădată dar e bine, e vesel și plin de energie pozitiva.

Darul cel mai de preț a fost cea mai noua carte scrisă de dânsul cu un prețios autograf pentru care ii mulțumesc.

Are și poze pentru cei care nu mai au timp să citească.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2633311006829204&id=100004509905707

Volumul TOTUL E BINE ȘI NIMIC NU M-A DURUT poate fi procurat de la Editura BABEL DOCUPRIT Bacău, str. Letea 30 Bis, mobil: 0744774818, email: birou@docuprint.ro. Costă în luna octombrie 50 de lei (două pachete de țigări), dar în noiembrie e mai friguț...

 

Mai mult decât atât

 

 

Știm că viața e un perpetuu pariu însă el

Niciodată nu va mușca poezia de față

Să-i strice perfecțiunea machiajului

Niciodată nu va pălmui poezia

Să-i  provoace escare sau echimoze sau

S-o facă să-i plângă cuvintele alcătuitoare

Moartea  e întotdeauna suspectă

Niciodată nu va strânge poezia de gât

și niciodată nu-i va înfige cuțitul în inima ei delicată

n-ar vrea să-i vadă ochii bulbucându-se

și nici gâlgâitul sângelui ei  nu vrea să-l audă

implorând a iertare

el e un ulise autonom înconjurat de sirene

 

Niciodată dar niciodată nu va omorî poezia

ca și cum poezia

ar avea nordul și sfârșitul pe busolă

iar el ar fi avut GPS setat pe direcția iad

 

mai mult decât atât poezia

Niciodată nu i-a făcut  vreun rău

 

dar să  revenim la saitul știri pe surse din care

Niciodată nu vom afla

unde e buncărul în care să se ascundă

de poezie

 

 

9 oct.2023

Am trecut azi pe strada romanului

 

Treceam pe strada romanului

într-un octombrie cu sânge cald

Defect din fabricație desigur

ca și adicția mea pentru  fumat

când am călcat peste un gyrus cingulat

al nimănui stingher lângă bordură

ar trebui să vă spun ceva

despre acel melc dar nu știu mai mult

decât savanții englezi care abia l-au descoperit

și tot ei sunt de părere după studii îndelungate

că nici vorbitul în șoaptă nu e ușor

 

altădată

oho!

depășeam fără teamă viteza legală

dar la ora aceea de Octombrie Defect din Fabrică

plătisem  taxa de trecere pe lumea cealaltă

plătisem impozitele curentul  gazul

și toate metaforele folosite fraudulos

deși ziarele vremii mă intoxicau cu știrea că

doar păcatul face  lumea să se învârtă

apoi urma o pauză de publicitate

nu eram prima oară aici în octombrie Poliția știa

ora și minutul când uitam ochelarii de văzut

acasă și era cu ochii pe mine

știau din dosar că urăsc reclamele

 

dincolo de barieră începea Insomnia

deșertul înrămat în piste de biciclete

nisipul galben părea totul și nimic

gata să mă înhațe

să mă pironească într-un ambuteiaj  de cuarț

și N-aveam la mine ochelarii de citit litere

oricui se mai întâmplă să-și uite pe tastatură

Dispozitivul Optic pentru Probleme Contemporane

 

în noaptea de toamnă sclipea  gyrusul cingulat

lângă bordură alegându-și luptele cu

ochelarii mei de nevăzut  Lumea

sfidând

realitatea în Ramele ei suflate cu aur

 

 

Savanții englezi au prezentat dovezi în sprijinul rolului gyrus cingulat în medierea răspunsurilor noastre emoționale la durere, precum și atribuirea de valență emoțională stimulilor interni și externi și vocalizarea stărilor interne (adică, oferindu-ne capacitatea de a ne exprima emoțiile cu voce tare). Dacă gyrusul cingulat este deteriorat, sistemul autonom își poate pierde capacitatea de a răspunde la stimuli condiționati și poate duce la comportamente precum agresivitatea, timiditatea și reducerea afectului.

 

Cortexul cingulat a fost legat de:

 

boala Alzheimer precoce

schizofrenie

tulburare obsesiv-compulsive

depresie

tulburare bipolara

dependenta

 

Processing information around reward-based decision making and cognitive activity associated with intentional motor control.

 

Ion Mihalache pictează cu endorfine

 

Nu l-am văzut niciodată pe Ion Mihalache pictând. 

De câte ori am fost în atelierul lui, m-a momit cu o cafea, c-un pahar de vin, mi-a arătat, 

după ce-am insistat suficient,  ce-a vrut el din maldărul de lucrări întoarse cu faţa înspre perete, 

dar nu l-am văzut cu mâna pe pensulă. Cu toate astea, nu puteam să nu bag de seamă ciudăţenia că 
mâinile lui de pictor sunt curate, cu degete subţiri, nervoase, cu unghii îngrijite, ca de chirurg.

În aprilie 2016, Mihalache însufleţeşte din nou pereţii Galeriei Frunzetti din Bacău cu lumea lui himere 
aflate în căutarea echilibrului cromatic, dezlănţuindu-se în nu mai puţin de 110 definiţii ale modului 
de a privi obiecte şi locuri. Prodigiozitatea lui se arată în totala ei complexitate. Fie că abordează 
peisaje rurale, maritime sau citatine, fie că transfigurează pe pânză imaginea unor obiecte casnice, 
artistul demonstrează virtuozităţi cromatice remarcabile.   

Prin echilibrul studiat al volumetriei şi prin petele generoase de culoare, aparent instinctual 
împrăştiate, cadrele dezvăluie intimităţile evanescente ale obiectelor. 

Între o imagine gravă, cu accente sobre, dramatice şi alta cu tente de o puritate acută, Mihalache intră
 în carnea subiectelor dezvăluindu-le palpitul vital prin trăsături de penson viguroase şi sigure. 
Mâna lui strecoară în imagine, cu un gest fin, insinuant, efemerul. Nu ni-l înfige în ochi, nu bravează, 
nu-şi arată vâltoarea sângelui care-i pune muşchii-n mişcare,  însă accentul acela cromatic e tocmai 
nota de echilibru, cea prin care atingerea culorii evită drama şi încarcă tabloul cu o înţelepciune a 
 bunului simţ, nu doar a detaliului, ci a întregului ansamblu imagistic. Semnul liniştii planează peste 
 volumetria dispusă într-un ferm echilibru vizual, aşa cum ne-a obişnuit deja prin manifestările 
anterioare. 

Pe pânzele lui, joacă, într-o cadenţă numai de el ştiută,  culori dezlănţuite într-o sarabandă nebună de 
tuşe energice, de ciulendre, sârbe şi corăgheşti ancestrale, culoarea se dilată, se diluează până la 
transparenă, dar îşi păstrează vigoarea din tub, ca într-o vrajă care nu poate fi ruptă de meandrele 
realului. Paste groase, puternice îşi înmoaie expresia cu tuşe fine, luminiscente, care subliniază 
contururile, ca în stampele japoneze.  

Casele lui nu sunt luminate. Din ele iese lumina. Ele emană lumină. E o lumină de pace, tihnită, care 
dă semn de sărbătoare în tot ce e viu. Extract de splendori. Poţi bănui că în fiecare din casele lui s-a 
născut prunc frumos, drag şi luminos. 

Dar unde-s oamenii care le-au ridicat? Putem să ni-i imaginăm: culeg roade din cireşul din spatele 
casei, cosesc în fundul grădinii sau taie lemne-n pădurea din dreapta. Poate-s departe, la oraş, după 
dealul care se bănuieşte după dealul ascuns în neguri cenuşii din planul secund. Aici, în casă, ploduţul 
dă din mânuţe şi gângureşte ceva neînţeles din lumea din care-i tocmai venit. Ştim asta după căldura 
care se simte ieşind din nuanţa luminii pe care-a pus-o Ion în fereastră. Nu-i de lumânare şi nici de 
bec electric. E de măr şi de portocală. Miroase frumos a ceva neîntinat. 

Într-o arhitectură aparte, fotoni solari strălucesc din ziduri, din acoperişuri şi din ferestre, în forma 
dragostelor ce nu mor niciodată. Priveşti şi respiri oxigen ozon, levănţică, sănătate, suflet pur de copil. 
 Te simţi inundat cu endorfine.

Îl bănuiesc pe Ion Mihalache că, aidoma alchimiştilor, îşi diluează culorile cu un  amestec secret de 
hormoni care dau stări extatice şi trezesc în privitor memoria unor stări emoţionale în care te-ai simţit 
solidar cu izbucnirea luminii în răsărit.