miercuri, noiembrie 26, 2014

PĂREREA LUI DIMITRIE DESPRE VÂNTURAREA MURĂTURILOR ÎN BALCON

Ne este deja cunoscută pasiunea lui Dimitrie pentru literatură şi, respectiv, poezie. Auzind că dl. Iohannis e plecat în străinătate şi aflând unde anume, lui Dimitrie îi veniră pe neaşteptate în gând următoarele stihuri:
Iohannis, Iohannis
A plecat pân-la Paris.
În zadar se chinui Dimitrie, al cărui talent de poet putea fi dovedit cu cele trei diplome de creaţie la Cântarea României obţinute în anii 70, să mai adauge măcar două versuri ca să-i iasă o strofă. Nici un cuvânt din puţina lui germană (fraulein, ich liebedich, zusamen, oberlicht, spielen und katze) nu rima cu "belea".
În această situaţie, să recunoaştem, ambarasantă, Dimitrie mai-mai să se-apuce de înjurat. Dar e postul Crăciunului şi-i păcat. Găsi de cuviinţă că-i mai bine s-o cheme pe doamna Catrina, poate-l poate ajuta.
Doamna Catrina tocmai pritocea varza din butoiul de plastic albastru din balcon şi era destul de nervoasă, deoarece vărsase moare pe jos şi-i îngheţaseră şi mâinile.
 - Uite ce-i - spuse Dimitrie. M-am poticnit la nişte rime cu Iohannis. Ştii tu, ăla de
la  Sibiu care-ţi place ţie şi cică scoate ţara din rahat.
- Păi cum ai zis? - răspuse printre dinţi doamna Catrina, luptându-se răzbit cu butoiul. Dimitrie îşi puse ochelarii şi-şi declamă producţiunea. Iohannis, Iohannis/ A plecat pân-la Paris.
             - Ce prostie! - îl amendă scurt doamna Catrina. Mai bine-i spui frumos în proză: Domnule Klaus, suntem convinşi că eşti în stare să scoţi România din criză. Numai că România nu-i locuită de nemţi! Vezi că încurci ţările, dom primar! Apropo, dragă bărbate, tu ştiai că cercetătorii engleji au descoperit că varza, gogonelele, pepenele sau castraveţii muraţi, sunt medicamentele cele mai bune pentru prevenirea şi vindecarea unor boli, altfel extrem de greu de tratat.  
             - Tu vrei să spui că există motive ştiinţifice pentru a consuma murături?
             - Păi cum? Multă vreme s-a crezut că prin murare, legumele şi fructele îşi pierd proprietăţile, devenind nişte ali­mente moarte, total lipsite de proprietăţi terapeu­tice. La facultate chiar am avut un referat pe tema asta, numai că era vorba de corcoduşe şi la corcoduşe nu se aplică. Ei bine, în realitate, lucrurile stau exact invers: prin murare, anumite calităţi vinde­cătoare ale vegetalelor sunt am­plificate şi chiar apar substanţe active noi, foarte puternice.

Auzind aceste noutăţi, Dimitrie se retrase pe fotoliul lui. Puse televizorul pe OTV şi aruncă în scrumieră hârtia pe care aşternuse nemuritoarele versuri. 

luni, noiembrie 24, 2014

DOMNULE PREŞEDINTE ALES




Pe zi ce trece, îmi confirmaţi că alegerea mea nu a fost una perdantă şi pentru asta vă

 mulţumesc!

Aş fi bucuros dacă aţi lua în seamă propunerile mele pentru funcţia de consilier 

prezidenţial, în speţă, trei uriaşe personalităţi ale ştiinţei şi culturii române, care, deşi la 

vârste înaintate, au idei extrem de actuale, interesante şi pragmatice despre ce e de făcut

 pentru o Românie a lucrului bine făcut. Este vorba despre academicienii Solomon Marcus

, Alexandru Zub şi C.D. Zeletin. Citindu-le opera şi ascultându-i de multe ori, am fost 

surprins de clarviziunea şi de patriotismul lor, aşa cum, citindu-vă cartea Pas cu pas,

 am fost impresionat de modul lucid şi de felul în care vreţi să aplicaţi viziunea, misiunea şi 

valorile dumneavoastră din fotoliul de Preşedinte al meu şi al românilor. 

Pur şi simplu mi-aţi redat speranţa. Cum v-aş putea mulţumi?

joi, noiembrie 20, 2014

LISTA SCRIITORILOR VALIDAŢI CA MEMBRI AI UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

Lista scriitorilor din Bacău care au depus dosare pentru calitatea de membru a Uniunii Scriitorilor din România, recomandaţi de Filiala Bacău în 2014. Au fost validaţi ca membri Luni, 17 noiembrie 2014, la reuniunile Comitetului Director şi Consiliului Uniunii Scriitorilor din România 6 pretendenţi din 31 de propuneri ale filialei.
1.Mioara Bahna – da
2. Speranţa Calimi – nu
3. Florica Ceapoiu – nu
4. Liviu Chiscop – nu
5. Constanţa Cornilă – nu
6. Dumitru Dănăilă – nu
7. Mihai Dragu-Caina – nu
8. Vasile Filip – nu
9. Mihai Hanganu – nu
10. Ana Hâncu – nu
11. Eugen Hruşcă – nu
12. Emil Ianuş – nu
13. Vasile Ilucă – nu
14. Mihai M. Macovei – nu
15. Ion Manea – nu
16. Dumitru Marin – nu
17. Mihai Mateiciuc – nu
18. Ioan Mititelu – nu
19. Cecilia Moldovan – da
20. Ioan Ouatu – nu
21. Petrache Plopeanu – nu
22. Violeta Savu – da
23. Mihai Sălcuţan – nu
24. Petru Solonaru – nu
25. Eleonora Stamate – da
26. Geta Stan Palade – nu
27. Eugen Steţcu – da
28. Elena Stroe Otavă – nu
29. Ion Timaru – nu
30. Gheorghe Ungureanu – nu
31. Mariana Vicky-Vârtosu – nu
În aceeaşi şedinţă, au primit calitatea de membru plin al US 25 de scriitori din Bacău aflaţi până acum în postura de stagiari care aşteptau de ani buni decizia Comitetului Director şi Consiliului Uniunii Scriitorilor din România:
Cezarina Adamescu (2010)
Silvia Caba-Ghivireac (2010)
Doru Ciucescu (2010)
Aurel Pop (2010)
Victor Stan (2010)
Petruş Andrei (2011)
Grigore Codrescu (2011)
Loredana Dănilă (2011)
Tincuţa Horonceanu-Bernevic (2011)
Ion Lupu (2011)
Ion Maftei (Flavus) (2011)
Silvia Miler (2011)
Raluca Neagu (2011)
Emil Niculescu (2011)
Ioan Prăjişteanu (2011)
Ion Prelipcean (2011)
Florentina Stanciu (2011)
Cezar Straton (2011)
Ion Baban (2012)
Sever Bodron (2012)
Ovidiu Bufnilă (2012)
Dan Iacob (2012)
Petre Isachi (2012)
Iuliana Paloda-Popescu (2012)
Cristina Ştefan (2012)
Menţionez că, în Filiala Iaşi, care intenţionează să activeze în curând o secţie în Bacău, figurează ca membri ai U.S. băcăuanii Iancu Grama, Dan Petruşcă, şi, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, Val Mănescu.

miercuri, noiembrie 12, 2014

DEZBATEREA PREZIDENŢIABILILOR EPISODUL DOI

Surprinzător, la pauză 4 - 1 pentru Iohannis. Ponta vulnerabil. Nu mă bucur. Constat. Iar madam Puşcalău, un arbitru corect, exact, bine pregătit.