COMUNICAT DE PRESĂ
Filiala Teritorială Bacău-Neamţ a Ordinului Arhitecţilor din România organizează în perioada 9-11 iunie 2017, ediţia a treia a Forumului zonal de arhitectură şi urbanism MOLDOVA REPER 2030, dedicat proiecţiei de viitor a teritoriului Moldovei de pe ambele maluri ale Prutului.
Participarea semnificativă a profesioniştilor din domeniu la prezentările, dezbaterile şi concluziile precedentelor ediţii ale Forumului, ecourile acestora în presă, au demonstrat interesul deosebit pentru tematica privind imaginea pe care acest teritoriu văduvit până acum de mari proiecte o va avea în anii care urmează. Forumul 2017 păstrează linia tematică iniţială, abordând problematica organizării teritoriale, a căilor de comunicaţie, a stării demografice şi a condiţiilor de mediu specifice acestei zone geografice, considerată la ora actuală unul din polii sărăciei în Europa.
În cele trei zile de întâlniri, arhitecţii şi urbaniştii îşi vor expune punctele de vedere asupra următoarelor subiecte:
- COOPERARE TERITORIALĂ-INFRASTRUCTURĂ REGIONALĂ
- DISCONTINUITATE – CONTINUITATE SPAŢIALĂ
- CAPACITATEA OPERAŢIONALĂ A ORGANIZAŢIILOR PROFESIONALE
- ORAȘUL VĂZUT DE APROAPE
Cunoscute personalităţi din domeniul arhitecturii și urbanismului din România şi Republica Moldova, împreună cu membri ai comunitaţii de afaceri și ai autorităţilor centrale și locale vor analiza posibile soluţii pentru viitorul dezvoltării echilibrate a acestui teritoriu pe care trăiesc circa zece milioane de oameni, vor aborda cu spirit critic contextul actual şi vor avansa idei şi viziuni constructive şi aplicabile pentru ca zona Moldovei să devină în termen scurt, un reper al dezvoltării investiţionale într-un mediu curat, având ca obiectiv alinierea nivelului de trai al populaţiei, al gradului de confort şi al peisajului urban, la standardele regiunilor dezvoltate ale Europei.
Vom discuta despre ce fel de viitor ne dorim, despre strategii, investiţii și posibile parteneriate, despre pragmatism și viziune, despre implicarea factorilor decizionali ai administraţiei locale şi centrale și, în general, despre motivele pentru care localităţile noastre sunt departe de a avea strălucirea şi ambianţa pe care o merităm.
Sperăm ca această a treia ediţie a Forumului MOLDOVA REPER 2030 să fie încă un pas în declanşarea unei emulaţii comune care să genereze şi să pună în practică un contract social între arhitecţi, politicieni, tehnicieni, constructori şi cetăţeni, printr-un tip de atitudine şi acţiune „smart” care poate face în scurt timp din zona estică a Europei un spaţiu dezvoltat armonios, cu o înaltă calitate a vieţii.
Arh. Liliana Bârgu
Preşedinte al OAR - Filiala Bacău-Neamţ
Pentru amănunte, accesaţi linkurile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu