Când
ațipesc Somnul e aproape
Timpul Mă alintă
cu un întuneric tandru
Dar eu n-am
râs niciodată
în vis
când
dormi Moartea e ea însăși e în tine
doar
visul mai rătăcește prin viața care-ar fi fost
dacă nu
erai un fir de iarbă
răsărit
aiurea în mijlocul orbitei pe care gravitează
încoace
și-ncolo
planete
un fel de
aștri ca ochiul tău
clar
orbitor aievea
pentru
care lumina postează prețul corect
focuri de
larmă pe dealuri anunță ceva nedeslușit
pe undeva
e un război iar dacă NU E
va veni
vor fi
drame noi dar vor fi și nesperate câștiguri
zarul
se-nvârte și pentru cei înmulțiți în speranță
ca un Diamant
orb care cade pe muchie
(recunoaște:
erai parcă mai mulțumit
Când
scriai cuvinte de dragoste
peste
adresele din agendă și turnai reverii în pahar
pluteai
peste ape dar nu te înecai
cartea ta cu povețe
rămânea întotdeauna la mine)
pregătește-te
să dormi în pace
din
miasma
nopții care putrezește peste cuvântul vis
are
rădăcina
în cuvântul Viață
așa cum
tu aberație a cosmosului
ai
rădăcina în lut și Lutul
miroase a
timp în schimbare Iar această lipitură
Sleită de timp și de vremuri
pare un
mod acceptabil
de a
începe încă o zi de Luni