VIŞAN

I-aş fi scris o scrisoare în care să-i laud

cearcănele muşchii puternici şi oasele expresive

să-l ridic în slăvi pentru vocea de stentor

şi pentru inima lui personală care emite vibraţii

în zeci de caractere umane

vieţi paralele în spectacolul lumii

Măcar un bileţel i-aş fi scris cu cerneală simpatică

pe care cuvântul om să stea alături de cuvântul român

care tot om înseamnă

I-aş fi scris ceva măcar pe o frunză de vişin

Dar nu pot să rup mirajul vişan

şi tot tac cucerit deodată cu lumea

de cuvântul lui rostit răspicat

pe brazii din scândura scenei

povestind experienţe nemuritoare

din cultura naturală a neamului ca armă identitară

ce arde cangrena socială

Pot doar să-l savurez în tihnă

e sendvişul meu preferat

o bucată de românie

între două felii de dragoste.

Valoarea nu se supune niciunei legi pământeşti

Strigă el asurzitor în patria celor care nu mai aud

omul vişan acest animal ciudat incomod

cu sinapsele lui complicate unde se zbat fiori de iubire

aruncând praf stelar peste fiinţele vii

întruchipate pe ecran în labirintul de pixeli nemuritori

Îi picase de mult în dimineaţa ceţoasă de toamnă

toată planeta pe umeri şi o tot urcă şi-acum

spre cosmosul mare

Dar chiar aşa încordat sub povară

continuă să ne înveţe cum să facem să nu plecăm nicăieri

să rămânem aici până când umbra ne va părăsi

în exerciţiul vocaţiei de ciocârlie oarbă

căci toţi avem nevoie de rugăciune

visând o femeie ce fuge cu roua sub pleoapă

Uneori singur rămâne fără cuvinte  

după terapia cu lumină violetă

după automasajul cu poezie

după vaccinul cu adevăr

Hămesit de viaţă

îşi mestecă porţia de foarte bine şi porţia de foarte rău

hărăzită de dumnezeul cărnii sale fierbinţi

el însuşi coincident cu sinele lui îmbibat

cu mărturisiri transilvane tot rupând colierul amurgului

pe care anii i-l atârnă la gât

risipind briliante