joi, martie 27, 2014

Slujitorilor Thaliei, de ziua lor


CÂND SE ÎNTOARCE ACTORUL  ÎN MINE 

tot ce poartă în sine se poate vedea în spectacol
prin cele o sută de inimi în care păstrează
iubirea şi Nebunia
chiar aşa trebuie să arate în spectacol
un  pirat în vârf de catarg 
cu pânzele rupte de Furtuni
emoţionat în aşteptarea
ţărmului cu flori pentru care Minutul
nu înseamnă nimic
 
cu măreţie poartă la brâu bidonul de Rom
din care se evaporă-ncet ultimul strop de păcat

pământul e undeva spre Infinit
poate în stânga poate la dreapta
multe stele s-au stins de când a început
Călătoria
s-au adunat multe comori din jaf de corăbii
cu apărători Fără vlagă
cala e plină cu speranţe şi mirodenii scumpe
dar cosmosul încă e nevăzut

el simte că demoni dansează aude Muzica lor
dar nu poate cere să coboare ancora
să se tragă cortina
să dispară decorul
să vină măturătorii să cureţe în urma Lui
să rămână aprinse luminile de siguranţă 

                                                               stentor fără odihnă al turmei de fluturi
anunţă că pământul este încă departe
şi vocea Vă supără
de fapt el spune povestea unei călătorii viitoare
înfiptă-n spinarea lui mândră Şi sunteţi trişti
nu pentru că matrozul de pe catarg A răguşit
ci pentru că încă nu se vede Pământul

dar vă spun să vă temeţi
când va obosi să mai definească lucrurile din Jur
să vă temeţi de liniştea Lui
când rolul se va sfârşi
când nu vor mai fi jumătăţi de bilete de strâns
dintre scaune

gândiţi-vă încă de-acum cât mai pluteşte corabia
cum o să-L coborâţi
obosit de câte vânturi l-au şfichiuit
la ultimul gong

din Vârful catargului cel mai înalt