setea de trupul tău care mă iubea

O parodie ca un dans pe ruine sfâşia canonul iubirii ieşea din rană produsul deformării emoţiei sub formă de lup care muşcă din sinele lui şi-şi clăteşte dinţii cu votcă de contrabandă Un urlet în camera mea unde nu mă simţeai decât tu floare carnivoră la pândă de spermă topindu-te ca filamentul de wolfram într-un unghi imposibil pentru o fiinţă umană încercând să respire înainte de a mărturisi sub jurământ moartea pe moarte călcând în faţa curţii supreme o simplă afacere cotidiană în care sufletul e monedă de schimb Sunt într-un autobuz în bacău şi văd pe geam blocuri gunoaie femei cochete realităţi secunde şi totuşi îmi asum noaptea aceea ca o lovitură în piept ca o minciună cu mâna pe biblie doar o explozie mă poate readuce la viaţă după febra apusului dacă-mi mai flutură tricolorul la poartă

Mâinile mele căutând

găsesc pe cearşaf o insulă care pulsează în arhipeleagul coastelor tale şi-n oceanul acela lipicios substanţa visului de la trei dimineaţa când muzicanţii schimbă repertoriul şi buzele mele îţi rotunjesc numele picant într-o perlă care lasă o urmă fragilă printre etajele adormite direct în ceaşca de ness aşa ca o mică introducere în subiectul zilei de azi când te dezmeticeşti voi fi plecat şi vor fi ierni fără număr şi voi rămâne fără ţigări fără noimă totuşi pune pe masă o porţie de colţunaşi din dulcea ta raţie de supravieţuire să definim capodopera începută pe întuneric oricum gleznele tale nu mă lasă să dorm ca privighetoarea care cântă în zbor singura fiinţă care cântă în zbor fără teama de a se prăbuşi într-un moment de umor involuntar strânge-ţi aripile în jurul inimii mele e atâta de frig europa ne rabdă de prin luna februarie în aşteptarea soarelui ţine cafeaua fierbinte şi vinul la frigider poate am să mă-ntorc să te sărut când se va termina de răstignit trupul meu

A FOST PLĂCUT ŞI MIROSEA A PĂTRUNJEL SĂLBATIC

mergeam invers pe strada care duce la cer industria sărăciei mergea bine şi mirosea a pătrunjel verde deşi era interzis să ai prea multe idei ţara noatră se umpluse de poeţi şi de lanuri nesfârşite de pătrunjel abia se mai zăreau dintre cei care ştiau să scrie cu trandafiri sălbatici pe zid şi asta ne bucura mult ne trezeam generoşi şi nu ne speria pătrunjelul roşu din care se preparau ciorbe tractoare canale academicieni vremuri care nu se mai ştiu când eram pionieri şi aveam inima plină de patrie ca plăieşii lui ştefan cel mare ah ce cravate roşii cu tricolor ne sugrumau teama zilei de mâine ah cât de mândri eram să suflăm în trompeta de tinichea care chema inimile să se înalţe la cer acum poeţii bătrâni încă mai scriu cu pixeli de pătrunjel poeme de tinereţe pe ecrane de sticlă fără tobe şi fără trompete iar inima mea se înalţă la cer în mod firesc pe un drum cu sens unic