BILET ANIVERSAR DEDICAT LUI ADRIAN ALUI GHEORGHE

 Despre tine, prietene, și eterna noastră dilemă a cuvintelor

Scriu aceste rânduri, mai mult sau mai puțin aranjate în forma unui eseu simpatic (cum ai zice tu, probabil, într-un moment de sclipire a ironiei tale proverbiale), pentru că, sincer, simt nevoia să o fac. Nu e vorba de vreun deadline editorial, nici de vreo cronică literară – deși, recunosc, mă încearcă tentația să-ți taxez virgulele puse de prea mult zel sau lipsa lor strategică. Nu, e pur și simplu despre tine. Și despre noi.

De când ne știm, viața noastră a fost o juxtapunere de capitole: unele scrise cu cerneală simpatică (aia care nu se ia la spălare, nici după 12 beri), altele, cu o pastă mai serioasă, de la stiloul cu care probabil semnai condica la vreo școală primară, pe vremea când credeai că viața e doar despre conjugări regulate. Și totuși tu ai reușit performanța să oglinești lumea nu doar prin pagini, ci și prin modul tău de a fi: un amestec savuros de grav și derizoriu, de profund și de absurd.

După ce ai luat toate premiile literare românești, precum și gloria aferentă, singura provocare existențială care și-a mai rămas de depășit e premiul Nobel...


Spun asta cu oareșcare invidie, dar tu ai acel simț al umorului care, culmea, nu te părăsește nici în cele mai sumbre momente. E ca un far, dar nu din ăla care luminează corăbii, ci unul care te ajută să găsești portul râsului subtil chiar și-n ceața densă a unei crize existențiale de luni dimineață. Știi să râzi de lume, dar mai ales de tine, și asta, prietene, e o artă pe care puțini o stăpânesc la fel de "virtuos" ca tine.

Și, pentru că ești scriitor, și nu oricare, ci unul care știe să pună cuvintele să danseze, să se ia la trântă, să se îmbrățișeze, aștept să-ți savurez teoria despre cum ar arăta o lume condusă de papagali vorbitori (o viziune pe care, recunosc, o găsesc tot mai plauzibilă)?

Aș putea continua, dar te-ai plictisi, și nu vreau să-ți stric brilianta aniversare. Știm amândoi că atenția ta, ca a unui copil supradotat, e greu de captivat pe termen lung, mai ales dacă nu ești tu cel care scrie. Așa că mă opresc aici, cu gândul că am reușit să-ți smulg cel puțin un zâmbet (sau o grimasă de "hm, interesant, dar nu ca mine").

Și, dacă tot scrii, poate scriem și noi un capitol nou. Despre cum doi prieteni, aflați aproape, dar totuși departe, au reușit să supraviețuiască atâtor ani de literatură și de viață.
Să fii sănătos și vesel!
Cu drag și cu o bănuială că vei găsi cel puțin o greșeală gramaticală,