duminică, martie 17, 2013

CÂND SE PLIMBĂ POETUL



Oraşul devine foarte tăcut când se plimbă Poetul
O reculegere apasă pe acoperişuri
Pe blocurile izolate termic ca un nămete Apocaliptic
Ciorile îşi sugrumă croncănitul isteric iar Copiii încetează brusc hărmălaia.
Avioanele plutesc cât pot ele de Sus şi dacă n-ar lăsa dâra aceea de spumă
ai zice că au interdicţie la Zbor.

Cam asta e atmosfera la noi când poetul Cetăţii iese din scară
cu o ţigară în gură şi face un Semn aproape imperceptibil
spre un anumit Termopan de vizavi
apoi pleacă la o mică plimbare.

Poetul dragul stimatul Nostru poet.
El e mereu încovoiat sub poveri nevăzute
Aura sa împrăştie lumină prin periferii până la Barieră
Şi pentru zile-ntregi ţânţarii muştele şobolanii
câinii Vagabonzi ca şi El
Părăsesc oraşul. 
Cetăţenii îl văd pe trotuar păşind rar
Cu privirea aţintită-ntr-un punct spre Niciunde
Nici nu-l salută să nu-i tulbure Actul creaţiei
Doar îşi şoptesc între ei
Lăsaţi-l într-ale lui, e poetul nostru şi chiar Acum
se frământă cum să aşeze mai bine cuvintele într-un nou Poem
Despre Fericirea umană în comparaţie cu cea Vegetală