Poesis
Poeme de
Val Mănescu
MESAJ PERSONAL
din toată inima mea ți-am arătat doar
celula în care se zbate speranța
înlănțuită între coperți cu titluri mari și neînțelese
în așteptarea permisului de a te iubi osmotic
până la dispariție
ca pe un fermecător blestem
anii vor fermenta în pereți
degajând vapori de pasiuni contradictorii
zâmbetul tău va mucegăi dramatic
în cea mai orbitoare fotografie
din galeria cu muze virgine
vei continua să respiri
vei confunda salvarea cu dorința
căutând iubirea fără odihnă
vei sorbi convulsiv din sticla cu sânge de inorog
să te purifici traducând replici
din piese de teatru atemporale printre pagini retorice
privindu-mă cum plec și cum vin periculos
ca o dronă cu semnal pervertit
fără să ajung vreodată la viața ta
printre rânduri
mesajul va exploda frenetic în propria-mi aortă
LIRIC ON LINE
Te-am pierdut printre taste și parole criptate
ca pe un pricolici electronic dresat pe limba îngerilor
Te-am rătăcit pe display
între pixelii fără astâmpăr
Atunci
embrion de cloșard
pomenindu-mă singur la o cafea
m-am simțit dulce mirat de gustul călcâiului tău
și ți-am întrebat umbra
a cui ești tu
umbră de pricolici ?
m-aș fi mirat că-ndrăznești să exiști
ca un muritor oarecare născut în ordinea stabilită
dar aceea nu era inima ta
era un ceas carnivor
mursecând cu ardoare zilele nopțile mele ce refuză
să stea la rând
dacă nu ești prea îndrăgostită
încearcă o dată din calendar
și bagă în seamă
copilul din mine care plânge pe google
căutându-te
PROTOCOL PENTRU O ABSENȚĂ VITALĂ
totul a fost frumos
până când te-ai întristat și ai luat forma tăcerii
dacă pierd sensul cuvintelor
ascuns în vizuina de lup pe care singur mi-am săpat-o
ca pe un mormânt de lux să-mi salvez mândria de sine
n-am cum să nu fiu
câtă vreme încă mă locuiești
supraviețuiesc inventând
sunete nemaiauzite de care am trebuință
și modelez cuvinte din litere
rare
organice
respirații adânci
extrase la întâmplare din rănile cărnii mele
în criză de rost
acum lumea zice că sunt un cântăreț nebun
urlu abstract
cu volumul la maxim
poate mă auzi și tu pe lumea asta
PROTOCOL PENTRU CLONA DE LILIAC
veneai de departe nu de-aici din ziua de ieri
și-n urma prea multor plăsmuiri prea multor iluzii
liniile tale de cod s-au răsucit în jurul osului primordial
ca pruncul în leagăn
molecule de furie scăpate de sub control
cu falange microscopice sugrumându-te
la asfințit te-au pictat sub formă de rac
spre luare-aminte pentru urmași
de neuitat tălpițele roz ale tale și respirația divină
însă de neuitat și mai și cum se simte
pulsul amețitor de cireașă amară pe cerul gurii
o vreme n-ai mai ieșit în lumea de dincolo
în vortexul urbei până aproape de moarte
ți-ai ținut echilibrul acrobatic
la trapez ca o clonă de liliac
chiar și-acum mai aud cum cânți pentru secolul următor
prevestind c-ai să te naști mireasă android
anticipând marea ta pierdere perla perfectă
pierderea mea
POATE MAI AM UN MINUT SĂ MIROS
SPRAYUL TĂU DE APRILIE
Ai venit de la duș fluturându-ți zâmbetul de fetiță mirabilă, ai aruncat toate
pernele și ți-ai pus capul pe umărul meu de pe partea inimii. Abia spre
dimineață, când a apărut ziua asta nouă, ecranul cu tine ațipită
imponderabil pe adâncitura cărnii mele s-a stins, deși îl scosesem din priză
imediat după ce văzusem semnul tău de somn ușor (o adiere de la un capăt
la altul al trupului). Ce noapte bizară. Prinși într-o menghină chinuitoare,
forțam amândoi elicea să zburăm dincolo de granița prezentului,
contopindu-ne. Când m-am trezit, mi-era frig. Ți-am căutat cântecul.
Ecranul e gol, fără lumină. Asta e acum o situație de criză. Va trebui să
recitesc instrucțiunile de utilizarea îngerilor, să nu te doară...
LA BAZA DEZASTRULUI
Adevărată cum ești
simt că preferi condimente unui borcan cu miere
iar eu
prăduitor cum m-am ivit în această furtună
îmi permit un dezmăț sângeros cu plasmă
din arterele tale virgine închise traficului uman
și mă prefac într-o insectă
cu sinapse mai mari decât cele patru aripe
doar să-ți pot mirosi îngrijorarea bine păzită de fluturi
te ador să-ți înseminez paranoia mea spre zori cu
poemul letal de 30 iunie 2026 cine-ar fi crezut
că nu mai e nimeni să aibă nevoie de liniștea mea
și nu pot fi mai bun fără tine
abandonat printre nave necunoscute
în sistemul meu solar
mă paște supraviețuirea în recidivă cancerigenă
condamnat la cea mai cumplită pedeapsă
absența ta
(Din volumul ULTIMUL AMOR 2.0, în curs de apariție)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu