CÂND SE PLIMBĂ POETUL

Oraşul devine foarte tăcut când se plimbă Poetul

O reculegere apasă pe acoperişuri

Pe blocurile izolate termic ca un nămete Apocaliptic

Ciorile îşi sugrumă croncănitul isteric iar Copiii încetează brusc hărmălaia.

Avioanele plutesc cât pot ele de Sus şi dacă n-ar lăsa dâra aceea de spumă

ai zice că au interdicţie la Zbor.

Cam asta e atmosfera la noi când poetul Cetăţii iese din scară

cu o ţigară în gură şi face un Semn aproape imperceptibil

spre un anumit Termopan de vizavi

apoi pleacă la o mică plimbare.

Poetul dragul stimatul Nostru poet.

El e mereu încovoiat sub poveri nevăzute

Aura sa împrăştie lumină prin periferii până la Barieră

Şi pentru zile-ntregi ţânţarii muştele şobolanii

câinii Vagabonzi ca şi El

Părăsesc oraşul. 

Cetăţenii îl văd pe trotuar păşind rar

Cu privirea aţintită-ntr-un punct spre Niciunde

Nici nu-l salută să nu-i tulbure Actul creaţiei

Doar îşi şoptesc între ei

Lăsaţi-l într-ale lui, e poetul nostru şi chiar Acum

se frământă cum să aşeze mai bine cuvintele într-un nou Poem

Despre Fericirea umană în comparaţie cu cea Vegetală