joi, aprilie 25, 2013

DANY MADLEN - ZÂMBETUL NEGRULUI


Decât să staţi pe internet sau în cafenea, mai bine aţi suna pe cine vă e drag şi aţi face cincizeci de paşi până la Centrul de cultură Apostu, colo, lângă Insulă, să vă uitaţi gratis pe pereţii fostei popicării, acum galerie de artă, unde expune Dany Madlen Zărnescu ceva nemaivăzut, negru pe negru pe negru pe negru pe negru. Poate n-o să aveţi şansa să daţi de zâmbetul ei sublim de Gelsomină, dar cât de puţin înseamnă un zâmbet trist de om care înţelege că nu poate schimba lumea, oricât s-ar strădui...
 Dany Madlen luptă cu negrul, sfâşie cu tandreţe şi eleganţă întunericul şi răul lumii, lasă energia flăcării sau a clorofilei să purjeze prin ochii noştri, până în adâncul sufletului.  
De ani de zile, delicata Dany Madlen face demonstraţia excelenţei frumosului distins, creat  în nişa de negru, cu nuanţele ei misterioase, puternice şi  protectoare, în imagini care revelează provocatoare şi senzuale jocuri spaţiale şi sublimează  în abstract profunzimi care esenţializează metafora vizuală. Asta în pofida definiţiei ştiinţifice a negrului care nu este o culoare, ci doar o  impresie vizuală simțită atunci când nici o radiație electromagnetică din spectrul vizibil nu este percepută de ochiul uman, spre deosebire de cazul albului - nici el o culoare - care combină toate culorile vizibile ce stimulează în mod egal cele trei tipuri de receptori sensibili la culori pe care-i avem pe retină. Cine ştie, cunoaşte toate astea de la anatomie şi de la fizica dintr-a opta.
            Da, negrul, cu zecile lui de nuanţe - negru albastru cosmic, abanos, antracit, brun închis, acaju, gri antracit, lignit, maduro (trabuc), black beauty, nero abssoluto, matrix, black cambrian, negru absolut, atlantic black, dark gray, nero Africa, black galaxy, black Zimbabwe, hebey black, padang dark - este ceva trist, deprimant, dar, să recunoaştem, şi misterios, sexy, sofisticat. Nu degeaba mă îmbrac eu în negru şi nu fără semnificaţie, negrul este culoarea rebeliunii, a protestului, a iubirii experimentale, a eleganţei şi a diplomaţiei.
Aş zice că Doamna Zărnescu contrazice tiparul obişnuinţei pe care am moştenit-o încă de la facerea lumii, de a crede că negrul este simbolul morţii, doliului şi al răului. Ea îndrăzneşte să spargă zidul tenebros al nopţii, făcându-ne să întrezărim  prin crăpăturile materiei că dincolo ne aşteaptă lumina divină a renaşterii şi a speranţei. Sunt sigur că, deloc întâmplător, penetrarea spectrului sumbru, străpungerile către dincolo, au, de multe ori, repetitiv, forma crucii.
Tablourile ei nu sunt picturi, nu sunt desene, nu sunt gravuri. Sunt basoreliefuri în timp, spaţiu şi hârtie care ar merita să fie din aur negru. Dar, nu există aur negru.
Slavă Domnului, există Dany Madlen Zărnescu.