joi, martie 01, 2018

UN ALT TREN




Trenul întârzia mereu cu indiferenţa
melcului care ştie unde vrea să ajungă

În fond nici nu contează viteza
Important e să să ai timp să ajungi la ţintă
în timpul vieţii ăsteia plină de petice
de războaie şi riscuri seismice

Îi auzeam de departe huruitul roţilor pe şinele strâmbe
dar nu mai venea deşi clamam asurzitor
că suntem generaţia viitorului
generaţia de aur hotărâtă să iubească România
până la apus când va fi apusul

dragostea asta era un orgasm dureros
crescut aiurea în mine ceva ca o flacără mistuitoare   
cu unica funcţie de a umple cu sânge
umbra naţiei prăbuşită peste umbra mea
aidoma unui organ infam din care se iveşte cancerul

Iarna zăcea exact ca acum în revoluţii neterminate
insinuată printre nervi printre vertebrele mele
cu pântecele ei imponderabil sufocând delicat
epiglota pe aceeaşi orbită de gheaţă

Dragostea aceea era patria mea de final
mi-am schimbat înfăţişarea ca să o apăr
copiii i-am alungat în deşert fără milă
mi-am desenat riduri şi cicatrici roşii
mi-am scos dinţii şi conştiinţa la vedere
mi-am vopsit părul în alb şi-am învăţat să merg
cu paşi rari printre scaieţii de pe marginea drumului
recunoscător patriei care nu făcea nimic pentru nimeni

Numai cât n-am murit ca s-o apăr
în aplauzele mulţimii ironice
atât de mort pe dinafară
atât de viu înlăuntru

M-am trezit într-o gară cu o valiză golită de plecări fără ţintă
în aşteptarea unui alt capitol mai bogat c-o viaţă

Pentru că trebuie să urmeze alt tren
dacă tot am hotărât să primesc fericit
noaptea cu propulsie nucleară
care vine curând