joi, noiembrie 12, 2015

PĂREREA LUI VAL MĂNESCU DESPRE "DIMITRIE RUPE TĂCEREA"



          Dimitrie rupe tăcerea tratează o temă de actualitate din viaţa de zi cu zi a românilor, cea a aspiraţiilor neîmplinite.
      Volumul cuprinde 83 de proze scurte având ca personaj principal pe Dimitrie Grămescu, un bărbat aflat în pragul trecerii spre vârsta a treia, tipul cetăţeanului român cu educaţie medie, care se confruntă cu problemele obişnuite ale vieţii din post- tranziţia contemporană şi care se străduieşte să-şi depăşească condiţia socială, apăsat de insatisfacţii şi insuccese. Întâmplările se petrec într-un bloc aflat într-un cartier cum sunt cu sutele în oraşele româneşti, unde îşi duce viaţa o comunitate ale cărei aspiraţii sunt, deocamdată vise greu de realizat.
            În cel mai mare secret, Dimitrie scrie pe ascuns o carte cu un subiect misterios, în speranţa ca apariţia ei să-l facă  celebru şi bogat. În aşteptarea acestui moment, Dimitrie se confruntă cu ironiile şi reproşurile doamnei Catrina cu care este căsătorit. Cu aceasta e într-o o relaţie de suportabilitate reciprocă. Fiul lor,  Bartolomeu, deşi are peste treizeci de ani, trăieşte din combinaţii dubioase şi îi creează lui Dimitrie motive suplimentare de depresie prin comportamentul lui infantil şi iresponsabil. Pe lângă încercările cu care se confruntă la slujba lui de funcţionar hărţuit de şefi, şi dincolo de problemele iscate de sărăcia endemică a familiei sale, Dimitrie trebuie să facă faţă şi unei iubiri târzii neîmplinite şi devoratoare pentru domnişoara Clarisa, o vecină cochetă şi apetisantă, dar de moravuri uşoare.
            Deşi afişează mai tot timpul o mină tristă şi aparent dezinteresată de cele lumeşti, Dimitrie este atent la viaţa publică şi are o poziţie critică faţă de imoralitate, faţă de haosul din politica românească sau faţă de asaltul presei tabloide. Mereu dezamăgit, grav şi moralizator, Dimitrie eşuează în lungi momente de reflecţie în care emite fraze ce lui i se par memorabile, pline de cinism şi dezamăgire, dar care, prin naivitatea şi ridicolul lor îi evdenţiază educaţia superficială. Închipuindu-se artist, eroul se pierde deseori în ipostaza de visător, imaginându-şi scene suprarealiste. În încercarea lui de a face faţă unei realități agasante, unor probleme urgente din concretul imediat, seriozitatea lui exagerată, felul în care vede rezolvarea anumitor lucruri, creează imagini  întristător de comice. Pentru că viaţa de zi cu zi şi relaţiile pe care le are cu cei apropiaţi nu-l pot mulţumi, Dimitrie se refugiază în vise şi fantasme în care trăieşte o altă realitate. De altfel, el este convins că această viaţă este doar una din multele pe care le-a mai trăit cândva.   
           Finalizarea cărţii lui Dimitrie corespunde cu moartea lui subită, iar manuscrisul are o soartă neaşteptat de nedreaptă.
   
           Povestirile, deşi independente ca subiect, sunt legate între ele prin unitatea de loc şi prin interacţiunea permanentă între personajele cu tipologii diverse, animate de interese şi pasiuni diferite. Între acestea se disting cârciumarul Gegeceu, în barul căruia Dimitrie se relaxează şi discută chestiuni politice actuale, Teodosia Pelinel, patroană de butic sau domnul Calapod, şeful de scară.
           În paginile volumului Dimitrie rupe tăcerea, există o doză semnificativă de ironie fină, de umor subtil, generat de atitudinea, punctele de vedere şi exprimarea deseori ridicole pe care le au personajele, puse în situaţia de a reacţiona în faţa provocărilor la care-i supune perioada în care trăim. Cu toate acestea, personajele sunt tratate cu o mare doză de duioşie, portretele lor fiind creionate cu deosebită simpatie.