Frumos şi liber ca un fluture fără de moarte era
străinul perfect
Îşi împărţea sinele în replici egale
şi tot în mod egal dăruia replici nemuritoare
săracilor ochi din stal şi ochilor din
strălucitoarelor loje
Mascat în caractere pline de de viaţă ori în suflete
moarte
strălucind în luminile rampei
întreba în dreapta şi-n stânga scenei
cu ce monedă s-ar putea cumpăra lacrima
râsul şi celelalte dulci şi triste trăiri
Numit uneori responsabil pe casa destinelor
la final de spectacol părea un nimeni absolut
Dar contopit cu umbra unuia dintre arlechini
nu-nceta să-şi ascundă mirarea în tăcerea fotoliilor
doldora de vorbe vorbe vorbe
Portar discret la rafinăria de poezie
nu cere nimic pentru o meditaţie discretă
la lecţia de arta posibilului căci ştie de demult pe
de rost
cum se curăţă în păcat rufele pătate cu glorie
Se ridică şi-acum alb ca zăpada în miezul de
noapte
exilat în
tumultul singurătăţii
tresare la respiraţia numai de el auzită
a marilor spirite pe care le-a încarnat.
În camera tapetată cu zestrea lui de litere
e-n dialog cu sute de Rareşi şi Vifori şi mai mult
cu mii de Luceferi
să-şi vindece dorul de infinit
atârnat sus în cupola teatrului
paralel cu microfonul de fond
Un dangăt de gong viaţa actorului
în căutarea izvoarelor abisale
supravieţuind în monologuri
care sparg şi acum monotonia urbei
strecurîndu-se abil cu halebarda vocală
printre afişe electorale aplauze
sfinţi bizantini şi alte melancolii provinciale
Nici nu ştie actorul că nu are scăpare
pagina lui se descompune şi se face la loc
aidoma furtunii după senin
şi a seninului după furtună
iar pe planeta Bacău la ieşirea din sală plouă
parşiv de toamnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu