joi, august 14, 2014

Priveghi anunţat




De vineri aştept să mor şi nu se întîmplă
nimic. Mă rog să se scufunde  planeta de papagal,
talazuri să-mi inunde traheea, să-mi  spele
 alveolele pulmonare de aerul tău, 
dar planeta continuă să  mă ţină pe val, nu departe de dană.

Ca pe  un măceş sălbatic m-ai scos din tine
 şi m-ai azvîrlit  în larg. Ronţăi
cîte un fruct acru ca să-mi treci, să nu mă mai cred
arcuşul care te face să cînţi.
Încă mai  văd la distanţă cum  răsar
stele fără nume în univers cînd îţi ating gleznele.
Pe mine nu mă mai văd.
Strîng din pleoape, mă apăr de dogoarea sînilor tăi
şi de zîmbetul ca un tăiş de spadă
şi de saliva de zînă care vindecă
 orice boală, cu excepţia
plămînului  meu care geme uşor
 ca un cîine în lanţ. 
  Iţi aud cîntecul de departe, dintre nisipuri
 în timp ce, bîntuit de talazuri,

 îmi asum  o nouă călătorie.