vineri, februarie 22, 2013

ŢIGARA DE DUPĂ



Pe măsură ce înaintez în vîrstă,
îmi plac din ce în ce mai mult femeile din tablouri.
Uitaţi-vă  la ele  cum plutesc, înşirate pe zid,
ca-ntr-un cortegiu de naiade,
graţios împrăştiind în jur parfum de tinereţe veşnică.

Femeile din tablouri te îndeamnă să mai trăieşti o zi.
Chiar fără de straie, au demnitate şi sunt pozitive.
Cum deschizi ochii, dimineaţa, dar şi cînd vii obosit de la muncă,
ele vibrează la fel de zîmbitoare şi cochete.
Nu trebuie decît să-ţi apropii urechea ca să le auzi şoptind cu tandreţe  
HELLO, DRAGULE!
Şi să le simţi fierbinţeala pielii şi pulsul vital de sub sîni.  

Niciodată,  femeile din tablouri  nu te vor trezi la miezul nopţii
te întrebe la ce te gândeşti.
Lor nu le pasă la cine, cum, unde, cînd, ce gîndeşti.
Oricare femeie pe care-o vezi în ramele de pe simeze
nu e o ticăloasă, nu vrea să se uite la telenovele,
nu-ţi umblă în mailuri, în semeseuri,
nu te urmăreşte peste tot, sufocîndu-te.
Ea face tot timpul ceva ce chiar îşi doreşte să facă: te iubeşte.
Şi, de obicei, e vorba de ceva mult mai interesant,
mult mai misterios, pentru că ea, în cele patru laturi ale portretului,
emană serotonină,
dezvăluindu-şi fără fasoane frumuseţea, caracterul, atitudinea.
 
O femeie
dintr-un tablou îşi cunoaşte valoarea,
n-are nevoie de flori, de asfinţituri, de parcuri cochete,
de poeziile tale.
Ea este sigură de cine este, ce este, ce vrea, cît vrea, şi de la cine.
Sunt puţine femei din tablouri cărora le pasă de ce-ai putea gândi
despre ele sau despre ceea ce  fac.

Ele nu se răstesc la tine în timpul unui concert, la operă, la un vernisaj,
sau în mijlocul unui restaurant foarte scump.
Desigur, dacă o meriţi, nu ezită să te ucidă cu mîngîieri, cu săruturi,
să-ţi bage pe gît cu de-a sila stoluri de fluturi
care-ţi produc furtuni prin stomac pînă la moarte.

Şi, poate, şi după aceea, la o cafea, în Paradis.  
 
O femeie dintr-un tablou are curaj să te prezinte prietenelor ei.
Nu-i prea pasă dacă eşti atras de alte femei, din alte tablouri,
pentru că ştie că ele nu o vor trăda.
Dar, atenţie! pe măsură ce îmbătrînesc,
femeile din tablouri capătă darul ghicitului.
Nici nu-i nevoie să-ţi mărtusiseşti păcatele unei femei înrămate,
prinsă-ntr-o secundă de lene, sau în mişcare, şi atîrnată pe un perete.
Ea-ţi ştie întotdeauna, toate păcatele.
Cît bei, cît fumezi, cît iubeşti.
Ea înţelege că eşti făcut să vînezi, vînătorule.

O femeie
într-un tablou,
desenată cu linii care-i respectă formele trupului,
arată bine cu un ruj sexy, strălucitor,
mai ales dacă poartă pe umeri un văl de tandreţe.
O astfel de femeie, cu totul la vedere, deschis şi onest,
se cuibăreşte în tine
şi nu poate muri niciodată, atîta timp cît trăieşti.
Şi astfel, te face nemuritor.
 
Înveşnicită cu acid erotic concentrat pe un carton,
de ţi se face flacără în faţa ochilor,
femeia din tablou e şi cîntec, şi dinamită.
E vis încrustat în mătase sau dorinţă ucigătoare în marmură.
E linişte, candoare, sau zbor.
Cîntarea Cîntărilor, Lorelai, Madame Pogany.
Dar, inseminată cu mii de priviri încărcate de patimă,
ca o leoaică îndrăgostită,  
femeia din tablou e mai însingurată decît  crezi.
Şi mult mai tăcută....

Pentru că sunt pure poezii,  îndrăzneţe şi inteligente,  
muzele  lui Mihalache mă fac să iubesc
din ce în ce mai mult
femeile din tablouri

NB. Expoziţia este deschisă la Centrul de cultură "George Apostu" din Bacău