Într-o ordine aleatorie, Mircea Bujor este pictor, poet, doctor şi
bonom.
După
exerciţiile de echilibru şi expresivitate între spaţiul vizual şi spaţiul
poetic pe care ni le-a oferit în ultimii ani, care i-au dovedit indiscutabil
capacitatea de reflectare a trăirilor, fiind, totodată, veritabile demonstraţii
de virtuozitate imaginativă, surprinzînd secvenţial, cu delicate imagini florale,
peisaje fruste, portrete din linii ferme, sau cu versuri sensibile de dragoste,
Mircea Bujor scoate la iveală o nouă serie de producţii vizuale.
Aparent
lipsit de angoase existenţiale, pictorul, de profesie anestezist, îşi provoacă publicul,
excitîndu-i sensibilitatea cu o injecţie de experimente îndrăzneţe într-un
teritoriu mult străbătut de mari artişti şi bine populat de capodopere intrate
în istoria artelor, cel al colajului.
Chioşcul de ziare reprezintă redescoperirea pasiunii jucăuşe a
îmbinării formelor bidimensionale, a combinaţiilor insolite între substanţa
mesajului textualist şi tuşa pensulată energic.
Ultima
propunere vizuală a artistului materializează idea că lumea în care trăim a devenit un magazin în care totul e de vînzare,
mai ales iluziile, visele, speranţele.
Tablourile dau
expresie simbolurilor goliciunii spirituale, nimicului invaziv,
dezbaterilor fără substanţă conflictelor fără cauză. În epoca Epoca
Plasticului, a sexului, a shopping-ului ca formă de relaxare spirituală, a
înregimentarii în canoanele globalismului, imaginile par a fi semne de
avertizare că nebunia acestui început de mileniu, cu războaiele lui adevărate,
dar mai ales cu cele interioare, cu revoluţiile lui suspendate în balcoane, cu
inflaţia consumismului, trebuie să înceteze.
Într-o expoziţie de
pictură-colaj, privitorul ar trebui să-şi dirijeze concentrarea asupra
compoziţiei lucrărilor, a modului de aranjare a elementelor plastice în layout,
a armoniei culorilor, a tăieturii de aur. Numai că, iniţiat sau novice,
privitorul lucrărilor lui Mircea Bujor nu poate trece cu vederea substanţa
textualistă a imaginii, reprezentată prin tăieturi din ziare şi reviste, pozate
cu intuiţie şi savantă îndemînare în alăturări expresive, pe care artistul le
subliniază cu tuşe curajoase şi fundaluri provocatoare.
Fiecare tablou este
o sumă de informaţii minimaliste din cotidianul derizoriu al titlurilor
agresive, bombastice, al reclamelor, al ecranelor pe care se derulează
scrolluri obositoare, suprapuse peste
dezbateri sferodocte despre scandaluri, violuri, crime, crize imaginare. Totul
pare făcut la un ordin: alienarea.
Nu e deloc strict
ornamentală şi factice această expoziţie a lui Mircea Bujor. Ea are un mesaj
subtil care condamnă universul straniu în care trăim, populat de sloganuri, de
mesaje senzuale şi perverse care ne îndeamnă să cumpărăm orice, trade off, să mîncăm orice, să mergem
oriunde, să vedem orice, să ne dăm viaţa pentru orice.
Scripturile par
aleatorii, dar eterogenitatea lor se află într-un înţelept echilibru şi
constituie avertismente. Extazul poate
cauza moartea, ţipă un text dintr-un tablou. După doi paşi, o pînză clamează
Cine citeşte astăzi, cu semnul
întrebării, şi, pe verticală, you save
money. Atîrnată de un stîlp al galeriei, o lucrare fără titlu, ca toate
celelalte, semnalează trunchiat, pe verde,
cît costă să te tratezi în
străinătate şi, desigur, neîntîmplător, în acelaşi cadru, citim Vînătorii de bătrîni singuri. În fine, Traviata, Roma şi La Sera, o atmosferă
cvasi-peninsulară, dominată de obsedantul Trade
off. Pe fond negru, elegant.
Cum spuneam, la un
colaj, nu textul tipărit contează. Dar cum viaţa e un neîncetat colaj între imagine, cuvînt şi simţire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu