dacă-mi crește tensiunea când dau
peste o globulă lirică rătăcită în sânge
par un semn de exclamație în alergare printr-o viață de om
Și mă amăgesc că aș fi un prădător de sentimente
Lacom posesiv plin de furie
biet moft biologic într-un vortex urban
ultimul exemplar dintr-o specie pe cale de dispariție
din ăla drăguț bătrân și prost care încă
tânjește la lună ca și cum undeva l-ar aștepta
altcineva decât moartea
la final se cuvine să scriu scena aceea
când am dat de pământ
cu oglinda care atât de frumos
reflecta
Patul tău geometric de forma iubirii
Și noi cuibăriți în formula radical
din două celule la pătrat
trăgeam de cearceaf ca
de o scuză păcătoasă acolo
eram eu teama ta de singurătate
erai tu teama mea de singurătate
Și apoi golul valea
la volumul fragil pe care n-am să-l mai termin vreodată
Dacă pe tine nu te mai am
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu