AUTORELE CITEŞTE DIN EFECTUL PLACEBO

PRIETENUL NOSTRU, ANDRE

Acum 18 ani, tânărul olandez Andre Muit descindea în Bacău, România.
Descoperea o ţară în uriaşe nevoi, aflată în degringoladă, cu instituţii în amorţire, cu politicieni puşi pe gâlceavă şi îmbogăţire, cu oameni în suferinţă, dar, mai ales cu suflete nevinovate de copii cărora nimeni nu le dădea atenţie.

Cu o tenacitate rar întâlnită, înfruntând un sistem social depăşit de probleme, o legislaţie deficitară la capitolul asistenţei, Andre a reuşit să convingă autorităţile că o asociaţie de oameni cu suflet, poate prelua din datoria statului sarcina de a-i ajuta pe cei defavorizaţi de soartă, fie ei copii ai străzii, orfani sau cu dizabilităţi, fie bătrâni fără sprijin, fie persoane afectate de boli sau sărăcie.
Organizată pe principii sănătoase, funcţionând ca un ceas, Organizaţia BETANIA a devenit, graţie acestui OM, zâna cea bună a celor suferinzi. Cu ajutorul ei concret, mii de fiinţe umane aflate în suferinţă şi-au refăcut firul vieţii normale, recăpătându-şi statutul social. Chiar şi la vremuri de criză, BETANIA a demonstrat că valoarea umană e mai presus de orice, că un sfat, o mângâiere, o mână întinsă la nevoie, înseamnă gesturi supreme de profundă omenie.
Andre Muit, definit deseori în presă drept un om care, dacă nu ar fi existat, trebuia inventat, a spus da şi când a fost vorba să reconstruiască locuinţe distruse de inundaţii, să ridice dispensare sau să doteze şcolile cu laboratoare şi ateliere. L-am văzut îngrijind personal copii cu autism sau în bazin, jucându-se profesional cu micuţi suferind de handicapuri fizice severe. Zâmbind tot timpul, inspirând încredere şi curaj echipei sale de specialişti.
A spus da, finanţând Galele Jurnalismului, conştient că o presă de calitate este pavăza unuei democraţii veritabile.
A spus da unor importante proiecte sociale, medicale sau culturale, nerefuzând nicio iniţiativă menită să împingă Bacăul, România, un pas mai departe înspre modernizare şi integrare în familia Europei. Mai român decât mulţi români, Andre Muit a edificat în optsprezece ani, împreună cu neobositul său echipaj, un imperiu al generozităţii şi afecţiunii umane.
BETANIA  merită sincera consideraţie a comunităţii şi cea mai caldă îmbrăţişare.
Mulţumim, Andre. Mulţumim, Olanda.

De azi, la librăria GLISSANDO din Bacău

        

CUM MI-AM DORIT

O carte luminată de rugina toamnei, care miroase a lemn de stejar, cu pagini care mângâie amprentele. 

O carte scrisă cu ţesuturi umane, cu tendoane şi epididim. O carte de iubiri delirante, de moarte proximă şi de nădejdi tinereşti. 

O carte anormală de dragoste şi război. De zile şi nopţi de aventuri pătimaşe şi regrete de prea târziu.

Cu rânduri de citit sub plapumă şi sub frunze. Cu litere mari ici şi colo, cu litere mici mai peste tot, ca omul care caută în buzunar banii pe care i-a fumat, i-a mâncat, i-a băut sau i-a dat pe facturi existenţiale.  

O carte despre cum se trece pe roşu, cum se trăieşte la limită, cum se doare, cum se dansează, cum se arată dinţii când zâmbeşti sau când muşti.

O carte care te trezeşte din beţia uitării şi te adoarme ca să visezi prima iubire. 

EFECTUL PLACEBO. 

Nici nu ştii în ce minciună trăieşti când ţi-e rău, când ţi-e bine.

Pentru apariţia ei, unice mulţumiri lui Ionel Rusei, soţul patroanei de la tipografia DOCUPRINT şi de la editura preafrumos numită BABEL, care a suportat nu doar mare parte din cheltuieli, dar şi toate hachiţele autorului, pentru care mă rog de iertare. Rar să iasă în lume o carte la care autorele să n-aibă ce reproşa editorului şi tipografului. 

Prietenilor mei Liviu Stoica, Cezar Ţiba şi Radu Turtă, singurii care mi-au dat bani cu bucuria celui care vrea să mişte lumea mai spre frumos.

Lui Dan Petruşcă, lui Gogu Iorga, lui Geo Popa, lui Petru Cimpoeşu, lui Gelu Fulga, lui Horia Ghelu şi Violetei Savu, cei care au avut răbdarea să se aplece asupra volumului înainte de a-l da la tipar.

Doamnei Danny Zărnescu şi lui Viorel Cojan pentru că au fost de acord să le folosesc creaţiile în ilustrarea coperţilor.

Tuturor femeilor şi bărbaţilor care m-au inspirat, plecăciune.

STRĂINUL PERFECT

Soldat al destinului bine instruit

În carcere şi gărzi de noapte

Singur împotriva tuturor

Până când un alt rău va veni din nou

Mărşăluieşti pe cărări nesfârşite care-ţi arată din ce eşti făcut

Ca să-nfrunţi fiara iubirii de ţară care ţi-a sărit în spinare

În  semn că după lupta de de azi urmează lupta de mâine

Şi după lupta de mâine urmează lupta de poimâine

Şi tot aşa până-n victoria finală

Ca să nu te plictiseşti în viaţă

Trebuie să mergi aşa rănit cum eşti

Cu fiara-n spinare

Înainte târându-te spre niciunde

Până la ultima suflare pînă la capătul timpului

În patrulă cu paşi adăugaţi pe marginea disperării

Să nu simţi cutremurul de după colţ

Sări peste garduri de sârmă ghimpată

Pentru că sergentul ţi-a spus că sângele

are culoarea marmeladei la micul dejun

când visezi la blugii şi adidaşii libertăţii tale

la pavelele de granit europene

În avalanşe controlate de plantoane alarme şi foame

Prin cutii de conserve deschise la comandă

Poţi evada din frică fix în pustiul din tine

în după amiaza rotundă ca o grenadă de mână

Când n-ai ce face-n cazarmă şi iei oglinda să vezi

Cum te scoţi pe tine din tine Şi cum să te-aduci înapoi

Înainte să-ţi intre în imbox emailul fatal

Tragi de inel şi brizanta împrăştie asurzitor

Sâmbăta şi duminica

viaţa de azi pe mâine colorează

în roşu oraşul de la orizont în timp ce moartea pare

un joc mitocănesc de artificii

ca o îmbrânceală de la-mpărţirea agheasmei

Triumfătorule dacă nu mori azi

Şi mâine e o zi zice sergentul trăgând din ţigară

Dar tu

eşti străinul perfect şi te-ntrebi de ce scrie pe poarta ospiciului

cu litere mari

arbeit macht frei