vine reporterul să
consemneze pentru eternitate
momentul în care ating
carnea subiectului ea
nu ştiu cum să spun
povestea frumuseţii ei
să mă creadă măcar
cerşetorul orb din colţul ministerului de finanţe
nu ştiu să iau tonul
potrivit să-i recompun imaginea pixel cu pixel
călcâi cu câlcâi coapsă
cu coapsă ochi stâng cu ochi drept
îndrăgostit pentru ultima
oară în dimineaţa aceea
în care chiar ea era
dimineaţa
filmează cameramanule cât
mai am combustibil
cât mai pot scrie litere şi
pot aprinde oraşul
cu o revoluţie de proletar
furios sau poate nu
sunt gata să intru din
lumina reflectorului
ca-n carnea ei destinată
pământului
ca toate cărnurile
ca toate fiarele fără
suflet
numai chiuveta a rămas albă
în relaţia noastră
restul arde încă mocnit
fără culoare
desenez un vector pe pubisul
ei ca un cer răsturnat
şi-mi iese o lacrimă
în vreme ce ea suceşte
cheia pe dinafară
şi se duce odată cu vântul
de toamnă târându-şi cenuşa
fără să-i pese de
publicul telespectator care fumează
ronţăind unghii şi
floricele până în carne
în aşteptarea finalului
de neiertat ar fi să ratezi
scena supliciului
de maximă audienţă când
eşafodul ia foc de la inima mea
pulsând memorabil în umbre
şi pierderi
în
secvenţa despre trecerea în nimic
cu
două personaje
cărora
dintr-o clipă în alta le-ar fi putut creşte aripi
din
lobul occipital să poţi surprinde
singurătatea
omului liber
ei operatorule înregistrează
fericirea cum jalonează micile pauze
dintre dureri dintre absenţe
când se va apropia timpul
şi va veni acel generic
incandescent cu arderi interne şi dispariţii
când voi învăţa tehnica
exploziei inimii în recunoştinţă şi resemnare
voi tăia panglici tricolore
la rafinării de reciclat cancere cu zâmbet
dintre care cel mai ucigător
e chiar ea
femeia care-mi livrează
nemurirea la domiciliu
pe strada mea cu sens unic
spre zero
ea care ştie să facă o zi
şi mai bună
dintr-o zi bună
ea care vede
