O nouă capodoperă

STELA, ADIO

Sunt un copil care iese în fugă din sala de spectacole, rupe trei trandafiri din rondul din faţa Clubului 1 Mai din Comăneşti, Bacău, dă năvală pe scenă şi pupă tremurând de emoţie mâna delicată a artistei Stela Popescu în aplauzele publicului din 1971.

Acu şase ani, pentru interviu, m-a invitat la ea acasă.

Fix la ora trei, pentru juma de oră, că la cinci avea repetiţie, iar la şapte, spectacol. Am nimerit strada, am intrat într-o curte lungă, mărginită de clădiri vechi. Am sunat la uşa casei din fund, şi a ieşit chiar doamna. Sărut-mâna. Da ce punctual eşti, Puiu era aşa. Ziceai doişpe, la doişpe era acolo, puteai să-ţi pui ceasul după el. Ce flori frumoase, de unde-ai ştiut că-mi plac trandafirii galbeni? N-am ştiut. Am tras lozul.  

M-a condus printr-un hol mic într-un living generos, cu fotolii vechi, cărţi, tablouri clasice, oglinzi înrămate în bronz, covoare tradiţionale moldoveşti. Nimic ostentativ, totul de bun gust, într-o armonie confortabilă. Mi-a făcut cafea şi mi-a permis să fumez. De la moartea lui Puiu, nimeni nu mai fumase în casa aceea, şi-i era dor de fumul de tutun.

Lumea se schimbă sub ochii noştri, domnu Val. Ce ştiam că e valoare ieri, nu mai contează azi. Eu mă ţin tare, cât oi putea. Iau aplauze, cu asta mă hrănesc.

Mi-a povestit viaţa ei tristă, cu veselie. Am consemnat.

A urmat viaţa ei veselă, cu nostalgie. Am consemnat.   

La urmă, viaţa asta a noastră, tristă, plină de umor. Am consemnat.

Când s-a făcut timpul, a vrut să mă conducă până în Magheru. Doamnă, nu-i nevoie, mă descurc. Oricum trebuia să facă nişte cumpărături. M-a întrebat dacă mă poate lua de braţ. Nu părea să aibă nevoie de sprijin. Uite la aia, ţi-ar plăcea? Ce să zic, are craci, ţâţe, plete, tot ce trebuie să vă ameţească, da ce-o avea în cap, dracu ştie. Că-mi zicea maică-mea: fato, poţi s-ameţeşti bărbaţii c-o ocheadă, da când ies ei din ameţeală, ţi-o iei. Că nu-s proşti bărbaţii...

Am mers aşa, la braţ cu Stela Popescu, de pe Alexandru Donici pâna la Intercontinental, şi-mi ziceam,

- în timp ce trecătorii îi spuneau sărut-mâna, doamna Stela, privindu-mă suspicios - mamă, dacă m-ai vedea cu cine umblu eu prin Bucureşti...

 Ducea degetul pe buze în semn că trebuie să fim serioşi. Era atât de fermecătoare, plină de viaţă, de energie pozitivă, de delicată, atentă la tot şi la toate...Şi râdea, când avea de ce.

Chiar şi când nu avea voie. Mai ales.

VIŞAN

I-aş fi scris o scrisoare în care să-i laud

cearcănele muşchii puternici şi oasele expresive

să-l ridic în slăvi pentru vocea de stentor

şi pentru inima lui personală care emite vibraţii

în zeci de caractere umane

vieţi paralele în spectacolul lumii

Măcar un bileţel i-aş fi scris cu cerneală simpatică

pe care cuvântul om să stea alături de cuvântul român

care tot om înseamnă

I-aş fi scris ceva măcar pe o frunză de vişin

Dar nu pot să rup mirajul vişan

şi tot tac cucerit deodată cu lumea

de cuvântul lui rostit răspicat

pe brazii din scândura scenei

povestind experienţe nemuritoare

din cultura naturală a neamului ca armă identitară

ce arde cangrena socială

Pot doar să-l savurez în tihnă

e sendvişul meu preferat

o bucată de românie

între două felii de dragoste.

Valoarea nu se supune niciunei legi pământeşti

Strigă el asurzitor în patria celor care nu mai aud

omul vişan acest animal ciudat incomod

cu sinapsele lui complicate unde se zbat fiori de iubire

aruncând praf stelar peste fiinţele vii

întruchipate pe ecran în labirintul de pixeli nemuritori

Îi picase de mult în dimineaţa ceţoasă de toamnă

toată planeta pe umeri şi o tot urcă şi-acum

spre cosmosul mare

Dar chiar aşa încordat sub povară

continuă să ne înveţe cum să facem să nu plecăm nicăieri

să rămânem aici până când umbra ne va părăsi

în exerciţiul vocaţiei de ciocârlie oarbă

căci toţi avem nevoie de rugăciune

visând o femeie ce fuge cu roua sub pleoapă

Uneori singur rămâne fără cuvinte  

după terapia cu lumină violetă

după automasajul cu poezie

după vaccinul cu adevăr

Hămesit de viaţă

îşi mestecă porţia de foarte bine şi porţia de foarte rău

hărăzită de dumnezeul cărnii sale fierbinţi

el însuşi coincident cu sinele lui îmbibat

cu mărturisiri transilvane tot rupând colierul amurgului

pe care anii i-l atârnă la gât

risipind briliante

Uimeşte-ne, tinere!

Un articol de critică teatrală apărut în revista "Yorick" sub semnătura Elenei Coman, inspirat intitulat "Întâia noapte a maturităţii", analizează cât se poate de obiectiv prestaţia regizorală a lui Mădălin Hîncu, absolvent UNATC în 2017. Nu-mi ascund bucuria de a citi despre un artist băcăuan aflat larăsăritul carierei teatrale că reprezină "Exemplul tânărului care-și vede de treabă și-și face temele în liniște dar cu rigurozitate, Mădălin și-a croit încă din anii de studenție un parcurs solid. Vestea debutului său cu spectacolul „Noaptea ursului” de Ignacio del Moral, pe scena de la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, nu a fost o surpriză neapărat, ci mai mult o bucurie."  

Noaptea ursului, pe un text de Ignacio del Mora, cel mai nou spectacol pus în scenă de Mădălin Hâncu, este deja premiat la festivalul COMEDIA ȚINE LA TINEri.

N-am fost  surprins de concluziile laudative ale autoarei.
Urmăresc evoluţia lui Mădălin de mai bine de zece ani, când, graţie, părinţilor lui, l-am cunoscut, m-a uimit că, la vârsta aceea fragedă, văzuse cam tot ce era important din filmografia lumii şi că emitea păreri pertinente. Trata analitic, cu o detaşare şi un bun simţ surprinzător filmele semnate de Spielberg, Scorsese, Kurosawa, Kubrik, Pintilie, Ciulei sau  Cobileanski. Pe deasupra, citise Shakespeare, Dostoievski, Marquez şi mulţi alţi autori necuprinşi în programa şcolară şi, suspect de doct pentru anii lui de atunci, avea o cultură clasică de invidiat în domeniul muzicii şi artelor plastice. Cât a fost licean, a simţit nevoia să se implice în viaţa culturală a Bacăului, fiind, alături de alţi adolescenţi deştepţi şi talentaţi, unul dintre fondatorii însufleţitului Ingenious Drama Festival.
După ce, în 2017, a absolvit  cu brio Universitătea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, Master Arta Regizorului de Teatru, spectacolul său de licență, „Picnic pe câmpul de luptă” de Fernando Arrabal, a obținut Premiul pentru cea mai bună regie la Gala Absolvenților 2015. 
Un tânăr regizor cu o personalitate distinctă, bazată pe o cultură generală profundă, cu lecturi esenţiale. Am văzut în el  excepţionalul descoperindu-i pasiunile: muzica, desenul, filmul, teatrul, literatura pe care le practică tenace, analitic, serios, cu un talent nativ,  ieşit din comun. Şi mai are o calitate rarisimă: ştie să asculte, nu doar să audă. Acestea toate, dirijate dinamic de imaginaţie şi inteligenţă, mă asigură că acest Mădălin Hîncu s-a regăsit în complexa carieră de regizor şi, mai mult, că arta interpretativă românească are în el un reprezentant de bază.

Aud că, ocazionat de cei 60 de ani de la înfiinţare,  Teatrul Municipal Bacovia intenţionează să-l solicite pe Mădălin Hâncu ca director de scenă pentru montarea unui spectacol cu actorii trupei băcăuane. Vom trăi şi vom vedea cum se rupe sau nu gura târgului.  

Petrecerea neagră

La 80 de ani tragic ies din nou 
la protest în arenă

şchiopătând în pantalonii de piele indestructibili

solidari cu tinereţea mea hippy

contra nimicului nemuritor

şi a vânării de vânt

Huiduiesc cu pălăria lui Dylan pe cap  

şi chitara isterică fără bemoli

de parcă ar fi important

Suflu în cârja din lemn de alun

legea-mi permite să cred

că-i obsesia purităţii unui caval

fără de găuri

Mi-adaug flegma în vidanja defectă

ce zace pe marginea gurii de canal

în aşteptarea mecanicului providenţial

N-aveam cum fi altul decât

un şchiop mereu ostil situaţiei de fapt

păşind antipatic prin istoria asta

de două parale a muncipiului global

liber să-mi iau bilet către niciunde

Mă topesc în proteste perpetue

în sughiţul planetei

mereu contra gravitaţiei

care mă îndeasă în noroiul rece

fără conotaţii sexuale

nud în marele frig ce urmează după

declaraţia de libertate

Până la capăt un huo răspicat oboselii

plecării fără de ţintă

aroganţei paharului gol

cancerului evazionist la impozitul

pe respiraţie comunitară

în timp ce patria mea România

măreşte taxa pe aer muzică şi răsfăţ