NAPO, FILOSOFUL

Napoleon Tiron se mişcă juvenil printre trunchiurile masive de stejar, într-o buclă a timpului şi, cu o tandreţe nesfârşită, dăruită doar  sufletului care a desluşit tainele vieţii mai bine de opt decenii, redă demnitatea copacului, construind manifeste tridimensionale destinate eternităţii.

Copacii norocoşi se desăvârşesc prin el şi devin opere de artă.

Cei ghinionişti, sunt daţi, în cele din urmă, focului.

Devin cenuşă, praf, ţărână, regenerându-se celulă cu celulă, după milenii. ca oamenii. Cenuşă din cenuşă, ţărână din ţărână, dust to dust ashes to ashes.

Cu o majestuoasă gestualitate cosmică, ludic şi iluminat de o stare interioară încărcată de poezie, impregnat de mirosul de lemn proaspăt tăiat, cu ochi iscoditori, cufundaţi în cearcăne adânci ca inelele de creştere pe trunchiul cu siluetă de veşnic adolescent, zglobiu aflat mereu într-un joc de-a echilibrul, de-a iubirea, de-a răzvrătirea şi de-a nemurirea, Napo umple spaţiul din jurul lui cu aşchiile nimicului desprinse din buştenii masivi de gorun în care stau încremenite sensurile ascunse ale vremurilor. El nu loveşte lemnul, îl mângâie ca pe o fiinţă dragă, caldă şi plină de viaţă, cu gesturi în volute savante într-un ritual de vrăjitorii care însufleţesc forma abstractă.  

Bântuite de har, dalta, barda, drujba, abrazivul înalţă lemnul până la rangul de cer albastru. În universul lui emoţional, timpul are mai multe dimensiuni, ia forme de fiinţe geometrice stranii, surprinse în poziţii meditative, de plante exotice amazoniene avide de aer sau de nave cosmice ştiinţifico-fantastice. 

În uniforma de rumeguş şi talaş cu numărul 9999 de condamnat pe viaţă la munca silnică a sculpturii, Napo pătrunde în inima arborelui cu o duioşie de veşnic îndrăgostit. Dincolo de gesturile mâinilor ca nişte prelungiri dibace ale creierului, în contact intim cu materia, se simte precizia şi emoţia chirurgului ce operează retina atinsă de invazia duhurilor rele.

Napo şi Max

Cu ciudăţeniile lui simpatice, cu nebunia frumoasă în care-şi vopseşte jumătate de barbă în albastru, cu teoria lui despre artă (cu atât mai extravagantă şi mai de neînţeles pentru lumea noastră cu cât poate oricând înlocui definiţia bunului-simţ), cu dragostea lui pentru poezie şi cu talentul remarcabil de a o interpreta, Napo este dimensiunea emergentă a personalităţii artistice şi a noţiunii moderne pentru sintagma forma logică a operei plastice.  

Napoleon Tiron, magistru în sinteza sentimentelor, filosofează asupra minunii care face să palpite în noi, inocenţii, misterioasele energii emoţionale generatoare de vise şi poveşti nebănuite.  

Costumat el însuşi în fibra propriei celuloze, se adaugă pădurilor seculare şi, deghizat în scarabeu cu o mie de braţe, tot scormoneşte vegetalul în esenţele lui cele mai tari, reconfigurând o familie numai a sa, pe care o risipeşte cu generozitate mulţimii, după ce o mobilează cu manifeste afective în nuanţe de bleu, din reliefuri de lemn.