Am asistat la ultimul act al confruntării celor doi aspiranţi - că alţi nebuni nu s-au găsit - la demnitatea de manager al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău. După ce am aşteptat cu sufletul la gură, azi dimineaţă, după cinci zile de la depunerea reglementară a cererii la registratura primăriei, mi-a parvenit, prin intermediul unei voci suave, aprobarea organului precum că am acces în sala interviului. Ca simplu cetăţean şi mare iubitor de teatru, nu ca amic al celor doi combatanţi.
M-a surprins punctualitatea organizatorilor. La 12.17, când am ajuns la Sala 101 din subsolul Teatrului, Eliza începuse, de două minute, prezentarea pe scurt a proiectului în faţa onorabilei şi serioasei comisii şi a câtorva cetăţeni. Într-un fel care ei îi vine bine, simplu şi la obiect, dar şi, uneori, teatral, oscilând între ingenuitate şi forţă, actriţa a răspuns destul de convingător la întrebările juraţilor, chiar şi la cele care conţineau capcane, cum ar fi răspunderea pe care o are directorul instituţiei în cazul în care aprobă o plată fără avizul controlului financiar preventiv. Personal, nu prea agreez ideea teatrului de repertoriu pe care Eliza Judeu a susţinut-o cu tărie, şi pentru faima şi devenirea trupei din Bacău, aş agrea mai mult conceptul de teatru de proiecte. Dar, na, e o părere. Una peste alta, Eliza avut argumente puternice, cu o bază reală, şi în ceea ce priveşte organizarea bugetului, şi a necesităţii înnoirii prin completare cu tineri a trupei de actori, şi a colaborării cu instituţiile de cultură din oraş şi, mai ales, a sensului educativ pe care trebuie să-l conţină implicit actul artistic profesionist...
Nu m-am gândit atunci la ce notă ar merita discursul Elizei Judeu, dar mi-a lăsat o impresie pozitivă, prin atitudinea ei serioasă,
de un realism optimist temperat, încărcată cu un soi de disperată şi emoţionantă speranţă.
Radu Ghelu a intrat furtunos în sală, şi-a aranjat cu grijă vrful de materiale expozitive şi a început cu un soi de captatio benevolentie, cu gestică exagerată şi interpretare bombastică. De la primele vorbe mi-am zis că şi-a propus să apară ca un actor mai deştept decât publicul din sală, decât cel de-afară şi decât tot ce înseamnă fiinţă gânditoare în univers. Din păcate, strădania lui de a se face plăcut comisiei, prin demonstraţii vizuale exagerate şi prin gesturi şi tonuri groase, a fost departe de a-şi atinge scopul. Din juriu au făcut parte şi vreo trei-patru nume grele, de lupi ai teatrului românesc (între care şi celebrul regizor Cristian Hadji-Culea) care, hârşiţi prin clovneriile rampei şi culiselor au fost nevoiţi să-i pună lui Radu aceeaşi întrebare de două-trei ori, pentru ca să-l aducă pe mon cher la cestiune. Mon cher, însă, nu s-a lăsat până nu s-a lăudat cu sorgintea lui, princiară, de altfel, şi cu vasta şi profunda lui cultură generală, uitând că se află la un interviu care vizează un post de directoraş la un prăpădit de teatru provincial, cu fonduri pe sponci, fără trupă de actori completă şi fără personal tehnic... Ba, ca să dea gata pentru vecie juriul ce-a îndrăznit să-i cântărească capacitatea managerială, chiar i-a şi "mituit" la final pe onorabilii membri cu câte o carte scrisă chiar de el însuşi! Gest care, cred că a atârnat mult în jos impresia generală, şi aşa destul de penibiluţă a prestaţiei catindatului, pe lângă discursul emfatic, răspunsurile naive şi ezitante la întrebări şi, mai ales, prezenţa sufocantă a demonstraţiilor de inteligenţă şi clarviziune, fără legătură cu realitatea...Radu a făcut un spectacol în care şi-a interpretat prorpiul rol; un aerian romantic care se visează pragmatic.
Din comisia care decis câştigătorul au făcut parte Cristian Hadjiculea (directorul Teatrului „Vasile Alecsandri” Iaşi), Mihaela Rus (directorul Teatrului „Toma Caragiu” Ploieşti), Traian Apetrei (directorul Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani), Marcel Anghel (directorul Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad) şi consilierul local Gabriel Stan. Preşedintele comisiei a fost viceprimarul Bacăului, Dragoş Ştefan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu