Exact acum cincispezece ani, îşi scotea pălăria în faţa acestei lumi, într-un ultim gest elegant de adio, poetul, actorul, dramaturgul, profesorul şi prietenul meu Ion Ghelu Destelnica.
Până când n-oi fi acolo, lângă el, n-am să încetez să-i trimit preţuirea mea, oriunde-ar fi.
N-am cum stinge datoria pe care-o am faţă de Maître, fermecătorul, nonşalantul, romanticul cavaler al Teatrului şi Poeziei care a onorat Bacăul şi Planeta cu delicateţea cavalerească a lui Don Quijotte şi cu căldura înţeleaptă a pedagogului înţelept care-i poate înţelege şi pe cei talentaţi, şi pe veleitari.
Rar acest tip de incredibili om-artist, imposibil de clonat.
Dar şi imposibil de uitat: vocea stentorială, umorul spumos, felul cum mergea ca un împărat al cetăţii, cum fuma, cum saluta cunoscuţii şi cerşetorii, fără deosebire, cu marea lui pălărie exotică, cum săruta delicat, ca un nobil cuceritor, falangele doamnelor şi domnişoarele, orice rang social ar fi avut...Şi cum împărtăşea învăţăceilor într-ale scenei, firesc, fără emfază, din ce ştia - şi ştia enorm - şi-i îndemna să citească. Şi să meargă la Teatru.
La căpătâi, atunci când viaţa lui de aici s-a sfârşit, am spus un poem pe care il dedicasem, preaplecat Maestrului de la care am dobândit dragostea nesfârşită pentru lumina din reflectoare şi regulile obligatorii cu care poţi deschide şi salva sufletul spectatorului, stârnindu-i hohote de râs sau de plâns.
Dragul meu Maître, sper să-ţi parvină lumina lumânării pe care ţi-am aprins-o, ca să-ţi poţi scrie trăirile. Ne-om revedea în galaxia aia perfectă...
 | |
| Ion Ghelu Destelnica - Foto Nicolae Riglea |
CÂND
SE ÎNTOARCE POETUL
ÎN MINE
apoi a venit prietenul meu Poetul romantic care avea studii de actorie
L-am chemat deşi era rănit la vedere
dar ştia să vorbească şi dacă nu era mut rostea adevăruri în care credea
Cu toate astea am înţeles din gesturile şi mormăielile lui că voia Ori să schimbe lumea ori O femeie
Ori măcar să-i dea cineva o ţigară
Lumea au încercat şi alţii s-o facă mai bună
i-am zis
iar
Femei care să mai admire poeţi ca dumneavoastră sunt rare
visează nebuneşte ceva care nu se poate în această periferie de lume
Aşa deci câţiva din mulţimea adunată s-au repezit să-i ofere chiştoace din care trăgeau ei cu sârg încă dinainte să apară Poetul romantic
Numai că el nu mai fuma de la moartea ultimei lui Poezii
A examinat pe rând chiştoacele şi l-a preferat pe cel mai scurt Măcar să mor de moarte bună a explicat el prin gesturi alegerea
Atingându-şi ca într-un ultim salut borul uriaş al pălăriei negre pe care i-o dăruise Profesorul la lecţia despre metaforă Apoi a tras otrava-n adâncul sufletului şi ne-a arătat o carte pe care n-o ştiam citi Cartea avea pagini de pâine şi de renaştere cu litere îngropate
abia am apucat să răsfoim câteva pagini că până să ne dumirim
un Expert s-a strecurat prin mulţime şi a muşcat din ea
Ce să mai înţelegi? mulţimea s-a năpustit şi-ntr-o clipă cartea a dispărut mursecată de cetăţeni anonimi
alinându-le Foamea de absolut
oamenii îşi etalau burţile pline şi plescăiau mulţumiţi
Unii şi-au aprins brichetele şi le fluturau ca la cenaclu pe vremuri
Alţii eludau profunzimile nefericirii
şi se sărutau fără protecţie
Alţii mai revoluţionari, mai pragmatici îşi chemau fraţii la
mâncare poetică Moca
Poetul a înţeles repede că era momentul potrivit să se exprime
să le transmită ce ştia el
deşi nu depăşea Canticurile medievale
de inimă albastră
Cartea lui elitistă costa la urma urmei doi bănuţi
nici Cât un hotdog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu