joi, martie 31, 2016

BĂRBATUL CARE N-A CUNOSCUT FRICA



Tot mai obosit de minciuna că soarele răsare în fiecare dimineaţă
Şi-a ucis copilăria învăluind-o în abur de mătrăgună
Aruncându-se de pe acoperişuri printre ramuri 
contorsionate ca intestinele materne 
printre care naviga fără teama blestemului
Ah de nimic nu se temea înainte să vadă lumina zilei

Şi-a umilit adolescenţa târând-o prin noroaiele primelor iubiri
Căci vedea generaţii întregi transpirând 
La munci 
făcând dragoste în tranşee printre crucile din cimitir
la războaiele vieţii
Ah nici atunci nu cunoscu frica 

Apoi tinereţea şi-a măsluit-o cu revoluţii de catifea
Amăgindu-se că poate face cărare
printre rădăcinile naţiei crescute în secret 
Ah cât de mult îşi dorea să zburde-n câmpiile elizee
Fără să-i pese de viitor

Nici acum după amar de ani nu-i e teamă de 
transpiraţa omenirii  curgând năvalnic şi însufleţind 
drujbe şi fierăstraie mecanice 
Motoare cu ardere internă ca a lui 

Continuă să-şi croiască potecă spre moarte 
prin venele pietrificate ale sorţii 
Şi se înclină fără regrete în faţa rânjetului universal

Ah uite că-i coadă la loterie 
coadă la dragoste şi benzină 
Coadă la salam şi lămâi 
coadă la coadă 
Şi cât de curând coadă la ziua de mâine