luni, februarie 16, 2015

ŞI COPIII RÂD CÂTEODATĂ


A fost mai linişte ca niciodată în sala Teatrului Bacovia, plină ochi de ţânci, la premiera spectacolului Regele mincinoşilor a secţiei de animaţie a teatrului de dramă din Bacău. . N-au fost hohote de râs în cascadă, dar am văzut feţe amuzate de copii foarte atenţi să nu scape sensul vreunei replici şi concentraţi să descopere printre minciunile gogonate ale concurenţilor care-şi dispută postul de şef suprem al mincinoşilor vreuna care le-ar putea aparţine sau la care încă nu s-au gândit. Semn că mesajul spectacolului „Regele mincinoşilor” a fost clar şi pe înţelesul puştilor.
Orice minciună copilărească e o poveste, iar poveştile nu-s niciodată îndeajuns. Căci nu-i copil să nu fi spus în viaţa lui o minciunică, fie ea cât de mică şi, de aceea, parcă i-am simţit pe spectatorii cei mici cu musca pe căciulă, oarecum miraţi că există cineva care le ştie micul secret.   
            Un text fără complicaţii filosofice, în aparenţă simplu,  scris şi pus în scenă de mereu surprinzătorul Geo Balint,  le zgândăre picilor imaginaţia şi inteligenţa cu care îşi născocesc visele, le provoacă bucuria cu care îşi clădesc lumea lor proprie, cea mai bună dintre lumi, mobilată cu jocuri şi ghiduşii. Magia scenei le arată copiilor că adevărurile valabile în micul lor univers interior,  născocite în joacă, lumea aceea luminată de candoare unde plouă cu bomboane şi baloane de săpun, există aievea doar la Teatru.
Dând drumul robinetului cu gaguri, într-o complicitate simpatică, protagoniştii îi invită pe cei mici să se lase antrenaţi într-un basm feeric, cu un fin tâlc subliminal. Mai întâi, pe antrenanta coloană sonoră a lui Ciprian Manta, în ritmuri de marş milităroase, îşi fac apariţia bufonul Gogo ( Laurenţiu Budău) şi soldatul Frantz (Mihai Chihaia). În aparenţă aventurieri fără vreun scop anume, cele două personaje capătă un sens după ce află de la simpatica Riţa-fetiţa (Adina Iftimie) că au nimerit în Ţara minciunilor, unde sunt copaci în care cresc borcane cu dulceaţă, iarbă sub formă de cartofi prăjiţi şi străzi pe care mişună purceluşi fripţi de-a gata, numai să-i mănânci. Hazlii, într-un permanent caraghioslâc unde improvizaţia n-are limite, facem cunoştinţă cu cei doi miniştri (Tiberiu Bitere şi Ion Coşa) care, într-un scheci distractiv, anunţă regulamentul concursului de gogoriţe la care participă, din plictiseală, însuşi Regele Siegfried - un personaj cu o gestualitate grotescă, interpretat impecabil de actorul Puiu Gheorghiu - punându-şi la bătaie demnitatea şi tronul. Apariţia neaşteptată a celor două pretendente la măritiş, una limbută (Alina Neagu) şi cealaltă mută şi urâtă (Mihaela Popa), conferă competiţiei mincinoşilor o miză suplimentară.
Reţeta spectacolului conţine comicării savuroase cu rădăcini din commedia dell arte, din popularele reprezentaţii Mărioara şi Vasilache, şi din comedia cinematografică bufă, drăgălaşe bombăneli şi îngânări alintate, cântecele vesele, totul cu măsură, totul cu graţia unei acuarele pastelate.


            Regele mincinoşilor este o poveste cu păpuşi vii – îi şoptea la ureche mamei un pici de vreo cinci ani, observând că personajele sunt îmbrăcate în veşminte fabuloase, viu colorate, ca în desenele animate de la televizor sau ca în jocurile sofisticate de pe display-urile tabletelor electronice.  Şi, pe bună dreptate, mare parte din valoarea spectacolului se datorează talentului şi debordantei imaginaţii a scenografei Rebecca Balint care, sub privirea experimentată a regizorului, inventează un spaţiu scenic fascinant,  cu o acurateţe cromatică burlescă, amintind marile carnavaluri.
E un spectacol construit cu bucurie şi cu tandreţe, la care trebuie să ne însoţim copii, pentru că îi iubim cu disperare, aşa cum sunt, cu minciunelele şi năzbâtiile lor, cu pasiunea lor pentru acadele şi zăpadă, cu hohotele lor de plâns sau de râs, cu gălăgia şi tăcerile lor cele aparent fără de motiv.

Dar, mai ales, pentru că Regele mincinoşilor îi poate face să simtă valoarea adevărului.