Am avut o epifanie: ea NU este femeie.
Este stare de om. Este starea mea de bogăție absurdă,
când restul lumii declară falimentul poveștii,
împlinirea care doare cât o mângâiere finală,
după ce s-a produs accidentul dintr-o eroare de traiectorie.
Cred că ăsta-i motivul
pentru care refuz să mai exersez nemișcarea
și tăcerea...
Consecința nopții trecute:
îmi arde sufletul într-un autodafe cu parfumul ei
încă doar închipuit.
Sufocat așa, în loc să mă fac cenușă,
mi-au crescut aripi.
Le împart cu ea și, fiecare cu aripa lui,
hai la zborul de dimineață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu