EXPERIENŢELE CASSIENE

Zice filosoful Cassian, obişnuit să ardă materia, să o topească şi s-o amestece cu visurile sale: Intregul este un tot fragmentabil. Din el se desprind părţile. Ele sunt strâns legate de esenţa întregului, dar, cu toate acestea, calitatea lor de a fi precis delimitate le face să devină la rândul lor întreguri. Partea nu există fără întreg, iar întregul încetează a fi ca atare dacă este privat de una dintre părţile sale. In raportul întreg-parte, întregul explică partea şi partea explică întregul.

Asistăm, cu reală emoţie la un veritabil asalt al avangardei abstracte asupra Bacăului: săptămâna trecută oraşul Moineşti a găzduit, timp de trei zile, un simpozion dedicat dadaismului, o manifestare cu un program cultural robust, concretizat prin expoziţii de artă modernă, expuneri docte şi spectacole care mai de care mai non-conformiste.

Apoi, nu mai departe de miercuri, chiar în această săptămână, artistul plastic George Zărnescu a vernisat, într-un memorabil tribut adus regretatei Danny, lucrări de artă modernă la Galeria Noua a Uniunii Artiştilor Plastici din Bacău.  

Iar acum, avem în mână, graţie Centrului de Cultură “George Apostu” din Bacău, elegantul album dedicat operei tânărului Emil Cassian Dumitraş, unul dintre exponenţii referenţiali ai noii generaţii de artişti plasticieni români. 

Minunatul album editat sub auspicii băcăuane, în condiţii grafice de excepţie, este un ghid în complicatul cosmos cassian şi propune, cu o perversiune care excită dorinţa de a privi din toate unghiurile, în trei dimensiuni, imaginea bidimensională a volumelor subjugate spaţiului de tânărul Cassian. Din fericire, prin efortul amfitrionului acestei manifestări, chiar avem ocazia să simţim vizual, în sala în care ne aflăm, forţa sugestiei spaţiale pe care o propune  Amarul lui Cassian. 

După ce am răsfoit atent cele o sută de pagini ilustrate ale albumului, mi-am zis că prezentarea lui echivalează cu o lucrare de doctorat. Doctorat în ceramică? O fi pe lume vreun savant exeget care are un doctorat în ceramică?

Am încercat să fac rapeluri cu ce ştiam, destul de vag, despre arta ceramicii, poate una din cele mai vechi arte de pe pământ. Dar lucrările lui Emil Cassian Dumitraş n-au deloc de-a face cu utilitarismul vaselor de uz casnic, al delicatelor porţelanuri în care japonezi, chinezi, saxoni sau flamanzi sunt maeştri incontestabili. Lucrările din Amar poartă mesaje misterioase, iar exerciţiul descifrării lor în logica şi maniera canoanelor clasice este sortit eşecului. M-am mulţumit aşadar să văd, să admir şi să simt masa de ceramică aparent informă, purtătoare de simboluri care strigă despre splendoarea universului în care respirăm: pământul, marea şi cerul, focul, nisipul sau vegetalul sălbatic. Şi să descopăr, incitat şi de textele lui Marin Mălaicu Hondrari, că în toate acestea, palpită măiastru şi coerent câte o fărâmă de suflet.

Fracturi de gând

Bănuiesc fervoarea care-l animă pe artist când omogenizează, într-o unică idee amestecul plastic, când modelează, decorează, smălţuieşte, usucă şi arde materia, dezvăluind conceptul după care actul de creaţie îşi urmează mişcarea concretă şi “everything he touched is broken, everything is damned” - tot ce atinge se sparge, totul e blestemat” -  (porţelan, oxizi, glazuri).

Cum dă concreteţe visului în străluciri de faianţă ca în lucrarea “wedge - pană” (porţelan, oxid) care nu alcătuieşte aripi, ci despică, în sensuri opuse, liniştea paralelipipedelor mult prea perfecte pentru lumea în care trăim. 

Cum construieşte o dureroasă intersecţie a lemnului cu ceramica în locuri inedite pline de piatră, păduri şi eternităţi în “pagini de stare” (porţelan, glazuri, răşină sintetică, lemn)

Cum, cu un gest decisiv, marmura iese din sine şi se înfige în trunchiul de arbore sfâşâindu-i structura în “time line”- graniţa timpului (lemn, argilă, oxizi, glazuri). Tranziţia magmei topite ia formă precisă când, la limita timpului, dragostea îţi sparge inima.

Cum îşi pune Cassian marca  pe lumea abstractă a singurătăţii “de după ziua în care pleci” (argilă, medium, oxid pe ţesătură), într-o risipă de forme rectangulare în tonuri calde, unde urmele căutării fără speranţă se intersectează aidoma unor linii de cale ferată într-o gară străină,  ca în momentul acela în care femeia iubită te părăseşte.

Cum agresează golul existenţial spaţiile pline, spaimele, umorile, iluziile topite în creuzetul fericiri personale, materializate în “avernus” (argilă, acrilic, oxid pe pânză). Seara în care ea întârzie, frământările aşteptării şi dificila decizie de a deschide sau nu sticla de vin. 

Am băgat de seamă cum evadează acrilicul din celuloză şi cât de tandru este conglomeratul calcaros cu fibra de arbore. Şi vlaga unei siluete feminine sfâşiată de linia frustă a sexului pasional, sugerat printr-o tandră dâră de smalţ roşu sangvin, viguros în “ You, adică TU din argilă, glazuri şi oxizi dramatici ca o noapte de iubire .

M-a încălzit  puterea absolută a focului demiurgic pe care-l stăpâneşte Cassian. Focul poate reduce totul la neant, dar, stăpânit de mâna maestrului, crează nu simple forme, ci trăiri topite în conglomeratul calcaros. Flacăra dă lemnului tenta nemuririi sau modelează metalul, într-o sfidare mândră a teoriei obiectelor sortite pieirii.

Ceramica fluidă contestă sugestia primordială că nu se poate. Contestă imposibilul. Da, totul se poate când gestul creator este animat de dorinţa de a reuşi să transmiţi starea de graţie a clipei divine, când inspiraţia este pusă în mişcare de o profundă meditaţie asupra locului şi timpului în care te afli.             

Inserţiile porţelanate cu care Cassian impresionează retina nu au doar rol decorativ. Siaje de glazuri în ceramica vitrificată separă părţile care susţin întregul, refăcându-l într-un echilibru celest, pour les connasseurs.

Aşa e, dragă domnule Cassian: idealul nu există doar în minţile noastre. Iar visul este absurd doar dacă nu învăţăm să-i vedem şi să-i simţim mesajul ludic.