EXPERŢII ILUZIEI (Post adevărul - o invenţie tipic românească)
Unanimitatea, unitatea şi încrederea în conducătorii aleşi, astea-s noţiunile care dau tărie poporului şi-l fac de neînvins în faţa oricărui duşman. N-am învăţat noi asta încă de când am primit cravata roşie de pionier ? A înnebunit Preşedintele? Cine mai e şi Căposu ăsta? Ce să caute capitaliştii ăştia veroşi care au supt sângele poporului zeci de ani, în democraţia noastră? Cine-i moşulică ăsta cu papion, aţi auzit careva de domnul Raţiu? Ce, noi nu suntem destul de buni să facem din România o ţară liberă şi prosperă, cu agricultura noastră modernă, cu câtă industrie minunată avem ? Tre’ să vină îmbuibaţii ăştia care n-au mirosit măcar salamul cu soia şi n-au gustat nechezol în viaţa lor, să ne înveţe ce să facem în ţara noastră? Când noi avem creier cât să mai dăm şi la alţii! Da, da, da, aici sunt şi artiştii cei mai talentaţi, şi inventatorii cei mai grozavi şi muncitorii cei mai destoinici din Europa, e dovedit. N-am avut noi până acum curent şi benzină şi materii prime, că le-a tăiat împuţitu ăla ca să-şi pună chiuvete de aur în baie şi să-i dea bani prinţişorului să joace la cazinouri, dar acuma a venit timpul să arătăm noi lumii cine suntem noi rmânaşii cu adevărat!
Astfel începe recenta carte a profesorului Mihai Căprioară, politolog, retorician, doctor în ştiinţe umaniste, conferenţiar la Universitatea “George Bacovia” din Bacău. După ce a publicat până acum o serie de studii pur ştiinţifice, cu subiecte ce privesc politicile sociale, comunicarea prin discursul politic sau strategiile politicilor publice, Mihai Căprioară îşi surprinde cititorii cu un roman filosofic care tratează epoca post-adevăr, instaurată pe teritoriul ţării noastre încă de la cucerirea Daciei de către romani.
Deloc întâmplător, motto-ul incitantului volum de peste 400 de pagini, publicat la prestigioasa editură Adevărul, este un citat plin de cinism atribuit mareşalului Goebbels, Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist: O minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr.
Într-o amplă notă introductivă, autorul explică, argumentând în mod irefutabil cu exemple concrete din istoria poporului nostru, că lingviştii americani şi experţii în comunicare de la Oxford au inventat în mod deliberat expresia post truth şi au onorat-o cu prestigiosul titlu de expresia cea mai influentă a anului 2016 ca să răpească României dreptul de proprietate intelectuală asupra modului de adaptare a omenirii la cirumstanţele actuale, în care comunicările bazate pe neadevăr, pe emoţie sau credinţe proprii au o influență mai redusă în formarea opiniei publice decât judecata raţională a realităţii. După sociologul nostru, post-adevărul este un mod de existenţă specific românilor de peste două mii de ani şi reprezintă starea normală a unui popor obişnuit să-şi hrănească existenţa cu promisiuni iluzorii.
Citez: Problema aceasta a post-adevarului are o istorie lunga pe teritoriul actual al României. Sunetul strident al lupilor din stindardele dacice care înspăimânta legiunile romane, atragerea trupelor de ieniceri şi spahii în mlaştinile de la Vaslui de către legendarul Ştefan cel Mare, ţepele lui Vlad, isprăvile eroinei EcaterinaTeodoroiu, înţelepciunea lui Moş Ion Roată, şi, mai aproape de timpurile noastre, tezele Partidului comunist sau tunul românesc cu laser din 1968 al lui Ceauşescu, revoluţia din 89, drogurile şi maşinile de tipărit dolari ale liberalilor, mineriadele, autostrada Bechtel, centura ocolitoare a Bacăului, toate astea sunt înscrise în patrimoniul legendar al poporului nostru, şi nimeni, niciodată, nu ni le va putea lua. Conştienţi de valoarea acestei moşteniri, politicienii noştri şi-au dat seama că trăim o epocă în care nu mai contează dacă ceea ce se afirmă este în acord cu realitatea; contează ca ceea ce se spune să fie pe placul oamenilor. Liderii noştri au ajuns la subtilitatea de a-şi planifică la modul savant chiar şi anularea consecințelor legale rezultate din afirmațiile publice mincinoase. Acelaşi spirit de erodare și deturnare a adevărului guvernează nu doar relațiile dintre oameni, ci și relațiile dintre instituțiile politice și sociale, sau chiar din interiorul companiilor media. Este arhicunoscută printre jurnalişti expresia: Nu lăsa adevărul să strice o ştire bună! Am încheiat citatul.
Experţii iluziei este un roman surprinzător de bine modulat, pigmentat inteligent cu noţiuni de sociologie aplicată, care descrie într-un stil alert şi plin de savoare aventura spirituală a filosofului amator Grigore Goangă, luptător neînfricat pentru restabilirea adevărului şi a prestigiului poporului român pentru invenţia care crează o realitate suportabilă într-o lume contradictorie. Această super existenţă care constă într-un amestec mai mult sau mai puţin savant de fals și corect, dă aplicanţilor posibilitatea de a-şi trăi viaţa după impulsuri și dorințe de moment, fie ele chiar iluzorii. Pe parcursul naraţiunii, autorul se fereşte să utilizeze în mod frust cuvântul minciună, definitoriu pentru post-adevăr, folosind eufemisme expresive, cu similaritate sensuală: manipulare, trombon, iluzie, promisiune fără acoperire, goangă, amăgire, neadevăr, gogoaşă, cioacă, fake-news.
Pe scurt, însoţit de animalul său de casă, o înţeleaptă bufniţă mov cu ochi albaştri, filosoful Goangă pleacă într-o halucinantă călătorie pe mapamond, cu scopul de a lămuri odată pentru totdeauna problema paternităţii românilor asupra stării de post adevăr. Făcând dovada unor reale calităţi de povestitor, Mihai Căprioară îşi angrenează eroul principal în acţiuni pline de dinamism şi suspans, prilejuindu-i lungi dar edificatoare conversaţii cu personalităţi istorice care s-au arătat, de-a lungul secolelor, interesate de dezbaterea contradicţiei adevăr sau minciună. Astfel, Goangă are discuţii despre paradoxurile minciunii cu Socrate, cu Isus, cu Pilat din Pont, cu Burebista, Platon şi Aristotel. Înfruntând cu stoicism valurile vremurilor, luptătorul nostru pentru drepturile de autor ale post adevărului, îl salvează pe Hegel, profetul tuturor revolutionarilor, gata să se înece în dialectica sa spinozistă, bazată pe negaţia principiului non-contradicţiei. Apoi, aflat într-o diligenţă în drum spre Schlossberg, se apără cu stoicism de diatribele lui Nietzsche împotriva adevărului, ajutat de magica lui bufniţă care-i şopteşte la ureche propria convingere a filosofului neamţ: ¨ decât ca adevărul vostru să aibă dreptate, mai bine să nu fie nimic”. După o aventură amoroasă cu logodnica sibilinicului Heidegger, îl provoacă pe acesta la un duel cu pistoale, sub pretextul că afirmaţia: minciuna e parte din adevar este falsă. Dar, deoarece Heidegger nu se prezintă, arbitrii duelului îi dau dreptate românului în privinţa priorităţii asupra conceptului de post adevăr.
Romanul lui Mihai Căprioară se citeşte pe nerăsuflate, căci imaginaţia autorului nu are limite. El descrie debordant peregrinările lui Grigore Goangă la biblioteca Vaticanului, prin saloanele pariziene, sau prin catacombele Moscovei sovietice unde fierbe mustul comunismului. Sunt relatate realist situaţii tensionate, cum ar fi întâlnirea cu mareşalul Iosif Visarionovici Stalin care-l trimite pe român în faţa plutonului de execuţie, când acesta are curajul să-i spună că-i manipulează pe ruşi, fluturându-le imaginea comunismului utopic în care, fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi. Dar îl graţiază în aceeaşi zi, după ce Goangă îi spune anecdota care circula în România despre ultimile clipe ale lui Lenin, care, aflat pe patul de moarte, îi cere prin gesturi lui Stalin un creion şi o hârtie. După ce Lenin îşi dă ultima suflare, Stalin citeşte bileţelul pe care scria: Iosife, ia piciorul de pe furtunul de oxigen!
Cu suprarealiştii mişcării Dada, la Cafe Voltaire din Zurich, Grigore Goangă face dovada că filosofii români ştiu să şi bea, şi-i bagă sub masă pe Tristan Tzara, Marcel Iancu, Francis Picabia şi Marcel Duchamp, la finalul unui chef cu absint, super intelectualizat, animat de picanterii filosofice despre arta adevărată şi arta minciunii.
Primul volum al romanului Experţii iluziei se încheie în iulie 1944, când, la o partidă de şah, după capturarea unui nebun, colonelul Claus von Stauffenberg, a rostit: Dragul meu, voluntarismul fascist presupune că adevărul e un instrument util al voinţei, arbitrare. Voinţa liberă îşi poate confecţiona ¨adevarul¨ care îi convine, în funcţie de utilitate . Nu trebuie să ne mirăm de gesticulaţia clovnilor, când adevărul e subminat de atâta vreme, de atâtea genii!. Iar fiosoful Goangă i-a sugerat ideea atentatului asupra lui Hitler.
Tânărul romancier băcăuan promite că în cel mult şase luni vom avea în librării volumul al doilea al acestui interesant excurs prin istoria filosofică a omenirii, în care vom regăsi alte pasionante aventuri ale lui Grigore Goangă, printre care se numără şi teribila confruntare submarină cu dramaturgul american de origine sârbă pe nume Steve Tesich, care continuă să se mire de ce oamenii liberi de pe planeta noastră au ales de bună voie să trăiască într-o lume post-adevăr, o lume în care adevărul a devenit irelevant.
Val Mănescu
Alocuţiune prezentată la Biblioteca Judeţeană Costache Sturdza din Bacău, la 25 aprilie 2017.
Coincidenţă stranie: Reprezentanța Comisiei Europene în România a organizat, în perioada 23-25 aprilie, o serie de activități dedicate dezinformărilor, știrilor false și demontării acestora, cu titlul „Europe: check this out!”, dedicat presei de specialitate.
Manifestarea s-a încheiat cu o conferință internațională intitulată „Breaking euromyths” la care s-a discutat atat despre miturile anti-europene, cât și despre efectele dezinformării și propagandei la nivel regional. (MEDIAFAX)
