marți, octombrie 02, 2012

EXTAZUL POATE CAUZA MOARTEA



Într-o ordine aleatorie, Mircea Bujor este pictor, poet, doctor şi bonom.
După exerciţiile de echilibru şi expresivitate între spaţiul vizual şi spaţiul poetic pe care ni le-a oferit în ultimii ani, care i-au dovedit indiscutabil capacitatea de reflectare a trăirilor, fiind, totodată, veritabile demonstraţii de virtuozitate imaginativă, surprinzînd secvenţial, cu delicate imagini florale, peisaje fruste, portrete din linii ferme, sau cu versuri sensibile de dragoste, Mircea Bujor scoate la iveală o nouă serie de producţii vizuale.
Aparent lipsit de angoase existenţiale, pictorul, de profesie anestezist, îşi provoacă publicul, excitîndu-i sensibilitatea cu o injecţie de experimente îndrăzneţe într-un teritoriu mult străbătut de mari artişti şi bine populat de capodopere intrate în istoria artelor, cel al colajului.
Chioşcul de ziare  reprezintă redescoperirea pasiunii jucăuşe a îmbinării formelor bidimensionale, a combinaţiilor insolite între substanţa mesajului textualist şi tuşa pensulată energic.
Ultima propunere vizuală a artistului materializează idea că lumea în care trăim a devenit un magazin în care totul e de vînzare, mai ales iluziile, visele, speranţele.
Tablourile dau expresie simbolurilor goliciunii spirituale, nimicului invaziv, dezbaterilor fără substanţă conflictelor fără cauză. În epoca Epoca Plasticului, a sexului, a shopping-ului ca formă de relaxare spirituală, a înregimentarii în canoanele globalismului, imaginile par a fi semne de avertizare că nebunia acestui început de mileniu, cu războaiele lui adevărate, dar mai ales cu cele interioare, cu revoluţiile lui suspendate în balcoane, cu inflaţia consumismului, trebuie să înceteze.
Într-o expoziţie de pictură-colaj, privitorul ar trebui să-şi dirijeze concentrarea asupra compoziţiei lucrărilor, a modului de aranjare a elementelor plastice în layout, a armoniei culorilor, a tăieturii de aur. Numai că, iniţiat sau novice, privitorul lucrărilor lui Mircea Bujor nu poate trece cu vederea substanţa textualistă a imaginii, reprezentată prin tăieturi din ziare şi reviste, pozate cu intuiţie şi savantă îndemînare în alăturări expresive, pe care artistul le subliniază cu tuşe curajoase şi fundaluri provocatoare.  
Fiecare tablou este o sumă de informaţii minimaliste din cotidianul derizoriu al titlurilor agresive, bombastice, al reclamelor, al ecranelor pe care se derulează scrolluri obositoare,  suprapuse peste dezbateri sferodocte despre scandaluri, violuri, crime, crize imaginare. Totul pare făcut la un ordin: alienarea.  
Nu e deloc strict ornamentală şi factice această expoziţie a lui Mircea Bujor. Ea are un mesaj subtil care condamnă universul straniu în care trăim, populat de sloganuri, de mesaje senzuale şi perverse care ne îndeamnă să cumpărăm orice, trade off, să mîncăm orice, să mergem oriunde, să vedem orice, să ne dăm viaţa pentru orice.
Scripturile par aleatorii, dar eterogenitatea lor se află într-un înţelept echilibru şi constituie avertismente. Extazul poate cauza moartea, ţipă un text dintr-un tablou. După doi paşi, o pînză clamează Cine citeşte astăzi, cu semnul întrebării, şi, pe verticală, you save money. Atîrnată de un stîlp al galeriei, o lucrare fără titlu, ca toate celelalte, semnalează trunchiat, pe verde,  cît costă să te tratezi în străinătate şi, desigur, neîntîmplător, în acelaşi cadru, citim Vînătorii de bătrîni singuri. În fine, Traviata, Roma şi La Sera, o atmosferă cvasi-peninsulară, dominată de obsedantul Trade off. Pe fond negru, elegant.
Cum spuneam, la un colaj, nu textul tipărit contează. Dar cum viaţa e un neîncetat  colaj între imagine, cuvînt şi simţire...