M-a
tulburat până la durere vestea că Liviu
Dănceanu a murit. Un om mustind de talent în tot ce a întreprins. Creator de muzică nouă, poet redutabil, doct
profesor universitar şi dirijor, Liviu mai avea încă multe de spus şi de făcut.
Dar, uite că ne-a fost luat, pe nedrept, pentru altă lume, necunoscută nouă, celor
ce încă mai respirăm. Rămân aici amintirea ochilor lui ireal de albaştri,
melodia caldă a vocii lui şi o energie eclatantă care genera incredibile forţe
creatoare
Născut
la Roman în
1954, dar băcăuan prin adopţie (a absolvit Liceul de Artă din Bacău), Liviu
Dănceanu a urmat Universitatea Națională de Muzică București în 1980, la clasa
de compoziție a lui Ștefan Niculescu, specializându-se, ulterior, în arta
componisticii şi dirijat cu marele Iannis Xenakis.
Liviu
Dănceanu a compus mult, a scris cărţi dedicate muzicii, eseuri, studii,
articole şi volume de versuri dar, cu precădere, a fost un artist-constructor. 1985
este anul în care înfiinţează, la Centrul Cultural Naţional din Bucureşti Atelierul
de muzică contemporană „Archaeus”, care va deveni în scurt timp un reper al
muzicii contemporane în plan naţional şi mondial, cucerind premii prestigioase
la redutabile concursuri, dar, mai ales, preţuirea unui public dornic de
rezonanţe moderne, nemaiauzite.
Exponent
de marcă al muzicii moderne, Atelierul de
muzică contemporană ARCHAEUS, vârf de lance al curentului muzical
contemporan, aborda un repertoriu curajos din creaţia celor mai noncomformişti
compozitori moderni şi valoriza în special lucrările muzicienilor români.
Pentru noutatea repertorială şi calitatea impecabilă a interpretării,
muzicienii sub bagheta lui Liviu Dănceanu, au fost invitaţi pe marile scene ale
lumii, concertele lor fiind remarcate la superlativ de criticii muzicali.
Ne-am
cunoscut prin anii 85-86, când, în fervoarea culturală a epocii, neastâmpăratul
domn Constantin Donea, vicepreşedinte la Comitetul de Cultură Bacău, ne-a cuplat ca să
creem împreună (eu, versurile, el, muzica) ceva definitoriu şi nemuritor despre
Bacău, care urma să fie difuzat pe televiziunea naţională. Apoi, a apărut ideea
unui festival de muzică contemporană care, după îndelungi tratative cu
propaganda de atunci a judeţului, s-a întâmplat abia în 1986. Numai că nu s-a
numit „festival”, deoarece nu se putea, la ora aceea, să mai existe un
festival, pe lângă „Festivalul naţional Cântarea României”. Aşa că au fost
„Zilele muzicii contemporane” în târgul nostru, oricum, o manifestare total
atipică pentru epocă. Anul trecut a fost cea de-a treizecea ediţie la Filarmonica Mihail
Jora din Bacău, Liviu era directorul manifestării şi viaţa merge mai departe.
Da,
viaţa merge mai departe, because the show must go on.
Dar,
fără Liviu, cerul de deasupra Ateneului e mai puţin senin.
Să-i
fie călătoria de dincolo plină de sunete inefabile.
Post scriptum
Mugurel Neuman, profesor de muzică, fost coleg cu Liviu în tinereţea lor timpurie, mi-a făcut câteva precizări privitoare la biografia celui prematur dispărut. Le fac publice: Liviu Dănceanu a urmat doar clasele V-VIII la, pe atunci, Liceul de muzică din Bacău. Prin 1968-69, în clasele a şaptea, a opta, a făcut parte din prima formaţie de muzică rock din oraş, care purta denumirea de Comati,
împreună cu Mugurel Neuman, Florin Enea şi Eugen Zaharia, în care s-a
remarcat nu doar în calitate de chitarist, ci, mai ales, ca talentat
compozitor al pieselor trupei.
Apoi, a fost elev doi ani secţia umană a Liceului, tot pe atunci, Bacovia, actual Ferdinand I. Clasele terminale şi bacalaureatul le-a absolvit la Liceul "George Enescu" din Capitală, după care a intrat con brio la clasa de dirijat a Conservatorului bucureştean, pe unul din cele două locuri.
