NICHITA

În ultima toamnă

înghesuit între

Steinbeck Shakespeare Marques  Dostoevski şi alţii

românul  Stănescu stătea cu capul în jos

lângă o sticlă de ţuică

şi zâmbea minunându-se cum 

clătinându-se

cădea printre pietre o frunză de prun

am scos dopul şi l-am întors

cu picioarele pe pământ în bibliotecă

nimic nu mai e cum era

bătrâne

începu să cânte nichita

şi-i curgea sângele printre rânduri

după ce spărsese sâmburele cu inima

trecea o salvare prin ploaie cu sirena aprinsă

pe calea lactee în mare viteză

ducând poezia la spital

iar nichita cânta

nimic nu mai e cum era

bătrâne