VERSOIX DECEMBRIE 1990

Am strâns mâna întinsă a Maiestăţii Sale

m-am plecat în faţa lui cât îmi permitea

demnitatea secolului trecut

nu eram delegat de poporul român

şi-aş fi vrut să plâng când mi-a şoptit

că nu e momentul să revină ca rege peste un popor

care abia desluşea sensul libertăţii

o naţiune pervertită la minciuna endemică

a unei istorii perverse

la delaţiune şi furt

mă usturau ochii dar mi-am înghiţit lacrima nucleară

ce se ivise sub ochelari

un poem întârziat în asfinţit

aerul se făcuse piatră

şi acolo eram respirând stâncă pe cont propriu

eram printre primii români care privea un rege

cu privire de şoc albastru

şi el nu refuza o coroană el refuza să promită

un viitor de neîmplinit deşi până la somn

mai era ceva drum 

şi încă mai e de visat 

 

vindem şi cumpărăm bucăţi de închipuire 

O ŢARĂ MINUNATĂ PENTRU COPII

fii fericit ai nimerit în ţara în care se poate intra fără paşaport

fără viză cu insule în portofoliu 

cu geamantane de diamante

fiecare declaraţie falsă e o infracţiune separată

tu ştii cum să scapi de ea

poţi să-ţi plănuieşti cu minuţie următoarea mişcare

poţi inventa maşinării de fabricat oxigen iluzii

de unică folosinţă

şi calde îmbrăţişări cu proiecte de viaţă 

şi poţi să-ţi propui să te laşi de fumat şi de plăceri kafkiene

provocatoare de cancer uitare şi desfrânări 

obligatoriu

priveşte-ţi cearcănul din jurul inimii dimineaţa

şi ascultă-ţi suflul sistolic 

ai grijă să scrii corect toate cuvintele

nu bea alcool dacă urci la volan

şi nu uita să-ţi plăteşti taxele la termen

 

orice s-ar întâmpla în cotinuare

nu se va sfârşi aşa cum te-aştepţi

în tot acest timp

dincolo de sistemul ăsta solar

Dumnezeu râde de tine

FIUL MEU

 

aprilie zace în revoluţii neterminate

o lună perversă insinuează o ofertă de nerefuzat

printre nervii primilor muguri

la doi bani suta de grame

şi-n vis fiul meu încă o dată

refuzând să se nască în toiul războiului

dintre mine şi restul lumii

dintre mine şi mine de fapt

CÂNTEC PATETIC ÎN PIJAMA

dragostea asta era un orgasm dureros

dospit aiurea în mine ceva ca o flacără mistuitoare

neauzit plânsul mocnit nimeni nu-l simte

în trupul meu conexat la metastaze

cu unica funcţie de a umple cu sânge vasele

ah vasele acelea de cristal epidermic despre care

se dusese vestea în lumea întreagă

de câte cearcăne pot ele cuprinde

să le poarte de la inimă la inimă

de parcă-aş fi fost un frumos nenăscut

Dragostea aceea era patria mea de final

mi-am schimbat înfăţişarea ca să o apăr

copiii i-am alungat în deşert fără milă

neauzit plânsul mocnit nimeni nu-l simte

mi-am desenat riduri şi cicatrici roşii

mi-am scos dinţii şi conştiinţa la vedere

eram un condensator ce păstra pe vecie

ovaţiile mulţimii în ambalaj de plastic

mi-am vopsit părul în alb şi-am învăţat să merg

cu paşi rari căutând cei mai frumoşi scaieţi de pe marginea drumului

recunoscător secolului care nu face nimic pentru nimeni

neauzit plânsul mocnit nimeni nu-l simte

Totuşi prin ultimul fum interzis

desculţ în pijama pe zăpadă

Un apus aproape patetic dă să se nască

Serbez Geniul şi minunile Lui: Gheorghe Zamfir

 Niciunul din noi nu s-a cerut în poză. Aşa a fost să fie. Tocmai mă sfătuia să mă las de fumat, iar eu scriam cu înverşunare vorbele lui. 

 

De ziua Uriaşului Gheorghe Zamfir, rog Cosmosul cu toate zeităţile lui să-i dea sănătate şi zile bune în pace pentru încă o mie de vieţi!

 

LITERA Z NU MĂ SPERIE

Nu mă alunga din curtea mea plină de mine antipersonal

artificii

unde mimez periculos existenţa

doar să apăs pe buton şi

dintre tufe detonează volume de versuri

în jerbe cu strălucitoare conştiinţe castrate

cu aromă de praf de puşcă serbând

Ziua în care-am primit premiul pentru

starea mea umorală

Citisem într-o poveste că serotonina dizolvă pudoarea

dar stopul cardiac ce urmează în scenariu

îmi interzice să iubesc fără un mic discount

la teama de ziua scadenţei

deja

Un nimeni în negru îmi face semne de bun venit

la viitorul big-bang

ce să mă fac dacă numai tu ştii că sunt o pasăre

cu zborul spart în fereastra

prin Care văd din ce în ce mai aproape frontiera

acolo voi scormoni după o nouă formă de dragoste

POET PE PERSOANĂ FIZICĂ

poate nu se cuvine să fiu curajos la vremuri de crize

Să mă prefac zen că în sfârşit

a venit primăvara mondială când se împarte nefericirea 

Cum am învăţat demult tuturor se  repartizează

după posibilităţi fiecăruia după necesităţi

tristeţea

pe care o-ndesam în pubele atât de adânc

încât gunoieri vomitau aplecându-se să ridice putoarea emanată

de mucegaiul atletic răsărit printre flaiere de hârtie igienică

Scrise de mână cu sloganul

Nu lăsa moartea înaintea poeziei

  

presimţeam c-o să vină timpul să dau socoteală

pentru seninul pe care l-am ignorat

pentru florile de care nu m-am bucurat îndeajuns

ignorând în mod criminal spiritul iubirii globale

 

ce să zic trăim zile istorice când poeţii fac

exact ce fac şi ciumaţii la vreme de poezie

învaţă arta tăcerii la colegiul naţional unde deprinzi să alegi

Fără cuvinte între moarte şi ciocolată

 

(Declar pierdut manuscrisul romanului de 800 de pagini

Moarte şi ciocolată-n Bacău

oricum nimeni n-are timp să-mi depisteze tăcerea

În zarva mileniului trei)

 

acum mă mulţumesc cu mult mai puţin

sunt o simplă persoană fizică în sensul tehnic al cuvântului

şi e politically correct să recunosc în depărtare

întunericul şi să nu-l vorbesc de rău

 

îmi vine să fac o revoluţie cu arma în mână

Măcar de sfintele Paşti care se apropie Vrem sau nu vrem

doar ştiţi ce urât fac la foame la frig şi la mersul pe jos