Tot mai obosit de minciuna că soarele răsare în fiecare dimineaţă
Şi-a ucis copilăria învăluind-o în abur de mătrăgună
Aruncându-se de pe acoperişuri printre ramuri
contorsionate ca intestinele materne
printre care naviga fără teama blestemului
Ah de nimic nu se temea înainte să vadă lumina zilei
Şi-a umilit adolescenţa târând-o prin noroaiele primelor iubiri
Căci vedea generaţii întregi transpirând
La munci
făcând dragoste în tranşee printre crucile din cimitir
la războaiele vieţii
Ah nici atunci nu cunoscu frica
Apoi tinereţea şi-a măsluit-o cu revoluţii de catifea
Amăgindu-se că poate face cărare
printre rădăcinile naţiei crescute în secret
Ah cât de mult îşi dorea să zburde-n câmpiile elizee
Fără să-i pese de viitor
Nici acum după amar de ani nu-i e teamă de
transpiraţa omenirii curgând năvalnic şi însufleţind
drujbe şi fierăstraie mecanice
Motoare cu ardere internă ca a lui
Continuă să-şi croiască potecă spre moarte
prin venele pietrificate ale sorţii
Şi se înclină fără regrete în faţa rânjetului universal
Ah uite că-i coadă la loterie
coadă la dragoste şi benzină
Coadă la salam şi lămâi
coadă la coadă
Şi cât de curând coadă la ziua de mâine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu