Dacă-mi crește tensiunea când dau
peste o globulă lirică rătăcită în sângele meu
par un semn de exclamație în alergare printr-o viață de om
și mă amăgesc că aș fi un prădător de sentimente
lacom posesiv plin de furie
un moft biologic
ultimul exemplar dintr-o specie pe cale de dispariție
nu din ăla drăguț ci unul bătrân și prost care încă
mai tânjește la lună ca și cum undeva l-ar aștepta un zeu
altcineva decât moartea
la final se cuvine să scriu scena aceea
când am dat de pământ
cu oglinda care atât de frumos
reflecta
Patul tău de forma geometrică a iubirii
cuibăriți trăgeam de cearceaf ca
de o scuză păcătoasă
Doar acolo eram eu teama ta de singurătate
Doar acolo erai tu teama mea de singurătate
Și apoi golul valea
la volumul fragil pe care n-am să-l mai termin vreodată
Dacă pe tine nu te mai am
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu