PĂREREA LUI ADRIAN ALUI GHEORGHE DESPRE "MENGHINA CU ELICE"

Încă un optzecist ”la masa celor bogați”: Val Mănescu Val Mănescu este un optzecist întîrziat la masa celor buni și bogați din literatura română, numai că, dacă îi citești ultimele cărți, simți nevoia să îl chemi și să îl așezi în capul mesei, acolo unde este aglomerație pe măsură. Val Mănescu (”Menghina cu elice”, Editura Timpul, 2020) scrie o poezie viguroasă, cinică adesea, pe mari pînze lirice se desfășoară povești dintr-o margine de lume în care viața și moartea își schimbă codurile cu o ușurință de prestidigitator. Iubirea este, în poezia din acest volum dar și din precedentele ale autorului nostru, o recluziune continuă, într-o provincie a cărnii, există un tîrziu care nu recuperează, ci îngînă clipocitul sîngelui în clepsidra inimii: ”Mi-ai făcut vrăji nebuno/ m-ai vrăjit să înțeleg că rândurile astea/ sunt o baricadă contra naturii/ și-n umbra ei stă pitulată dezamăgirea/ m-ai nenorocit/ tolănită ca o draperie de catifea indecentă în fața ecranului/ pe care se perindă lumea/ în care nu se întâmplă nimic/ hărțuindu-mă cu coapsele tale de pluș// (...) Cum să nu mă topesc atins de flacăra sânului tău/ pe care gravitația planetei Pământ născocise/ o aluniță în creștere/ un semn minuscul de sudură oxiacetilenică/ numai bun de mușcat/ dimineața când admir deschiderea porilor tăi/ minusculi vulcani din care purjează/ imperativ/ chemări de la facerea lumii... (...)” (Vulnerabil sub vrajă) În epoca globalizării forțate Val Mănescu are curajul de a scrie (și) poezie socială, patriotică, o face cu determinarea și chiar disperarea celui care pricepe că trăim în post-istorie: ”Poți să mă alungi din România/ Poți opri sinucideri incendii catastrofale/ Ploi diluviene și dispariții în univers/ Dar nu poți să scoți/ România din mine”. Sau în altă parte: ”Lenevesc copaci sedați de iarna polară/ În Bacău România/ iarnă grea/ Doar Mânuța domnului se mai întinde pe zid/ singura clorofilă/ În agonie ca și cursul bancar// Obicei din străbuni alcoolul rece/ aeroterme reci calorifere reci/ Tremur la geam cu flori de gheață/ Europeană// Moș vagabond cu fular/ Mănuși ironice cu un deget/ pierdut în zăpada căzută din păr/ un/ mic detaliu stelar (...)” (Ora trei într-o noapte de iarnă). Val Mănescu e, de fapt, un poet atipic pentru vremurile astea: scrie rar și numai când are ceva de spus. Publicat în: Revista de cultură ARGEŞ - ian.2021