A fost mai
linişte ca niciodată în sala Teatrului Bacovia, plină ochi de ţânci, la
premiera spectacolului Regele
mincinoşilor a secţiei de animaţie a teatrului de dramă din Bacău. . N-au fost hohote de râs în cascadă, dar am văzut feţe amuzate
de copii foarte atenţi să nu scape sensul vreunei replici şi concentraţi să
descopere printre minciunile gogonate ale concurenţilor care-şi dispută postul
de şef suprem al mincinoşilor vreuna care le-ar putea aparţine sau la care încă
nu s-au gândit. Semn că mesajul spectacolului „Regele mincinoşilor” a fost clar
şi pe înţelesul puştilor.
Orice minciună
copilărească e o poveste, iar poveştile nu-s niciodată îndeajuns. Căci nu-i
copil să nu fi spus în viaţa lui o minciunică, fie ea cât de mică şi, de aceea,
parcă i-am simţit pe spectatorii cei mici cu musca pe căciulă, oarecum miraţi că există cineva care
le ştie micul secret.
Un text fără complicaţii
filosofice, în aparenţă simplu, scris şi
pus în scenă de mereu surprinzătorul Geo Balint, le zgândăre picilor imaginaţia şi inteligenţa
cu care îşi născocesc visele, le provoacă bucuria cu care îşi clădesc lumea lor
proprie, cea mai bună dintre lumi, mobilată cu jocuri şi ghiduşii. Magia scenei
le arată copiilor că adevărurile valabile în micul lor univers interior, născocite în joacă, lumea aceea luminată de
candoare unde plouă cu bomboane şi baloane de săpun, există aievea doar la
Teatru.
Dând drumul
robinetului cu gaguri, într-o complicitate simpatică, protagoniştii îi invită
pe cei mici să se lase antrenaţi într-un basm feeric, cu un fin tâlc subliminal.
Mai întâi, pe antrenanta coloană sonoră a lui Ciprian Manta, în ritmuri de marş
milităroase, îşi fac apariţia bufonul Gogo ( Laurenţiu Budău) şi soldatul
Frantz (Mihai Chihaia). În aparenţă aventurieri fără vreun scop anume, cele două
personaje capătă un sens după ce află de la simpatica Riţa-fetiţa (Adina
Iftimie) că au nimerit în Ţara minciunilor, unde sunt copaci în care cresc
borcane cu dulceaţă, iarbă sub formă de cartofi prăjiţi şi străzi pe care
mişună purceluşi fripţi de-a gata, numai să-i mănânci. Hazlii, într-un
permanent caraghioslâc unde improvizaţia n-are limite, facem cunoştinţă cu cei doi
miniştri (Tiberiu Bitere şi Ion Coşa) care, într-un scheci distractiv, anunţă
regulamentul concursului de gogoriţe la care participă, din plictiseală, însuşi
Regele Siegfried - un personaj cu o gestualitate grotescă, interpretat
impecabil de actorul Puiu Gheorghiu - punându-şi la bătaie demnitatea şi tronul.
Apariţia neaşteptată a celor două pretendente la măritiş, una limbută (Alina
Neagu) şi cealaltă mută şi urâtă (Mihaela Popa), conferă competiţiei
mincinoşilor o miză suplimentară.
Reţeta spectacolului
conţine comicării savuroase cu rădăcini din commedia dell arte, din popularele
reprezentaţii Mărioara şi Vasilache, şi din comedia cinematografică bufă, drăgălaşe
bombăneli şi îngânări alintate, cântecele vesele, totul cu măsură, totul cu
graţia unei acuarele pastelate.
Regele mincinoşilor este o poveste cu păpuşi
vii – îi şoptea la ureche mamei un pici de vreo cinci ani, observând că personajele
sunt îmbrăcate în veşminte fabuloase, viu colorate, ca în desenele animate de
la televizor sau ca în jocurile sofisticate de pe display-urile tabletelor
electronice. Şi, pe bună dreptate, mare
parte din valoarea spectacolului se datorează talentului şi debordantei
imaginaţii a scenografei Rebecca Balint care, sub privirea experimentată a
regizorului, inventează un spaţiu scenic fascinant, cu o acurateţe cromatică burlescă, amintind
marile carnavaluri.
E un spectacol
construit cu bucurie şi cu tandreţe, la care trebuie să ne însoţim copii, pentru
că îi iubim cu disperare, aşa cum sunt, cu minciunelele şi năzbâtiile lor, cu
pasiunea lor pentru acadele şi zăpadă, cu hohotele lor de plâns sau de râs, cu
gălăgia şi tăcerile lor cele aparent fără de motiv.
Dar, mai ales,
pentru că Regele mincinoşilor îi
poate face să simtă valoarea adevărului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu