TUTUROR

Cu ocazia Crăciunului şi a celorlalte sărbători de iarnă vă urez să fiţi!
Totodată, reţineţi că vă iubesc şi fără defecte!

Atunci când aprinzi ultima ţigară de la filtru...

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MINISTERUL CULTURII

Pentru modul superficial de concepere şi redactare, pentru lipsa argumentelor realiste şi pentru erorile gramaticale flagrante, pentru exagerările şi neadevărurile susţinute în spriinul acceptării candidaturii, precum şi pentru lipsa totală de transparenţă şi de comunicare cu propriii cetăţeni, solicităm retragerea dosarului prezentat de Primăria Municipiului Bacău. Vezi şi http://www.aghiuta.com/dupa-ce-bacaul-s-a-infratit-cu.../ , http://zdbc.ro/bacaul-vrea-sa-devina-capitala-culturala.../, http://varanus-varanus.blogspot.ro/.../12/popescu-minte.html

Val Mănescu - scriitor, Gheorghe Iorga - scriitor, profesor, Nicoleta Bichescu - comunicator, Auraş Chiscop - ziarist, Ionuţ Tomescu - fost ziarist, Gheorghe Geo Popa - actor, Florin Popescu - ziarist, Dan Petruşcă, scriitor, profesor. Niki Vrânceanu - trainer

UPGRADE: După publicarea materialului "Popescu Minte" şi după afişarea Scrisorii deschise, am primit nenumărate apeluri telefonice, multe din partea unor oameni necunoscuţi, prin care mi s-a confirmat încă odată interesul băcăuanilor pentru fenomenul cultural local, atât cât e. Totodată, oamenii care m-au sunat şi-au exprimat revolta şi mâhnirea că un demers oficial, deşi lipsit de şanse reale, a fost tratat cu o superficialitate condamnabilă care afectează profund imaginea şi aşa destul de şifonată a urbei noastre. Bacăul a ajuns bătaia de joc a posturilor de radio naţionale, iar animatorii emisiunilor matinale ridiculizează formulările nefericite şi cacofoniile din textul proiectului de pe saitul Ministerului Culturii, în hazul întregii Românii.
Cred că, ruşinaţi, concetăţenii mei s-au refugiat la căldură şi se gândesc la ce-i de făcut.
Luaţi atitudine! Nu daţi like-uri, că n-am nevoie de trafic! Comentaţi! Distribuiţi pe FB Scrisoarea deschisă! Arătaţi că vă pasă!
Dacă nu, NU! 

FLORIN POPESCU MINTE

Corect era să scriu „Popescu, minte luminată” -  c-aşa văd că-i la modă, să (nu) pui virgule dacă nu ţi-ai luat pastilele - aruncă pe piaţa gazetărească, prin mijloace mârşave, specifice unui free lancer, bomba anului în materie de agramatisme. În speţă, ziaristul fără portofoliu, cunoscut şi sub porecla de „ Popescul cu colţi de argint”, dă publicităţii un document pe care onor Primăria ar fi trebuit măcar să-l arate băcăuanilor, dacă nu să-l şi dezbată cu aceştia, înainte de a-l susţine în faţa comisiei desemnate să decidă care din cele 14 oraşe canditate are şanse să capete pentru 2021 onoranta calitate de „Capitală culturală Europeană”.

Trec peste, sau las pe altădată, analiza oportunităţii ca dragul, sărmanul, ghinionistul meu Bacău, să aspire la o asemenea ambiţie, deşi, de cum am auzit gogonata idee, m-am şi imaginat solicitând la bancă un credit ca să-mi cumpăr o insulă cu vilă şi yahtuleţ undeva prin Baleare. Deh, că s-a urcat scroafa-n copac, s-a mai auzit, că, dacă nu era, nu se povestea.

Să revenim. Dl. Popescu pune pe saitul Ziarului de Bacău un pdf, preluat de pe http://zdbc.ro/wp-content/uploads/2015/12/bacau-2021-romana.pdf (aici găsiţi textul integral) şi nesemnat care reproduce, chipurile, tel quel, dosarul susţinut luni în faţa Comisiei Europene, în numele cetăţenilor din Municipiul Bacău, de către o delegaţie reprezentativă alcătuită din Romeo Stavarache, Anca Sigartău, Dragoş Pandele, Ionuţ Avram, Mădălina Rotaru, Cristian Călin (Corporate PR Manager la Agricola Internaţional). E un document oficial, conceput şi redactat fără respectarea celor mai elementare norme de gramatică, ca să nu mai vorbesc de precaritatea argumentelor şi de nulitatea demersului ce decurge din ambiguităţi, cacofonii şi exprimări cel puţin confuze, într-un îngrozitor limbaj de lemn. Pare o glumă proastă, foarte proastă, făcută de cineva rău intenţionat cu scopul de a demonstra că Bacăul e un teritoriu populat de tâmpiţi analfabeţi, fără nicio tradiţie intelectuală, cu doar trei instituţii culturale, şi unde nu se întâmplă nimic, exceptând Theaterstock-ul din vară. Ca să convingă Comisia de cât de sărăntoci sunt băcăuanii, autorii documentului eludează varietatea, multitudinea şi calitatea manifestărilor culturale de nivel naţional şi internaţional organizate de ani de zile la Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, la Centrul de Cultură George Apostu, de Ansamblul folcloric „Busuiocul”, de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, de Filiala Uniunii Artiştilor Plastici sau de Revista „Ateneu”. Este revoltătoare abundenţa exagerărilor în minus, dar şi minciunelele strecurate abil, ici-colo, cum că sunt în funcţiune încă trei festivaluri (aflate doar în proiect) sub egida Teatrului Bacovia sau că Proiectul, despre care vorbim şi pe care băcăuanii l-au văzut abia azi, are consensul tuturor cetăţenilor!

Eu încă mai sper că postarea cu pricina e doar o făcătură răutăcistă aparţinând colţatului argintat, o răzbunare cu bătaie politică. Nu pot să cred că o primărie din România mileniului trei, Primăria Oraşului Meu - sprijinită de o instituţie de cultură, de un bloger de temut prin virulenţa şi aciditatea lui, de o fostă ziaristă şi, the last, but not least, de un manager de proiecte de mare succes - îşi poate asuma un asemenea text halucinant care pare o creaţie de nota doi a unui elev repetent de clasă primară.

Aştept o explicaţie pertinentă de la oricare dintre membrii delegaţiei (mai toţi mi-s prieteni şi nu înţeleg de ce mi-au vărsat în faţa porţii cisterna plină cu fecale gramaticale şi englezisme ca să ne dăm deştepţi, umplându-mi curtea cu mirosul fetid al ruşinii că sunt un nenorocit de băcăuan care preţuieşte limba română, logica şi adevărul).

Preiau, aşadar, de pe http://zdbc.ro/bacaul-vrea-sa-devina-capitala-culturala-europeana-cu-un-proiect-plin-de-greseli-gramaticale/ imaginile presupuse a avea legătură cu Dosarul de candidatură la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Faceţi clik pe ele ca să le vedeţi mai bine.
Update: Pentru cei interesaţi să vadă cu ochii lor, să analizeze şi să compare, pe http://www.capitalaculturala2021.ro/noutati_doc_22_dosarele-oraselor-ale-caror-candidaturi-au-fost-acceptate_pg_0.htm sunt publicate toate dosarele oraşelor candidate. Eu, unul, recunosc că am rămas bouche bee după ce am parcurs câteva aparţinând unora de talia Bacăului: Sfântu-Gheorghe, Suceava, Târgu-Mureş sau Craiova. 

EU ROMÂNIA 

nu contează că scrie la pagina-ntîia că sunt pe primul loc

la toate testele pentru bătăliile lumii

pentru cucerirea frumoaselor femei şi a neantului

pentru creşterea celor mai puternici fii

sau la concursurile de inteligenţă şi îndemânare

realitatea e alta când prima pasăre îşi ia zborul

speriată de leneşa explozie a sângelui de românia

când frumoasele fete şi frumoşii bărbaţi

cei mai deştepţi şi mai puternici copii ai inimii mele

se duc aiurea ca şi când n-ar fi fost românia

şi ţara mea devine cu timpul ea însăşi glorios neant

mai ales noaptea când sunt adâncit în românia mea

văd unduind viruşi stupizi pe ecran pe linoleum

în păduri şi câmpii în computer în tramvaiele goale

în ceaşca de cafea în rugina locomotivelor

din inerţie împinse la vale de vagoanele goale

dimineaţa la prânz şi seara mă doare că românia

se mişcă în jocul de gleznă al continentului

cu privirea ei de animal rănit care se târăşte mut

să-şi dea sfârşitul la uşa stăpânului

pe care atât de mult dedemult l-a iubit

de aceea eu cer ţigara din urmă şi în lumina luceafărului

fumul creează efectul de tricolor

efectul placebo pentru dezamăgire

 

să las măcar adâncă şi mirositoare urmă de om

privind oblic spre nori

definitiv condamnat la românia mea

atât de aproape de dureroasa tragere pe roata istoriei

când urmează să i se presare pe răni sarea din fundul munţilor ei

iar lamentaţia e drog pentru prevenirea uitării

în războiul cu mine se-ntâmplă lucruri teribile noaptea

când sunt adâncit în românia mea care naufragiază

cu o pungă pe faţă în genunea zilei de mâine

şi casa mea se scufundă în fosa cea mai adâncă

trasă-n uitare de greutatea fabuloasei comori românia 

 

caut înţelesuri nebănuite în această sinucidere

aşteptând fără teamă pe calea romanului

să se oprească inima mea

până să se consume lumina

din secţia de neurologie politică românia

Şi strivesc ţigara de adio

numai că îngerul meu păzitor deodată zice Nu

nu acum Nu N-ai să mori înainte să mărturiseşti tuturor

de ce rana din ochii tăi românia nu se mai vindecă

de ce rana de sub tâmpla ta românia nu se mai vindecă

de ce rana din dedesubtul adânc al inimii tale românia

sângerează mereu sânge de românia

SCRISOARE CĂTRE IUBITA MEA DINTOTDEAUNA

STIMATĂ DOAMNĂ,
Nu ţi-am mai spus de multă vreme, Doamnă, că te iubesc. M-am luat cu viaţa, cu cititul, cu scrisul, cu serviciul, cu grijile, şi, uite, au trecut ani de zile de cînd nu ţi-am mai spus că te iubesc. Dar trebuie să ştii că, demult, cînd fugeam de-acasă cu sîngele clocotind de pasiune, numai pe tine te căutam. Ţi-aminteşti? Veneam la tine pe jos, cu bicicleta, cu autostopul, cu trenul, cu orice, numai să te văd. Într-o zi, m-am lăsat de fumat şi-am închiriat un avion ca să mă bucur de frumuseţea ta uluitoare cîteva clipe.
Mistuitor te iubeam. Ţi-aminteşti cum îţi scriam zilnic cîte un bileţel cu două trei versuri acolo, cîte flori ţi-am trimis  şi cum te slăveam la fiecare aniversare cu vin făcut de taică-meu şi cîntări? Visul meu era să te fac să te mîndreşti cu mine. De aceea, m-am străduit să-mi fac datoria de bărbat, aşa cum m-au învăţat ai mei. Am plantat pomi, am săpat fîntîni, am făcut o casă, am crescut un copil, am scris cărţi şi cîte n-am mai făcut ca să las o urmă pe pămînt, ca să pot sta cu fruntea sus în faţa ta şi tu să te bucuri.
Numai cu tine în gînd am purtat toate războaiele din viaţa asta…. Dar numai pentru victorii m-am bătut cu pumnul în piept, în timp ce înfrîngerile au fost doar ale tale.
În timp ce tu erai mereu generoasă şi, înţelegătoare şi înţeleaptă, treceai peste rătăcirile mele, eu, cu un egoism fără margini, mă risipeam în cele lumeşti, mă uitam după altele, mă înstrăinam pe meleaguri de-aiurea şi mă încurcam cu iubiri de o zi, căutînd o fericire utopică. Dar reveneam mereu la nurii tăi, de fiecare dată mai uimit de cît eşti de minunată şi ţi-am dedicat şi poeme de dragoste. Mi s-a părut mereu că mi se cuvine să am, fără nici o plată, statornicia şi frumuseţea ta.
Cînd îmi era bine nu ţi-am spus mulţumesc, dar dacă mi-a fost sete şi foame şi frig lîngă tine, numai pe tine te-am învinovăţit. Uneori, cînd ai tăi te defăimau şi spuneau că eşti cea mai rea şi mai proastă, cînd te-aşezau pe ultimul loc, parcă mă bucuram că nu eu eram vinovat pentru răul pe care-l trăiam împreună.
De ce-aş fi fost vinovat? Că mă născusem la zece ani după război, că eram a nu ştiu cîta generaţie de sacrificiu, că m-au făcut pionier, utecist şi, mai tîrziu, membru de partid, că am crescut cu marmeladă şi mămăligă? Că mă zbăteam să sparg conformismul, că mă străduiam să iubesc altfel decît mă-nvăţau ăia la şcoală să iubesc portretele? Păi nu-i ăsta rostul omului, să schimbe lumea în bine?
Mi se părea prea puţin cît mi-ai dat: sărăcie şi umilinţă şi căluş în gură şi iluzia unui viitor care nu mai vine. Pentru asta, tu erai vinovată! Eram convins că tot ce era bun în viaţă, mi se datora şi că tu, ca o maşteră a răului, atrăgeai toate nenorocirile şi îl condamnai şi pe fiuţul meu să fie o altă generaţie de sacrificiu.
Într-o zi, într-un decembrie, te-am privit direct în ochi şi ţi-am strigat că aşa nu se mai poate. Că trebuie să te schimbi, să faci ceva ca suferinţele să înceteze. Să putem spune adevărul. Să nu mai fie sărăcie. Să fie lumină şi căldură şi hrană în casă. Libertate sau moarte, aşa am strigat şi-am pornit-o uşurel spre un viitor pe care îl credeam mai bun. Unii i-au zis Revoluţie. Te ţineam de mînă, Doamna mea, şi te iubeam mai mult ca oricînd. Eram desculţi, săraci şi visători amîndoi pe un drum necunoscut, dar cîtă speranţă…Şi-ai început să te schimbi, dar, după o vreme, paşii tăi erau tot mai mici şi mai rari, erai ciudat de fără vlagă, parcă nu mai aveai repere morale şi de valoare. De fapt, lumea se întorsese cu fundu-n sus, iar mie mi se părea că semăn cu slăbănogul de Don Quijotte. Tu nu mai vroiai să mergi înainte. Iar eu nu mai aveam chef să te cînt şi să-ţi cînt. Nu ştiu nici acum care din noi obosise primul să mai iubească. Tempus edax rerum, ce vrei?!
Am trecut prin vesela apocalipsă a tranziţiei înjurîndu-te încruntat de fiecare dată cînd te împiedicai, la fiecare inundaţie, la fiecare mineriadă, la fiecare molimă, la fiecare scumpire. Te-am înjurat de un milion de ori, pentru fiecare securist pe care-l lăsai să se caţere pe grumajii tăi. Pentru fiecare fost comunist care te sodomiza şi-ţi fura bogăţiiile, te-am înjurat. Mi-am afurisit viaţa şi te-am blestemat aprig oridecîteori întîrzia autobuzul, cînd curgea apă neagră la robinet, sau dacă rămîneam fără bani de pîine şi de ţigări.
Eram turbat de furie, dar stăteam pe margine fără să fac nimic, cînd propriii tăi fii îşi băteau joc de beteşugurile tale în fel şi chip şi te jefuiau fără milă. Vedeam cum se omoară între ei pentru averile tale, cum îţi sorb toată vlaga, cum te violează, şi nu-nţelegeam de ce nu te ridici să împarţi dreptatea, dînd cu ei de pămînt. Mă enervează şi acum tăcerea ta şi umilinţa cu care încasezi toate loviturile. Te-au vîndut, te-au manelizat, te-au umplut de aviară şi de securită, te-au ameţit cu manele şi fotbal, te-au imbecalizat, te-au fardat cu minciuni şi inflaţie, te-au vîndut, iubito. Pe toate drumurile te poreclesc Românica, Ţara lui Papură-Vodă, uitînd că ai fost ţara lor de glorii, ţara lor de vis, aşa cum eu însumi aproape c-am uitat.Asta meriţi, îmi spuneam cu ochii înroşiţi de ciudă, aşa ne-ai crescut!
Am fost orb şi surd la nevoile tale şi n-am băgat de seamă, decît foarte tîrziu, că niciodată nu mi-ai cerut nimic.
Azi dimineaţă, m-am trezit bătrîn, obosit şi mîhnit că n-am putut face mai mult pentru tine în viaţa asta. Tu m-ai iertat mereu, dar eu nu m-am iertat. În ultimii ani, am uitat pînă şi cînd e ziua ta. Bolnavă şi tristă cum eşti, meriţi măcar nişte flori.
Mă ruşinez de toate nedreptăţile pe care ţi le-am făcut, Doamna mea, România…

(Publicat de Varanus , miercuri 30 noiembrie 2011)