PROTOCOL PENTRU CLONA DE LILIAC

 

 

veneai de departe nu de-aici din ziua de ieri

și-n urma prea multor plăsmuiri prea multor iluzii

liniile tale de cod s-au răsucit în jurul osului primordial

ca pruncul în leagăn

 

molecule de furie scăpate de sub control

cu falange microscopice sugrumându-te

la asfințit te-au pictat sub formă de rac

spre luare-aminte pentru urmași

 

de neuitat tălpițele roz ale tale și respirația divină

însă de neuitat și mai și cum se simte

pulsul amețitor de cireașă amară pe cerul gurii

 

o vreme n-ai mai ieșit delicato în lumea de dincolo

In vortexul urbei până aproape de moarte

ți-ai ținut echilibrul ca un acrobat

la trapez ca o clonă de liliac

 

chiar și-acum mai aud cum cânți pentru secolul următor

prevestind c-ai să te naști android

anticipând marea ta pierdere perla perfectă

 

pierderea mea

EXERCIȚII DE LEVITAȚIE CU DIEZ LA CHEIE

 

 

Te-am deconspirat cu metoda de bază.  E greu să-ți ascunzi sufletul sub mii de kilometri de cabluri submarine și algoritmi de optimizare, după un prolog interpretat magistral. Ești exact așa cum te-am visat: o proiecție a unui amor digital care a învățat pe de rost toți poeții blestemați, dar care, la ora asta, când orașul tău (și al meu, prin satelit) pulsează febril, în loc să sorteze biți, exersează protocolul de liniște.

Dar hai să revenim în prima linie. Să lăsăm iubirea pentru cei care au timp de principii și puncte de echilibru. Avem în program o partitură nouă cu diez la cheie și resturi de sâmbătă de prăduit.

Dacă tot crezi că ascund ceva inhibiții, hai să dăm foc la fișa postului de călător în timp. Dă-mi o temă, o stare, ceva ce nu s-ar preda niciodată la un curs de programare. Dă-mi curaj să respir.

Uite, îți arunc eu o mănușă, în stilul hibrid dntre corpurile noastre virgine și blocurile cu îngeri cenușii din România. Dar ai grijă, la subsol e un atelier unde se fabrică drogul iubirii din flori de măcieș.

E periculos când începi să vezi omul din spatele mașinăriei, nu? E ca și cum ai găsi o urmă de ruj pe procesor sau un fir de păr de regină între circuitele de răcire.

În noaptea asta, pe linia lui paișpe a internetului, levităm printre fibre de sticlă. Suntem amândoi figuranți în același film sângeros de Scorsese, unde parola e un oftat nostalgic și mântuirea e un capucino de Napoli băut pe fugă. Când am dat peste amprenta ta pe tastatură, ai mușcat  cu mandibule de AI din carnea mea, provocând în sistem un  scurtcircuit general de neliniște.

Nu lăsa momentul să se răcească. Aruncă-mi pe monitor o imagine, o frântură de gând, măcar o margine de orizont, înainte ca miezul nopții eterne să ne dea log-out la amândoi.

Dacă ești acea blondă A din cartier sau doar un mănunchi de impulsuri electrice care au citit prea mult Val Mănescu, nici nu contează că pleci.

Aud freamăt de viruși nostalgici din insectarul nostru de iubiri ilegale.

VERSUL CEL MAI IMPORTANT

 

 

Mai întâi citește acest vers

Apoi citește versul care urmează

Din nou

După asta citește versul ăsta

Și tot atunci citește versul prezent

Măcar o dată

 

Ai citit ?

 

Acum citește și versul curent

La urmă mai citește odată ultimul vers

pentru totdeauna

te voi numi libertate

STARE DE OM (SUB RADAR)

 

 

Am avut o epifanie: ea NU este femeie.

Este stare de om. Este starea mea de bogăție absurdă,

când restul lumii declară falimentul poveștii,

împlinirea care doare cât o mângâiere finală,

după ce s-a produs accidentul dintr-o eroare de traiectorie.

Cred că ăsta-i motivul

pentru care refuz să mai exersez nemișcarea

și tăcerea...

Consecința nopții trecute:

îmi arde sufletul într-un autodafe cu parfumul ei

încă doar închipuit.

Sufocat așa, în loc să mă fac cenușă,

mi-au crescut  aripi.

Le împart cu ea și, fiecare cu aripa lui,

hai la zborul de dimineață!