Ce se mai poate face cu lumea asta întoarsă pe dos, mişunând de caricaturi umane cocoţate în jilţurile puterii, de naivi care mai cred în valoare, de gogomani inculţi care dau lecţii şi rezolvări marilor dileme? Castigat ridendo mores, numai prin râs mai poate fi salvată omenirea, doar ironia sarcastică ne mai poate scoate la liman.
Expoziţia de caricatură a lui Victor Eugen Mihai, excelentul album lansat cu acest prilej, printr-un insolit şi încărcat de surprize spectacol-eveniment, realizat cu expresivitate de actorul Matei Bogdan - şi punctat fulminant şi apoteotic într-un final semnat inconfundabil de Geo Popa - mi-au întărit convingerea că e nevoie de înzestrări speciale ca să reuşeşti să faci ceva unic, să extragi extraordinarul din banal, să impresionezi prin simplitate inteligentă.
De pe simeza Centrului de cultură “George Apostu” din Bacău, grafismele lui VEM tac cu umor, ridiculizând metehnele umane, nu neapărat cu hohote stridente de râs, ci îndemnându-ne la meditaţie: oare nu cumva şi despre mine-i vorba în povestea asta? Printre liniile trasate cu fermitate, se distinge o undă de tristeţe generată de melancolia după o lume imposibil de perfectă. Cinicul VEM născoceşte figuri deformate de egoism, zgârcenie, incultură, corupţie, nesimţire, hoţie sau incompetenţă. El comentează grafic viciile societăţii într-o manieră care-i defineşte şi felul propriu de a fi, sclipind ghiduş şi hâtru din penumbra modestiei sale. Ne face cu ochiul de după colţ şi-i îndeamnă pe cei care nu au mintea în colţuri să-i fie complice în ţintuirea la zidul infamiei a metehnelor umane.
A fost un vernisaj altfel, un eveniment cu nostime profunzimi, pe care protagoniştii l-au abordat cu o amuzantă seriozitate. Că nimic nu e mai hilar decât realitatea, a dovedit-o şi numerosul public prezent care şi-a afirmat fără ezitare simţul umorului, pozând cu veselie îndărătul unor rame goale, în rol de caricaturi vivante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu