EU ROMÂNIA

nu contează că scrie la pagina-ntâia că sunt pe primul loc

la toate testele pentru bătăliile lumii

pentru cucerirea frumoaselor femei şi a neantului

pentru creşterea celor mai puternici fii

sau la concursurile de inteligenţă şi îndemânare

realitatea e alta când prima pasăre îşi ia zborul

speriată de leneşa explozie a sângelui de românia

când frumoasele fete şi frumoşii bărbaţi

cei mai deştepţi şi mai puternici copii ai inimii mele

se duc aiurea ca şi când n-ar fi fost românia

şi ţara mea devine cu timpul ea însăşi glorios neant

 

mai ales noaptea când sunt adâncit în românia mea

văd unduind viruşi stupizi pe ecran pe linoleum

în păduri şi câmpii în computer în tramvaiele goale

în ceaşca de cafea în rugina locomotivelor

din inerţie împinse la vale de vagoanele goale

 

dimineaţa la prânz şi seara mă doare că românia

se mişcă în jocul de gleznă al continentului

cu privirea ei de animal rănit care se târăşte mut

să-şi dea sfârşitul la uşa stăpânului

pe care atât de mult dedemult l-a iubit

 

de aceea eu cer ţigara din urmă şi în lumina luceafărului

fumul creează efectul de tricolor

efectul placebo pentru dezamăgire

să las măcar adâncă şi mirositoare urmă de om

privind oblic spre nori

definitiv condamnat la românia mea

atât de aproape de dureroasa tragere pe roata istoriei

când urmează să i se presare pe răni sarea din fundul munţilor ei

iar lamentaţia e drog pentru prevenirea uitării

 

în războiul cu mine se-ntâmplă lucruri teribile noaptea

când sunt adâncit în românia mea care naufragiază

cu o pungă pe faţă în genunea zilei de mâine

şi casa mea se scufundă în fosa cea mai adâncă

trasă-n uitare de greutatea fabuloasei comori românia

 

caut înţelesuri nebănuite în această sinucidere

aşteptând fără teamă pe calea romanului

să se oprească inima mea

până să se consume lumina

din secţia de neurologie politică românia

Şi strivesc ţigara de adio

 

numai că îngerul meu păzitor deodată zice Nu

nu acum Nu N-ai să mori înainte să mărturiseşti tuturor

de ce rana din ochii tăi românia nu se mai vindecă

de ce rana de sub tâmpla ta românia nu se mai vindecă

de ce rana din dedesubtul adânc al inimii tale românia

sângerează mereu sânge de românia

 

(Din volumul EFECTUL PLACEBO)

FUGA CĂLARE PE FILOMELĂ

Din orizontul acela de far

Oricine putea vedea foarte clar

că ne iubeam neregulamentar:

Eu te iubeam toată, de sus în jos,

Tu mă doreai invers,

Pervers,

De la piele la os.

Dezlegasem filomela priponită de gard

Şi, deodată, ne-am pomenit pe forward

Ca vehiculele pe bulevard.

Brownian ca un neutrino-n hazard.

Animalul din noi dezlănţuit

Părea pînă la nouri suit.

Fuga noastră era un poem dramatic,

Rostit cu accent spasmodic,

De un actor extrem de liric,

Ca un bizmindic.

N-aveam şa, înaripata plutea

Peste oraş şi zborul nostru era

Un cadou ambalat în catifea.

Şi ne duceam tot mai sus amîndoi

În speranţa unui sfîrşit mai de soi.

Ne claxonau de pe şosea şevrolete,

forduri, fiaturi, loganuri cochete.

Derbedei ne-arătau cu degetul semne indecente.

Venea poliţia, căci aveau loc accidente,

Dar noi, aproape de nori, călăream fără milă

Filomela noastră umilă

Şi ne prefăceam a nu auzi

Noaptea cum se transformă în zi.

Totuşi, în zborul cel lin era

Ceva ceva 

Ce ne cutremura

Ne sufoca

Ne ameţea.

Să fi fost dragostea?...

URLETUL SPAŢIAL

te pictez şi-ţi pun sufletul la locul secret

să te fac femeie curată aici unde sunt

un rictus cu un corp în spate

hai a venit trenul nostru încărcat cu venin

e noaptea aceea în care ni s-a prezis viitorul orgasmic

ca să fim diferiţi şi s-alegem gândul cel bun

să trăim ca şi cum am fi nemuritori

desenându-ne viaţa traversând vidul

practicând ritualul de a fi fericit

când europa ne scoate incandescenţa din oase

şi ne pune pe frunte emblema de gladiator

n-am să mă milogesc morţii să mă mai lase o clipă

doar am să număr zilele ca să nu mă strivească

viaţa mea extraordinară care-o face pe-a altora

nesemnificativă