Când ațipesc Somnul e aproape
Timpul Mă alintă cu un întuneric tandru
Dar eu n-am râs niciodată în vis
când dormi Moartea e ea însăși e în tine
doar visul mai rătăcește prin viața care-ar fi fost
dacă nu erai un fir de iarbă
răsărit aiurea în mijlocul orbitei pe care gravitează
încoace și-ncolo
planete
un fel de aștri ca ochiul tău
clar orbitor aievea
pentru care lumina postează prețul corect
focuri de larmă pe dealuri anunță ceva nedeslușit
pe undeva e un război iar dacă NU E
va veni
vor fi drame noi dar vor fi și nesperate câștiguri
zarul se-nvârte și pentru cei înmulțiți în speranță
ca un Diamant orb care cade pe muchie
(recunoaște: erai parcă mai mulțumit
Când scriai cuvinte de dragoste
peste adresele din agendă și turnai reverii în pahar
pluteai peste ape dar nu te înecai
cartea ta cu povețe rămânea întotdeauna la mine)
pregătește-te să dormi în pace
din miasma nopții care putrezește peste cuvântul vis
are
rădăcina în cuvântul Viață
așa cum tu aberație a cosmosului
ai rădăcina în lut și Lutul
miroase a timp în schimbare Iar această lipitură
Sleită de timp și de vremuri
pare un mod acceptabil
de a începe încă o zi de Luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu