Meşter de perspective
Fiecare zi e
ziua dinaintea sfîrşitului.
Dacă eu
dispar, nici tu n-ai înţeles nimic din salivele noastre amestecate, din ultima
noapte.
Extrag acum rădăcina pătrată din arborele de patimă, vecin unei plante ciudate
cu frunza triunghiulară, ameţitor
de dulce: uitarea.
Îmi dă tot zero din
zero.
Sisif.
Jumătate
soldat în armata de fugari în propria ţară,
Noesia,
jumătate torţă aprinsă de snagă,de
disperarea care transformă materia,
mă
atîrn de catarg cu odgoane de
feromoni ca să-mi plătesc echilibrul,
îmi crestez
vena şi nu curge decît numele tău, un gheizer
de consoane
şi vocale alternative ca traversele
de care îmi leg visul
în
aşteptarea trenului.
Numai
eu ştiu care-i ziua dinaintea
sfîrşitului lumii.
Atunci ai
să-ţi tai pletele prea lungi pentru cei
treizeci de ani,
mestecînd
guma nepăsătoare.
În aceeaşi
zi, un copil ca tine,
pierdut
între generaţiile cu ochi albaştri, va rosti
c’est
bon,c’est la vie,
şi va înghiţi pe nemestecate
altă revoluţie inexplicabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu