miercuri, aprilie 24, 2024

FLUCTUAT NEC MERGITUR

 

Când ațipesc Somnul e aproape

Timpul Mă alintă cu un întuneric tandru

Dar eu n-am râs niciodată în vis

 

când dormi Moartea e ea însăși e în tine

doar visul mai rătăcește prin viața care-ar fi fost

dacă nu erai un fir de iarbă

răsărit aiurea în mijlocul orbitei pe care gravitează

încoace și-ncolo

planete

un fel de aștri ca ochiul tău

clar orbitor aievea

pentru care lumina postează prețul corect

 

focuri de larmă pe dealuri anunță ceva nedeslușit

pe undeva e un război iar dacă NU E 

va veni 

 

vor fi drame noi dar vor fi și nesperate câștiguri

zarul se-nvârte și pentru cei înmulțiți în speranță

ca un Diamant orb care cade pe muchie

(recunoaște: erai parcă mai mulțumit

Când scriai cuvinte de dragoste

peste adresele din agendă și turnai reverii în pahar

pluteai peste ape dar nu te înecai

cartea ta cu povețe rămânea întotdeauna la mine)

 

pregătește-te să dormi în pace

din miasma nopții care putrezește peste cuvântul vis

are

rădăcina în cuvântul Viață

așa cum tu aberație a cosmosului

ai rădăcina în lut și Lutul

miroase a timp în schimbare Iar această lipitură

Sleită de timp și de vremuri

pare un mod acceptabil

de a începe încă o zi de Luni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu