Mă așteptam să iei forma inimii mele
cum și eu spintecând talazuri
mi-am decupat nopți și zile ca să mă strecor
în inima ta
fără să-ți stânjenesc respirația
m-am cuibărit cu toți anii mei fără număr
între sânii tăi
o simfonie cu adagio de filomelă virgină
aripile noastre
stârneau un curent vagabond împotriva naturii
pană cu pană
fără să ia în seamă portativul original
timpul meu rămas are nevoie
de o anestezie cu buruieni magice
să fiu curajos la marea plecare
cap compas
dincolo
de marginea galaxiei
spre singurătățile noastre
dar adevărul contează prea puțin
cât timp plutim deasupra oricărui ceas
pulsând pe apele lumii
fără să ne scufundăm
în vremea fără sfârșit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu