Fete care-mi plac

Cu două fete de-astea, blochez E 85...

OBLIO DE BACĂU

Poate pentru că am văzut desenul animat OBLIO cînd încă eram copil (adolescent, hai), trăiesc şi acum cu sentimentul că sunt anomalia cu cap rotund în lumea celor cu ţeasta ţuguiată. Tot de-aia, încă mă înduioşez când aud fascinanta muzică a lui Harry Nilsson, candidă şi mângâietoare.

Geo Balint şi-a făcut curaj să pună în scenă pentru copiii şi nepoţii Bacăului această fabuloasă poveste care este de fapt o declarație despre discriminare şi egalitate de şanse. Versiunea Teatrului de Animaţie din Bacău este, fireşte, una originală, păstrând doar trama, mesajul şi personajele versiunii iniţiale, lansată în 1970.

Spectacolul care, după mine, ar fi trebuit să aibă o pondere muzicală (Ciprian Manta) mult mai mare şi mult mai antrenantă, nu este atât de captivant cât l-aş fi dorit, dac-aş mai fi prichindel. Dar, pe ţâncii din sală, decorurile  şi marionetele excepţional realizate de Edi și Liliana Lașoc, măiastra lor mânuire şi luminile impecabile i-au amuţit în fotolii, în cea mai mare parte a poveştii.

Prichi al meu (aproape patru ani) a povestit acasă despre marea pasarea albastră care a făcut un ou deosebit de imens şi din el a ieşit un puişor pe care mama lui l-a învăţat să zboare foarte frumos ca pe un avion mic.

Au fost însă, ca să fim obiectivi, şi momente în care dialogurile prea lungi (vezi secvenţa procesului), cuvintele de neînţeles pentru ploduţi de grădi, bâlbele unor protagonişti care nu prea ştiau textul, au făcut burtă în spectacol. Desigur, la prima reprezentaţie, sunt de înţeles şi ceva carenţe. Mai un hiatus în ritm, mai o amnezie de replică. Premiera e un test. Cum însă ştiu bine nivelul de orgoliu al regizorului, dar mai ales aspiraţia colectivului de artişti (Andreea Sandu, Laurențiu Budău, Marian Puiu Gheorghiu, Adina Iftime, Tiberiu Gabor Bitere, Alina Neagu, Ion Coșa și Mihaela Popa) spre perfecţiune, sunt sigur că reprezentaţiile următoare vor elimina faulturile conceptuale şi interpretative.

Oblio este un spectacol care trebuie văzut de toată copilăria oraşului pentru că are un mesaj minunat, memorabil.

E nevoie ca generaţia ce vine să înveţe că, pentru a fi cu adevărat unic, a accepta şi a fi acceptat şi a fi generos, este obligatoriu să parcurgi curajos pădurea fără rost, unde totul e un nonsens mult mai de înţeles decât făr-de-rostul unei societăţi în care individul nu are valoare dacă iese din uniformitatea gri a mulţimii.          

EUROVISION 2013 - FINALA A DOUA

- Letonia: ţopăială de handicapaţi, toată lumea să ţipe, n-au decât să-şi

ia zborul.

- Nu ştiu care Valentina din San Marino cu Crisalida. Un început fâsâit, ca la San Remo sau Mamaia, tipic broscar. Voce de cap, interpretare bombastică. Tutto cambiera. Vola, Valentina Moletta.

- Farid din Azerbadjan. Dă-i cu hold me, patetic, Aurelian Andreescu al lor. Foarte frumos, dar mersi.

- Macedonia. Tipic chanson. Am mai auzit cântecul ăsta de un milion de ori. Ritm, probabil un mesaj de dragoste sfâşâietoare, le,le, le, leeeee, într-o limbă necunoscută. Thank you, good bye.

- Finlanda, Krista cu Marry me. Un pop antrenant, bun pentru filmele americane cu adolescente blonde ce visează la feţi frumoşi şi bogaţi. Dragă Krista, mulţam, dar rămâne pe altădată.

- Un doctor din Malta. Cântăreţ în timpul liber. Gianluca de 24 de ani. Piesă veselă, don doctor râde cu gura pân-la cerceii din urechi. Zdranga-zdranga la chitări reci, hai să fim veseli azi că mâine...Mda.

- Campionii bulgari Eliza şi Stoian, a doua oară la Eurovision. Voci bune, inflexiuni specifice, piesă interesantă ca orchestraţie, tobe la greu, nu-s răi de loc.

- Chiar acum, trăieşte Eithor din Islanda, cică rocker. Aoleou, e blond, cu plete. Cîntă o piesă de parc-ar fi Abba, prin 1975. Viori cu brânză, piane cu ceapă. Bagă la terţă, Eithore şi pe aisberg cu tine.

- Cosa Nostra şi triki-triki Agathon, cică să ne distreze. Alertă piesă. Un fel de trăiască berea. Zorba şi-ar da ultima suflare. Şi io, noroc că nu m-apuc de dansat.

- Israel cu domnişoara Muran, 23 de ani. Ochelari de intelectuală, inele sumedenie, voce de nas, piesă patetică, orchestraţie amplă. Sala în delir. Mulţi evrei în Suedia. Spiritul lui Vasile Veselovski al nostru şi al lor e viu. Bravo, pa.

- Armeni: Dorians, ce mai bună trupă rock de la ei. Interesanţi, cântă despre planeta singuratică. Bagă suflet, cât au şi ei acolo. Destul. Repetitiv, previzibil. Lonnely Planet, da.

- Hop şi Ungaria, cu Alex, de 28 de ani. Şlăgăroasă piesă: My darling, o fi vorba despre Harcov? Îi tot dă cu kedveşen, ce-o fi aia. De obicei, sar peste cântece de-astea, liniare. Kesenem.

- Norvegia trimite o DJ-istă sexi, donşoara Margaret. Voce de cap, prezenţă faină, îşi hrăneşte dragostea în stil nordic. Muzică de final de film. Buni nordicii.

-  Albania. Duet. Adrian şi Gledar îşi clamează identitatea. Început viguros, rockeri d-ăia răi. Voci excelente. Ritm diabolic, orchestraţie amplă, linie melodică inedită, spectacol cu artificii, solo de chitară, foc pe scenă. Bine, băieţii.

- Nudi şi Sophie din Georgia, intră în cascadă. Simple voci bune, piesă amplă.Cade la Malmo o cascadă de lumini, daţi dracu suedejii când e vorba de spectacol.

- Elveţia. Parcă-s de la Moldova, acu vreo câţiva ani. Da Casa, haioşi, optimişti, simpatici. Şi piesa şlăgăroasă. Cam de locul 25. Bine, switzerlanzilor.

- Femeia noastră: Cesar. Aproape nu-mi pot reprima sentimentul de jenă. Eunucul s-a dat în spectacol la fel de derizoriu cum ne dăm cu toată România, de doujde ani. Încât şi proasta de prezentatoare s-a găsit să facă o glumă de doi lei: în spatele vocii oricărui bărbat, stă o femeie. Europo, lumeo, scuză-ne!

Ce m-a impresionat joi

FETE CARE-MI PLAC - EUROVISION 2013

Predicţii pentru marele premiu: 

1. Aliona Moon - Moldova

2. Dina Garipova - Rusia

3 Emmelie de Forest - Danemarca

Ordine aleatorie. 

Voci excepţionale, piese cu personalitate, interpretări sensibile şi energice, orchestraţii viguroase.

Muzică, nu lălăială, chiţăială, circotecă, bătaie de joc. 

NIŞTE ŢIGANI

În prima zi de de Paşte, m-a trezit muzică de fanfară ţigănească, cu sonorităţile ei ascuţite de trompetă sărită de pe fix şi cu bubuitul unei tobe mari din piele de viţel. Şase coloraţi din satul Doaga, comuna Lipova, veniţi în Bacău cu cursa de ora opt, colindau Calea Romanului dis de dimineaţă, scoţând din nişte alămuri vechi cântece populare ritmate dar şi hituri moderne, din repetoriul Holograf, precum şi sfâşietoare melodii care se aud de regulă prin iarmaroacele de la ţară. Muzica lor e hazlie şi tonică. Ei cică se cheamă artistic Ansamblul Stejarul şi umblă cu Văleretul. De fapt, un rest de Văletet care e un obicei de Anul Nou, un fel de teatru folcloric menit să alunge duhurile rele. Ăştia nu aveau măşti, dar erau foarte simpatici. De la muzica lui Bregovici din filmele lui Kusturiţa n-am mai auzit aşa ceva.

Dac-am făcut imprudenţa să deschid poarta şi să le fac poze, s-au apropiat prietenos şi mi-au cântat. N-au cerut nimic, dar au primit cu bucurie câte un pahar de vin.

Ştiu că le-ar fi priit mai bine niscai gologani, dar, cum formaţia nu era dotată cu POS...   

UN POEM DE DOI MAI

CÂND HEM SE ÎNTOARCE ÎN MINE

Literele negre pe care le citeşti ca să-mi afli gândurile

sunt scrise cu ţesuturi cu tendoane şi muşchi

cu epididim cu sinusuri şi Meninge

criticii literari vor greşi încă o dată

dibuind sensuri la care nu m-am gândit

vor spune că Versul e incandescent că

stilul revoluţionează Arta Poemului

că scrierea mea fără punctuaţie arde

dar tu află că ţesuturile absolut  umane cu care scriu eu Nu iau foc

deşi mi-aş dori să se vadă flăcări şi artificii pocnind

în toiul poemelor mele ignifugate cu Lacrimi

pentru că nimeni nu mai stă să asculte poveşti triste de Viaţă

mici drame cu moartea câinelui drag

cu destrămarea unei iubiri Planetare

plata impozitelor sau pierderea trenului

nimeni nu mai ascultă pe nimeni pentru că Toate astea

se întâmplă oricui Oricât de bine s-ar feri să citească

Poeme scrise cu ţesuturi umane

dar trebuie să ştii totuşi că

odată cândva l-am cunoscut pe hemingway

la sloppy joe’s un Bar din america

Hemingway scriitorul acela

tocmai venea de la pescuit cu o Doradă în spate

purta o cămaşă foarte murdară şi ne-am apucat

să bem rom cubanez de contrabandă cu multă Fervoare

era bucuros să cunoască pe Cineva din balcani

şi mi-a permis să-i spun hem

voi vânaţi pe-Acolo prin românia

m-a-ntrebat Reporterul de Război hemingway

eu am plecat ruşinat privirea

nu prea Doar câţiva se adună o dată pe an şi împuşcă mistreţi Restul se sinucid

şi tu val

eu vânez doar Cuvinte hem doar simple cuvinte Le pândesc alerg după ele

şi când le prind le ţintuiesc pe Hârtie cu ţesuturi din mine

Asta e a hohotit el scrisul e un sport al naibii de Sângeros

dar vânătorii nu se sinucid niciodată

spre Deosebire de cei ce ţintuiesc cuvinte

pe hârtie cu ţesuturi umane

mi-a umplut paharul Apoi s-a lăsat înconjurat

de câteva personaje exotice şi s-au pus cu toţii pe cântat

dos passos abia de se auzea îngânând la Refren

despre componenta umană

şi despre gustul de Libertate al romului cubanez de contrabandă

când a venit timpul ca Noaptea aceea să se sfârşească

eu m-am întors în românia mea Dragă cu gândul la Revoluţie

hem a plecat în spania auzind pentru cine bat Clopotele

apoi O vreme a vânat submarine nemţeşti în caraibe

iar când s-a săturat de hăituit eternitatea şi zădărnicia

s-a sinucis

Niciodată n-am stat cu el la acelaşi etaj într-un hotel din madrid

şi nici n-am iubit amândoi aceeaşi evreică blondă Nespus de frumoasă

dar dacă aş scrie despre tristeţea vânătorului Hem

când s-a sinucis

m-ar asculta Cineva